La 1907 a avut loc ultima răscoală medievală din Europa, medievală prin atrocităţile comise dar modernă prin manipulare şi agenţii străini infiltraţi în cadrul evenimentului, pentru că ţara era plină de agitatori. Răscoala începe în februarie, la Flămânzi, răspândindu-se apoi la Frumuşica, Rădeni iar până în martie cuprinde Oltenia şi restul ţării. În regiunea Botoşani operau marile trusturi de arendaşi ale lui Mochi Fischer, Berman, Henri Juster, Leon şi Costiner. Aceştia deţineau sute de mii de hectare de pământ în arendă. Aceşti arendaşi tocmeau ţăranii prin ,,învoieli” după începerea campaniei agricole de primăvară, pentru a-i controla cât mai mult şi a-i obliga să accepte cele mai dezavantajoase condiţii. În timp ce guvernul conservator trimite trupe, liberalii se aflau în opoziţie. Ziarul ,,Voinţa Naţională”, oficios al Partidului Liberal, scria: ,,Guvernul Fischerilor pregăteşte măcel. Regimentul 8 Călăraşi a plecat marţi dimineaţa, orele 8, la Fălticeni pentru a fi la dispoziţia agentului electoral Petrică Ștefănescu, trimis special de guvernul conservator să deie satisfacţie familiei Fischer. Tot neamul acestei dinastii, împreună cu copoii şi agenţii lor se găsesc la Botoşani şi asmută pe oameni contra ţăranilor din Flămânzi”. Tot în paginile acestui ziar se scria că ,,uneltirile criminale ale d-lui Fischer, uneltiri care ar duce la o baie de sânge, ar fi tot ce poate fi mai fericit pentru trust căci acestea ar continua a domni zece-cincisprezece ani în Moldova de sus şi domnia străinilor s-ar putea aşeza pe temelii trainice”.
Violenţă ieşită din comun
Cetele de ţărani au dat dovadă de o violenţă ieşită din comun, prădând tot ce le ieşea în cale iar uneori forţele de ordine au fost nevoite să intervină de-a dreptul cu glonţul pe ţeavă. Au fost raportate numeroase acte de violenţă dar şi pierderi de vieţi omeneşti. Constantin Greblescu, prefectul de Dolj, telegrafia la Bucureşti: ,,Revoltă gravă la Valea Stanciului şi Horezu-Poenari; revolta ia întindere. Conacul d-lui Virgil Tarnoveanu distrus: au fost bătuţi oamenii curţii. Nu se ştie ce s-a făcut cu domnul Tarnoveanu”. Tarnoveanu a fost găsit mort în cele din urmă. Între izbucnirea răscoalei şi ocuparea oraşului Botoşani au trecut doar două săptămâni. În data de 24 martie sublocotenenţii Livezeanu şi Ion Antonescu (N.R- viitorul mareşal) ordonă deschiderea focului în mod frontal asupra unui grup de ţărani violenţi puşi pe devastarea instituţiilor publice. Căpitanul Hergot, comandantul companiei de jandarmi din Turnu Severin, telegrafia: ,,Răzvrătirile au început în judeţ, s-au distrus astă noapte şi incendiat proprietăţi. Am plecat la faţa locului”. Grupurile de răsculaţi incendiau şi ucideau de-a dreptul tot ce le ieşea în cale. Prefectul judeţului Roman telegrafia: ,,Pe zi ce trece, revoltele iau proporţii mai îngrijorătoare. Astăzi s-au răsculat şi locuitorii din Damieneşti, Dulceşti, Sofroceşti, Căciulati, Hociungi şi Giuleşti. Târgul Băceşti a fost din nou devastat astăzi de revoltaţi, înainte de sosirea trupelor din Iaşi şi Roman”. La data de 28 martie primarul, şeful postului de jandarmi şi secretarul primăriei comunei Ganciova, judeţul Dolj, raportau: ,,În ziua de 11 martie a.c. pe la orele 4 p.m., un grup de 500 de ţărani din comunele Greceşti, Horezu-Poenari şi Valea Stanciului, înarmaţi cu ciomege, topoare, arme etc. având în capu-le trompeţi şi steag roşu, au pătruns în comună, au forţat pe toţi locuitorii ce întâlneau spre a-i însoţi şi au năvălit asupra conacului Epitropiei Brâncoveneşti, ţinută în arendă de domnii fraţi Constantinescu, pe care l-au devastat cu desăvârşire, incendiind toate clădirile şi mai multe magazii şi patule cu producte, iar la o parte din patule, după ce le-au spart, au dat drumul la porumb jos, omorând pe domnul Ioniţă Constantinescu, al cărui cadavru l-au aruncat în mijlocul şoselei Ganciova-Maciesu, punându-i foc şi arzând, fiind aproape carbonizat”.
Știrile din ziare cu privire la violenţe pe plan intern şi extern
Presa contemporană relata atacarea militarilor şi a ofiţerilor de către răsculaţi. Ziarul ,,Ecoul Romanului” relata faptul că în târgul Băceşti din judeţul Roman, compania de militari a fost înconjurată de către răsculaţi şi atacată cu arme de foc, unii soldaţi fiind răniţi, printre care şi comandantul companiei. Ziarul ,,Adevărul” îşi informa cititorii cu privire la faptul că 500 de ţărani înarmaţi cu revolvere şi ciomege s-au repezit de-a dreptul asupra militarilor prezenţi în localitate rănindu-i pe unii. Maiorul Costachescu şi alţi ofiţeri au scăpat doar fugind. Răscoala de la 1907 nu a fost spontană, aşa cum am învăţat, copii fiind, din manualele comuniste, ci dirijată de agitatori care aveau sarcini precise. Corespondentul de presă britanic Edward Grey transmite la Londra despre atmosfera pe care o găsea cel puţin ,,ciudată” în capitala României şi nu numai. Grey era deja membru al Parlamentului, devenind ulterior ministru de externe al Marii Britanii. Lipovenii au fost aţâţaţi de un număr important de publicaţii în limba rusă iar acolo revolta a luat mai mult un caracter mai mult anarhist decât agrar. Agenţii români au confiscat şi unele publicaţii în limba bulgară. Grey menţiona că ,,la Buftea, un sat apropiat de Bucureşti a fost prins un grup de agitatori, format din persoane care vorbeau diverse limbi, inclusiv germana şi franceza, dar a căror naţionalitate nu a putut fi stabilită”.
Activitatea socialiştilor de extremă stângă
Se vorbeşte prea puţin de acţiunile socialiştilor grupaţi în cercurile ,,România Muncitoare”. ,,Ceea ce s-a trecut sub tăcere este raportul dintre acestea şi cercurile anarhiste subterane din străinătate, inclusiv rolul bulgarului Rakovski ce activa în România (în 1917, după un puci eşuat la Iaşi, Rakovski pleacă în Rusia făcând parte din prima garnitură de activişti ai lui Lenin, fiind ulterior împuşcat din ordinul lui Stalin în anii ,,marilor epurări”). În acest haos generalizat, guvernul conservator fusese înlocuit, încă de la 12/25 martie cu unul liberal, prezidat de Dimitrie Sturdza, care deţinea şi portofoliul Externelor, având în componenţa sa pe Ionel Brătianu la Interne, Toma Stelian la Justiţie, pe Spiru Haret la Instrucţiune şi Culte iar la Ministerul de Război pe generalul Averescu. Noul guvern a luat, pe de o parte, măsuri minimale dar imediate de îmbunătăţire a situaţiei ţărănimii (la reforme mai largi nu a putut trece căci în Parlament majoritatea aparţinea conservatorilor) iar, pe de alta, a recurs la măsuri dure de represiune. Astfel, amintitul program minimal conţinea elaborarea unei legi împotriva trusturilor arendăşeşti, modificarea legii privind învoielile agricole, perceperea nediferenţiată a impozitului funciar, arendarea de către ţărani a proprietăţilor statului, creşterea rolului băncilor populare pentru a veni în sprijinul ţăranilor prin acordarea de credite ş.a. În acelaşi timp, Ionel Brătianu, în calitatea sa de ministru de interne a transmis o circulară prefecţilor liberali cerându-le să organizeze consfătuiri cu proprietarii de moşii şi cu arendaşii, cu scopul impunerii unor noi învoieli agricole care să fie mai favorabile ţăranilor, ,,îndreptăţiţi să le ceară”. Conform rapoartelor sosite la Ministerul de Interne, în unele judeţe încercările de mediere ale prefecţilor au reuşit, într-altele au dat greş datorită opoziţiei proprietarilor şi arendaşilor. Cel mai mare succes l-a avut Constantin Stere, prefectul de Iaşi, care a reuşit să convingă pe arendaşi şi proprietari să reducă la jumătate preţul de arendare a pământului către ţărani la 35-40 lei pentru un hectar de teren. În paralele s-a trecut la reprimarea extrem de dură şi metodică a răzvrătiţilor, întreaga răspundere revenind generalului Averescu”. (romanialibera.ro)
Modul în care a acţionat generalul Averescu
,,Pentru început, a emis Ordinul circular nr.6 din 13/26 martie 1907, prin care se făceau precizări privind modalitatea în care se va produce intervenţia trupelor pentru a-i opri pe răsculaţi de la devastări şi jaf. Pentru a descuraja masele răzvrătite, i-a cerut regelui să decreteze mobilizarea, care a făcut ca doar în cinci zile armata să aibă sub arme 140.000 de oameni, constituiţi în 34 de regimente, 17 regimente de cavalerie, 9 batalioane de vânători, un batalion de cetate, un batalion de marină, 52 de secţii de artilerie, 12 plutoane de grăniceri, un batalion de miliţii, 8 detaşamente pentru gărzi şi un batalion pentru garda palatului regal şi a celui princiar. Pentru a împiedica solidarizarea ostaşilor cu populaţia şi a îndepărta militarii din zonele de provenienţă, pe cei din Moldova i-a trimis în Muntenia, pe cei din Oltenia în Moldova şi pe cei din Muntenia în Oltenia” (Mareşali ai României). Camerele votează legea cu articol unic având următorul conţinut: ,,În împrejurările grave prin care trecem, până la stabilirea ordinei şi liniştei, starea de asediu va putea fi decretată prin decret regal, în cuprinsul Legii din 10 decembrie 1864”. Regele Carol se adresează armatei: ,,Evenimente grave s-au dezlănţuit asupra noastră zguduindu-se instituţiile Statului până în temeliile sale şi punând în primejdie munca a jumătate de veac. În acele grele împrejurări, armata a fost chemată să restabilească liniştea tulburată. Fără şovăire ea şi-a îndeplinit datoria. Mobilizarea repede şi dislocarea trupelor cu ordine şi fără întârziere sunt o puternică chezăşie că armata va fi întotdeauna în stare a face faţă oricărei primejdii ce ar ameninţa Statul. Ţara datorează oştirii şi atitudinii ei hotărâte, că o mare nenorocire a fost înlăturată şi ordinea în scurtă vreme restabilită. Aţi avut o datorie dureroasă de îndeplinit, dar unde este omor, foc şi jaf, trebuie ocrotite cu orice preţ averea cetăţenilor şi buna rânduială. Vă mulţumesc cu inima caldă şi privesc cu dragoste şi neţărmurită încredere spre scumpa mea armată, care s-a arătat la înălţimea chemării sale oricând o primejdie a ameninţat fiinţa scumpei noastre ţări”. (Va urma) (Ştefan BOTORAN)
