•   1,4 milioane lei pe an: Direcţia de Monitorizare şi Protecţia Animalelor Codlea sau „gaşca celor 14 primării”

  •   Primăria Făgăraş cotizează la DMPAD

În urmă cu 10 ani, 14 primării din judeţul Braşov,  Făgăraş, Râşnov, Codlea, Săcele, Ghimbav, Predeal, Bran, Crizbav, Feldioara, Hălchiu, Hărman, Prejmer, Sânpetru şi Tărlungeni, au decis să finanţeze un nou adăpost pentru câini la Codlea, o entitate numită pompos Direcţia de Monitorizarea şi Protecţia Animalelor, deşi este doar o asociaţie cu personalitate juridică. Şi cu cotizanţi de la bugetul public al localităţilor menţionate, de unde, în prima fază, s-au „virat” în contul asociaţiei câte 200.000 de lei/localitate (2,8 milioane de lei) pentru construcţia adăpostului, echipare, maşini. După aceea, în fiecare an, fiecare dintre cele 14 primării a cotizat câte 100.000 anual (1,4 milioane lei), pentru administrare. Toţi aceşti bani, pentru adunarea de pe domeniul public al respectivelor localităţi a câinilor fără stăpân. Director general al asociaţiei a fost numit Flavius Bărbulescu, fost administrator al Adăpostului Public Braşov, cel care se ocupase de prinderea şi eutanasierea a aproximativ 30.000 câini (conform informaţiilor furnizate chiar de domnia sa) de pe domeniul public al municipiului Braşov. Ca administrator al adăpostului public Braşov nu e clar cum a performat, pentru că a fost dat în judecată de ONG-urile de protecţie a animalelor pentru rele tratamente aduse animalelor în adăpost şi pentru încălcarea normelor de transparenţă.

O asociaţie pe care nu o controlează nimeni

Ce este foarte clar este faptul că, după 10 ani în care aceste primării au plătit câte 100.000 de lei (în total 1,4 milioane de lei), în fiecare an, pentru ca acest DMPA să le rezolve problemele cu câinii străzii, însă astăzi suntem în acelaşi punct. Adică sunt la fel de mulţi câini pe stradă,   nu există nicio evidenţă clară a numărului de câini cu stăpân, nu s-a făcut nicio campanie de sterilizare în aceşti 10 ani,  nimeni nu ştie dacă s-au cheltuit eficient aceşti bani publici şi asta pentru că nimeni nu pare interesat să facă o evaluare a eficienţei activităţii DMPA, scrie  Monitorul Expres.  Aceeaşi sursă susţine că unul dintre membri asociaţiei este un cabinet veterinar care nu cotizează la fel ca primariile, dar asigură gratuity, după spusele directorului general, servicii pentru DMPA. Sterilizarea animalelor se face gratuit deci. Şi atunci pe ce se cheltuie acel buget de 1,4 milioane lei anual, suportat de contruibuabilii din cele 14 localităţi ? Salarii? Prime ? Începând cu acest an, primăriile cotizează şi mai mult la DMPA, adică 120.000 lei fiecare pe an!

Primăria Făgăraş a devenit membru după ce a plătit  o taxă de înscriere 200.000 lei

În această situaţie se află şi Primăria Făgăraş. După o serie de decizii păguboase, care au făcut ping-pong cu maidanezii de pe raza Făgăraşului,  Primăria  găsise, prin 2018,  soluţia cea mai bună pentru a stăpâni situaţia câinilor comunitari. Numai că aceasta  n-a redus nici numărul câinilor şi nici al victimelor acestora. ,,Prin HCL 182/28 iunie 2018, Municipiul Făgăraş se asociază cu localităţile Râşnov, Ghimbav, Cristian, Codlea, Predeal, Bran, Hărman, Săcele, Hălchiu, Sâmpetru, Feldioara, Crizbav, Prejmer în vederea organizării activităţilor de protecţia animalelor şi gestionarea cîinilor comunitari în cadrul Asociaţiei Direcţia pentru Monitorizarea şi Protecţia Animalelor (ADMPA). A fost cea mai bună formulă pe care o putea adopta Municipiul pentru a rezolva problema câinilor comunitari. La acea dată aveam pe raza oraşului peste 250 de câini fără stăpân care creau probleme cetăţenilor”  explica  Valentin Clonţ, pe atuncci viceprimarul Făgăraşului. Municipiul Făgăraş a devenit  membru în cadrul ADMPA, dar calitatea de membru însemna plata unei taxe de înscriere în valoare de 200.000 de lei ce se putea achita în două tranşe anuale.  Numai că urma să plătească şi o cotizaţie anuală cu o  componentă fixă   şi una  mobilă  de  8,71 lei/câine/zi. ADMPA spunea că acoperă astfel cheltuielile de întreţinere a câinilor  capturaţi  pentru cele 20 zile, atât cât sunt ţinuţi patrupezii în adăpostul asociaţiei.   În 2018, Primăria Făgăraş a plătit , în luna decembrie, suma de 43.550 lei pentru 250 câini capturaţi în perioada iulie-decembrie ceea ce a însemnat 174 lei/câine. În 2019 s-a plătit pentru 300 de câini.

 Povestea ecarisajului în Făgăraş

În perioada 2011-2017, a fost  înfiinţat un serviciu public local, s-au făcut studii şi proiecte pentru serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân, a fost o asociere cu un ONG, s-a amenajat un adăpost propriu care ulterior a suferit lucrări de reparaţii şi extindere, au fost amenzi de la DSV pentru ,,lagărul” maidanezilor  plătite de la buget,   s-au emis HCL pentru construirea unui nou adăpost şi pentru achiziţia terenului aferent, bugetul alocat ridicându-se la 300.000 lei.  Dar din 2011 până în 2017, bugetul  municipiului a fost sifonat prin actvitatea de ecarisaj de ordinul a milioanelor de euro.  Prin HCL 264/29 noiembrie 2017 s-a aprobat înfiinţarea Serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân la nivelul Municipiului Făgăraş şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a acestuia, a formei de gestiune şi a Caietului de sarcini.  Ulterior, prin HCL 299/20 decembrie 2017 s-a aprobat Studiul de oportunitate privind delegarea prin concesiune a noului Serviciu înfiinţat.  Valoarea contractului de concesiune depăşea  229.800 lei /an inclusiv TVA, dar nu s-au găsit  beneficiari.   Adăpostul de pe platform chimică a fost închis    în iunie 2017 de către autorităţile sanitar-veterinare întrucît nu era conform,   devenise un focar de infecţie pentru cei 97 de câini cazaţi.  Primăria Făgăraş  a încuviinţat atunci asocierea cu un ONG pentru administrarea adăpostului, prin HCL 188/31 august 2017 şi contractul nr. 25.258/1 septembrie 2017.  Tot în 2017, dar pe la milocul anului,   Primăria Făgăraş şi-a propus să construiască un alt adăpost pentru câini, unul mai spaţios, iar consilierii locali au votat investiţia. Astfel, s-a  aprobat  achiziţionarea unui teren de 5800 mp amplasat la intersecţia râului Berivoi cu contracanalul amenajării hidrografice a râului Olt pe care să fie construit adăpostul pentru cîinii comunitari care să respecte legislaţia în vigoare.   Construcţia noului adăpost a fost trecută  în planul de investiţii prognozat pentru anul 2018.  Dar,  prin HCL 182/28 iunie 2018  legisativul ia act de încetarea Contractului încheiat de Primăria Făgăraş cu asociaţia Georgianei Neagu şi aprobă o nouă asociere, cea cu ADMPA.  (Lucia BAKI)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here