Comuna Hârseni era, până anul trecut, abonată la Judecătoria Făgăraş prin numeroasele dosare aflate pe rol care aveau ca obiect fondul funciar.  Zeci de dosare de fond funciar au ajuns în instanţă, unele nefiind soluţionate şi de 10 ani.  Dar cel mai important nu este faptul că oamenii  sunt purtaţi pe drumuri pentru a-şi găsi dreptatea, ci  despăgubirile pe care bugetul local le plăteşte unora dintre semnatarii plângerilor. Multe milioane de lei au plecat din contul Primăriei Hârseni în buzunarele localnicilor care au putut demonstra (SIC!) că sunt proprietari de terenuri şi n-au obţinut documentele care să le ateste acest statut. Asta în condiţiile în care respectivele persoane foloseau parcelele de teren pentru care se judecau şi au încasat subvenţii de la APIA pentru acestea. Am stat de vorbă cu primarul comunei Hârseni, Daniel Dâmboiu, despre acest subiect. ,,Am programat  adunări generale în satele comunei pentru a completa  componenţa Comisiei locale de fond funciar. Reprezentanţii sătenilor din comisie au renunţat şi era nevoie să desemnăm alte persoane. Primăria Hârseni a fost dată în judecată de anumite persoane care n-au primit titlurile de proprietate. Avem  40 de procese pe rol iniţiate de persoane fizice. Vă dau un exemplu. Iarca Silvia are o parcelă de 210 mp pe Valea Sebeşului şi n-a primit titlul de proprietate. Se judecă de 10 ani cu Primăria Hârseni. N-am înţeles de ce s-a tărăgănat atât de mult, consider că nu s-a vrut să se rezolve acest caz. Am invitat-o la un dialog pe Silvia Iarca şi femeia a înţeles situaţia şi acceptă soluţia propusă de noi. Voi proceda la fel şi în alte cazuri pentru a închide aceste procese aflate pe rolul instanţei. De la bugetul local s-au plătit sume mari de bani pentru despăgubirile impuse de instanţă. Numai în ianuarie s-a plătit suma de 41.000 lei drept despăgubiri, iar în noiembrie şi decembrie 2020 alţi 150.000 lei. N-am făcut o situaţie a acestor plăţi, dar, în decursul anilor,  sunt multe miliarde cu siguranţă. Legea impune o penalitate de 100 lei/zi de întârziere şi sunt multe zile, nu?” a explicat Daniel Dâmboiu, primarul comunei Hârseni. Edilul de la Hârseni spune că va face, în perioada următoare, o inventariere a terenurilor din comună. Conform primarului, au fost eliberate 60% din titlurile de proprietate la Hârseni, 60% la Copăcel, iar la Sebeş şi Mărgineni sunt probleme, aici existând titluri de proprietate eliberate cu ani în urmă care însă creează probleme. La Sebes sunt 170 de titluri din 1997. De atunci s-au schimbat lucrurile, legislaţia, măsurătorile.  ,,Comuna este inclusă în programul naţional al OCPI privind cadastrarea, iar în baza acestuia se face măsurătorile. La finalul acestui rogram vor fi eliberate titlurile de proprietate şi noile CF-uri. De exemplu, acum avem 300 ha pe Sebeş în monitorizare. Lucrurile merg mai încet pentru că din cei 3 topometrişti cu care Primăria Hârseni avea contract a rămas doar unul. ” a mai declarat primarul Daniel Dâmboiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here