,,Hristos a Înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le“
Duminică, 2 mai 2016, creştinii ortodocşi şi greco catolici vor prăznui Învierea Domnului Iisus Hristos. În fiecare biserică se va lua lumină, iar bucuria Învierii va acoperi neamurile. Astfel a fost adus în lume adevărul de chiar Fiul lui Dumnezeu, iar sacrificiul său a cântărit cât păcatele celor născuţi şi nenăscuţi.
Povestea Fiului Omului
De mai bine de două mii de ani, s-a spus povestea Fiului Omului coborât dintre zei printre pământeni, ca să-i elibereze din robia ignoranţei, să le arate Calea şi să le elibereze conştiinţa de tot ceea ce este rău: invidie, răutate, ură, mânie, zgârcenie, patimi, iuţime şi slavă deşartă, mândria ca sursă a tuturor relelor. Povestea Galileeanului nemuritor se spune de atunci din generaţie în generaţie. Este numit Yoshua, rabinul, înţeleptul, Învăţătorul prin excelenţă. ,,Fără de Mine nu puteţi face nimic“ răsună cuvântul profeţiei Sale din negura veacurilor. A venit în lume să fie înlănţuit de slăbiciunea omenească, să umble printre oameni şi să le simtă durerea, tristeţea, deznădejdea cumplită, pentru a-i elibera din robia întunericului. E în firea omului ca odată cu venirea primăverii când razele Soarelui mângâie întreaga făptură, să ne gândim, involuntar la speranţă. Iisus, Omul-Dumnezeu, este singurul care a adus speranţa, desfăcând lanţurile de la porţile cerului. ,,China aşteaptă pe Kiunt-se, regele păstor, marele doctor al popoarelor, Sfântul care va veni din cer ca să cârmuiască lumea. Am auzit vorbindu-se că în părţile occidentale se va ridica un Om Sfânt, care va produce un ocean de fapte de merit. El va veni din cer şi va avea toată puterea pe pământ“. La rândul lor egiptenii îl aşteptau pe Regele păstor. Zeiţa Isis, mama neamului omenesc, îl va naşte pe Horus, eroul care îi va zdrobi capul lui Tifon, şarpele, vrăjmaşul stirpei omeneşti. India aştepta de mii de ani cu sufletul la gură ultima şi cea mai desăvârşită întrupare, Vişnu sau Brahma, care va apare în chip de om şi va sfărâma puterea celui rău. El va răsturna tronul celui rău şi va repara ruinele omenirii. Persia îl aştepta pe Mithra, mijlocitorul suprem care îl va birui pe Ahriman, spiritul cel rău şi va uni într-o singură familie omenirea întreagă cu o limbă şi cu un sceptru. Japonia, Siamul şi Tibetul, aşteptau la rândul lor venirea pe pământ a unui Dumnezeu care să îi înveţe pe oameni şi să repare greşelile lor. Cei din America povesteau că Puru va trimite din cer pe propriul Său Fiu, pentru a rupe capul şarpelui, iar mexicanii nădăjduiau într-o transformare religioasă ce va înlocui jertfele omeneşti cu ofrande inocente. Atena şi Roma aşteptau şi ele pe aripile inteligenţei şi ale cugetării figura Aceluia care trebuia să vină. ,,Să nu cerem nimic zeilor. Să aşteptăm, că un Trimis din cer va veni ca să ne înveţe datoriile noastre către zei şi către oameni. Să nădăjduim în bunătatea divină că această zi nu este departe“ spunea Socrate. Cicerone vorbea în Roma despre venirea unui Monarh Universal care va cârmui toate popoarele sub un Stăpân comun, Dumnezeu, Împărat văzut al tuturor oamenilor. Virgiliu cânta despre venirea unui Prinţ, Fiu al Cerului, Vlăstar iubit al zeilor. Stihiile tresaltă toate la venirea noii Împărăţii a Regelui Păstor. Întreaga omenire aştepta venirea Eliberatorului. ,,De unde va veni Eliberatorul, Mântutorul stirpei noastre?“ se întrebau popoarele Orientului. Un glas se aude din străfunduri: ,,Din părţile de unde apune Soarele“. Popoarele Apusului se întorc cu faţa de unde răsare Soarele şi strigă: ,,Din Orient“. Prinţii Arabiei s-au luat după stea şi au purces înspre Iudeea. ,,Proorocul cel din marginile de sus, prin nori, din Fecioara Curată Se va naşte şi pe noi cu Dumnezeu tatăl ne va împăca“ spunea Sibila Libica. Iar înainte să se înalţe din nou la tronul Slavei şi al Luminii, Regele Păstor a lăsat poruncă ucenicilor Săi: ,,Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfîrşitul veacului. Amin!“
Drumul Golgotei
Omul mergea agale spre locul de coşmar pregătit deţinuţilor de drept comun. Criminalii şi hoţii erau sortiţi acestui groaznic mijloc de tortură. Se îndreptau spre ,,Locul Căpăţânii“, în afara Ierusalimului, dizgraţios în privelişte, deasupra căruia planau vulturii pentru a sfârteca carnea putrezită a condamnaţilor. Gunoaiele erau aruncate în jur, iar moartea trăgea cu ochiul, dansa precum un saltimbalc în căutarea de victime. Șobolanii mişunau peste tot, iar legionarii plictisiţi stăteau priponiţi în lăncile lor, sorbind din când în când dintr-o cupă de vin. Antonius, pretorianul, îşi alunga plictiseala dialogînd ironic cu Lucius. Era robust şi atletic Antonius şi i se dusese faima printre legionari. Cu câteva zile în urmă omorâse cu mâinile goale trei iudei care îl atacaseră cu pietre. Ceilalţi legionari păreau plictisiţi de aceste locuri şi de aceşti iudei pe care nu-i înţelegeau mai ales că veşnic se certau între ei pentru Dumnezeul lor. Pe drumul îngust pardosit cu pietre se târa tînărul ai cărui ochi de-abia se mai vedeau din pricina sângelui care îi curgea în râuri. Cununa de spini pe care i-o puseseră soldaţii romani îi stătea pe fruntea ce trăda nobleţea. Era în agonie şi târa în spate ,,patibulum-ul“, bârna transversală şi grea. Trupul său era sfârtecat din cauza ,,flagellum-ului“, biciul de piele prevăzut în capăt cu bile de fier. La un moment dat o femeie ieşise din mulţime, dar doi soldaţi romani i-au pus lăncile în piept. Centurionul care îi conducea le făcu semn cu degetul, iar ei s-au oprit. Femeia, pe numele ei Veronica, s-a apropiat de tânărul cu faţa sfârtecată de răni şi i-a şters-o cu o năframă. Chipul lui se imprimase adânc în batistă. Era prima icoană nefăcută de mâini omeneşti. Icoana suferinţei şi a izbăvirii.
Răstignit între doi tâlhari
Soarele intrase în nori, iar o ploaie scurtă începu să cadă din cer. Femeile au început să se vaite şi să se tânguie. Auzindu-le, tânărul îşi ridică din pământ privirea şi le spuse în aramaică: ,,Nu mă plângeţi pe mine, ci pe voi şi pe copiii voştri!“ Un bici se încolăci după grumazul lui şi o înjurătură se auzi în limba latină. Atunci, El căzu în genunchi cu transversala de lemn în spate. ,,Nu mai poate să o ducă“ a spus un soldat. Atunci, centurionul dădu o comandă scurtă, iar caraliii scoaseră din mulţime, la întâmplare, un om. ,,Ce-mi faceţi, sunt agricultor, nu sunt implicat în această răzmeriţă“ spuse speriat Simon din Cirene. ,,Nu te-a întrebat nimeni nimic. Ia lemnul din spatele condamnatului că nu avem timp!“ spuse Arhip, un veteran de prin părţile Asiei Mici. Au ajuns la poalele Căpăţânii. Împreună cu El mai erau doi tâlhari. Hlamida roşie pe care i-au pus-o în pretoriu, în bătaie de joc pentru că a îndrăznit să-şi spună rege, era şi ea sfârtecată. Crainicul ce ducea vina scrisă în ebraică, greacă şi latină, puse tăbliţa jos. Pe ea scria: ,,Iisus din Nazareth, regele iudeilor“ Un levit începu să strige: ,,Blasfemie!“, regele nostru este Moise. Acolo nu era însă nimeni dintre prietenii tânărului. Cu toţii s-au ascuns de frica pedepselor încă din Ghetsimani, când Yoshua, Învăţătorul, fusese prins prin trădare. Yoshua a fost dezbrăcat de hainele rupte din cauza loviturilor de bici şi întins la pământ. Patibulum-ul, adică bara transversală, a fost ridicată de la pământ şi prinsă de un stâlp vertical. I s-au bătut cuie mari în braţe şi înfipte în patibulum. Cea mai mare parte a greutăţii trupului său a fost susţinută de un ţăruş, ,,sedile“, pe care El şedea. ,,Ci unul dintre ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă. Și cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi“ spune Cartea. Aşa a fost răstignit împreună cu doi tâlhari. Cei adunaţi acolo, în faţa crudei scene, urlau: ,,Hei, tu, cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-Te pe Tine însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!“. Un bătrân, care după straie se vede că era învăţător al legii, râdea zicînd: pe alţii i-a mântuit, iar pe el însuşi nu poate să se salveze! Dacă este regele lui Israel, să se coboare de pe cruce, şi poate vom crede şi noi în el!” Longinus, sutaşul, îi spune: ,,Vă lăudaţi cu zeul vostru, singurul adevărat, după cum spuneţi, dar nu credeţi în El!“ La o depărtare se vedeau câteva femei cu năframe pe cap, care-şi plângeau durerea în linişte. Erau Maria, mama lui Iisus, Maria Magdalena şi cealaltă Marie, mama lui Iacov şi a lui Iosif, fiii lui Zevedeu, rude din Nazareth. Soldaţii care au îndeplinit ordinul crucificării şi-au împărţit între ei hainele tânărului.
,,Astăzi vei fi cu Mine în Rai!”
Privirea îi era înceţoşată, iar în minte îi veneau frânturi din copilărie. Duioasa sa mamă care îi repeta aceeaşi poveste, cu prinţii îmbrăcaţi în veşminte aurite, care au îngenuncheat în faţa ieslei din Betleem în care s-a născut El, şi care i-au lăsat aur, smirnă şi tămâie; care vorbeau într-o limbă necunoscută în timp ce un tălmăcitor dintre ei care vorbea aramaica îi spunea că este rege. Tatăl său, Iosif, care îl deprinsese tainele lemnului. Apoi locurile minunate, apele limpezi în care s-a scăldat şi copilăria sa petrecută în cele mai misterioase locuri vreme de 12 ani: Egipt, Asia, Britania şi acea ţară minunată cu păduri de brazi, izvoare magnifice şi munţi înalţi pe care se odihnea cerul. ,,Dacă tu eşti regele iudeilor, mântuieşte-te pe tine însuţi!“ îl trezi vocea tovarăşului său de suferinţe aflat în stânga sa. ,,Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Și noi, pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău“ spuse Dismas, ucigaşul, tâlharul din dreapta sa, care a jefuit o familie de patricieni, a ucis santinelele care îi însoţeau şi le-a luat apoi arginţii. Dismas întoarse o privire spre El, o privire ce semăna a rugă, şi şopti încet, cu ultimele sale puteri: ,,Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta“. Yoshua, fiul dulgherului, se uită la el cu dragoste şi spuse: ,,Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai!“
Un roman: ,,Acesta este Fiul cerului!”
Dintr-o dată locul şi întregul ţinut al Ierusalimului a fost învăluit în beznă. Nu se mai vedea nimic. Era ceasul al şaselea, adică trei după-amiaza. Întunericul cuprinse locul acela timp de trei ore. Se apropie ceasul al nouălea când bărbia îi căzu pe piept. ,,Eloi, eloi, lama sabahtaniiiii!“ se auzi un strigăt prelung din pieptul Lui. Corbii au început să se joace deasupra celor trei cruci învăluite în tăcerea morţii. Cei trei condamnaţi erau încremeniţi în liniştea beznei în timp ce o ploaie se slobozi din genunile întunecate ale văzduhului. Un soldat alergă cu un burete îmbibat cu oţet pus într-o trestie şi îi dădu să bea. Yoshua strigă iarăşi dându-şi sufletul. Fulgerul brăzdă cerul în timp ce catapetesma Templului celui măreţ se rupse în două. Despărţirea legii talionului de cea a duhului. Pietrele din jur au fost despicate, iar nişte năluci începură să se preumble prin jur. Longinus, sutaşul, privi înmărmurit, apoi exclamă: ,,Cu adevărat, acesta este Fiul cerului!“.
,,Cine este Împăratul slavei?”
Dintr-o dată se auzi un glas puternic precum tunetul: ,,Ridicaţi, căpetenii porţile voastre, ridicaţi-vă porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei! Cetele îngerilor îmbrăcaţi în armuri, cu scuturi, coifuri şi săbii de foc se adunaseră la porţile cele de aramă şi au început să le zguduie. ,,Cine este Împăratrul slavei?“ strigă Hades speriat. ,,Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel tare în război!“ strigă crainicul de la Porţile Văzduhului. Porţile căzură iar morţii alergară afară sloboziţi. Iisus Hristos, Împăratul slavei intră. ,,Binecuvîntat cel ce vine întru numele Domnului, Aleluia! Lui se cuvine slava tuturor sfinţilor!“
Ziua Izbăvirii
,,După ce a trecut Sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii, au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie ca să vadă mormântul. Și iată, s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Și înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada. Și de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut. Și degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că s-a sculat din morţi şi, iată, va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată, v-am spus vouă. Iar plecând ele în grabă la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui. Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea…“ spune Cartea Cărţilor.
Pilat: ,,Ce vreţi să vă fac vouă?“
Pilat stătea pe sofa, în cerdacul său, şi se gândea la Cel care îi spuse: ,,Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta!“ Se gândea la ochii lui profunzi şi albaştri precum lumina cerului, la părul auriu şi lung care îi cădea pe spate. Dar şi la soţia lui care îl rugase insistent: ,,Nu-i fă nimic dreptului acestuia, că mult am pătimit în somn pentru El“. Pilat făcea parte din ordinul cavalerilor, clasă de mijloc, şi se trăgea din Samnium, centrul Italiei. Era cel de-al cincelea prefect al Iudeii, fiind numit de către împăratul Tiberius. Era şeful armatei de ocupaţie ce număra o sută douăzeci de pedestraşi şi cinci cohorte ce numărau 5000 de pedestraşi staţionaţi la Cezareea. Un alt detaşament îşi exercita atribuţiile în cetăţuia Antonia din Ierusalim. Un ofiţer intră val vârtej peste dânsul. ,,Ierusalimul este în răzmeriţă, zeloţii au înnebunit, Ana şi Caiafa m-au căutat să-mi ceară socoteală pentru faptul că mormântul Galileeanului nu ar fi fost bine păzit. Unii spun că ucenicii Săi l-au răpit în timpul nopţii, iar cu soldaţii care au păzit mormântul nu se poate sta de vorbă“. La comanda lui Pilat pretorienii îi aduse pe cei trei soldaţi, cândva viteji şi curajoşi, distinşi în campaniile militare. ,,Pe când stăteam de vorbă, un daymon cu aripi se coborî din cer şi numai cu un semn îi amuţi pe camarazii mei. Am vrut să scot sabia dar cu o singură privire m-a ţintuit locului. Sunt Arhanghelii despre care tot vorbesc iudeii. Spun doar adevărul”. Sosise şi Caiafa cu alţi trei preoţi după el la Pilat. ,,Nu eşti prietenul Cezarului iar soldaţii tăi sunt nişte nevolnici. A fost furat de ucenicii Lui şi tot Ierusalimul vorbeşte că a înviat din morţi“ s-a plâns Caiafa. ,,Și dacă a înviat Yoshua, sau cum îi spuneţi voi, profet, vrăjitor, eu ce vreţi să vă fac vouă?“
Drumul spre Emaus
Seara se lăsa pe drumul prăfuit, iar doi oameni trişti şi obosiţi mergeau încet. Dintr-o dată, se apropie de ei un străin. Se îndreptau spre Emaus, la vreo şaizeci de stadii de Ierusalim. Iisus era cel care se apropiase de ei. Făceau parte din cei şaptezeci de ucenici ai Săi şi petrecuseră multă vreme împreună cu El, dar ochii cugetului lor erau închişi pentru a-L putea cunoaşte. ,,Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru? Unul dintr ei, care se numea Cleopa, îl întrebă: Tu eşti străin de nu cunoşti nimic din ceea ce s-a întîmplat aici zilele astea? Străinul întrebă: Ce s-a întîmplat? Cele despre Iisus Nazarineanul, care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor. Cum L-au osândit la moarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai-marii noştri. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea. Dar şi nişte femei de ale noastre ne-au spăimântat: ducându-se dis-de-dimineaţă la mormânt. Și negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că este viu. Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut. Apoi se uită la ,,străinul“ din faţa lor şi spuse: Rămâi cu noi, prietene, să poposim la han, că întunericul se apropie şi nu este bine să rămâi singur în noapte. Pe aici mişună mulţi tâlhari. Au intrat cu toţii în odaie, s-au aşezat jos pregătindu-se să mănânce. Străinul a luat pâinea şi a frânt-o. Apoi a binecuvântat-o şi le-a întins-o. Abia atunci au rămas înmărmuriţi de mirare. Iisus s-a făcut nevăzut. Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi ne tâlcuia scripturile? spuse unul dintre ei. Emaus, descoperirea ochilor închişi ai minţii şi calea spre Adevărul care străluceşte în întuneric. Emaus, calea spiritului nostru, a conştiinţei şi a izbăvirii. De mii de ani omenirea întreagă se află spre drumul Emausului dar numai puţini dintre oameni au ochii deschişi să-L cunoască pe străinul enigmatic care bate la uşa inimii lor!
Hristos a Înviat!
(Ștefan BOTORAN)
