Sute de mii de ouă cu origine falsificată au fost vândute pe piaţa românească de o reţea activă în 3-4 state membre ale Uniunii Europene, filiera fiind ulterior descoperită şi eliminată, a declarat, joi, pentru Agerpres, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Mihai Ponea. „Avem situaţii de falsificare a ouălor, situaţii din ce în ce mai des întâlnite în ceea ce priveşte fraudele. Ultima speţă,   ouă cu provenienţă Bulgaria şi Macedonia sunt trimise în Grecia, se ştampilează cu origine Grecia şi se vând pe piaţa din România. Este un fals grosolan, în primul rând de origine, de păcăleală a consumatorului, sau chiar acele ouă pot proveni din zone cu restricţii de gripă aviară, de salmoneloză şi aşa mai departe”, a explicat Ponea. Potrivit sursei citate, Regulamentul european permite ca, la prima fermă, către primul centru de colectare, ouăle să fie duse neştampilate, cu condiţia să fie anunţat statul respectiv. „Împreună cu autorităţile greceşti  am prins această filieră, am stat până când am adunat şi încă adunăm în continuare (informaţii, n.r.), pentru că este extrem de dificil să prinzi o astfel de reţea, fiind angrenate 3-4 state membre. Dar am descoperit reţeaua, am înlăturat-o şi încercăm să vedem dacă mai există şi alte filiere în România care procedează aşa. Aceste ouă falsificate au fost pe piaţă, ele nu se mai regăsesc acum pe piaţă. Am prins reţeaua şi am eliminat-o”, a afirmat vicepreşedintele ANSVSA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here