Ţara Făgăraşului a fost martora în decursul unui secol a două mari exoduri. Unul la începutul veacului trecut, iar altul la sfârşitul acestuia. Făgărăşenii au ales calea pribegiei de fiecare dată din cauza sărăciei pe de o parte, dar şi pentru a evidenţia sentimentul nemulţumirilor faţă de conducătorii acelor vremuri care au vrut să se impună cu forţa călcând în picioare însăşi fiinţa naţională. Cam două decenii, vapoarele încărcate cu europeni intrau în America prin Ellis Island. Peste 20 de milioane de oameni şi-au încercat norocul peste ocean. Au fost italieni, greci, irlandezi, polonezi şi bineînţeles români. Din Ţara Făgăraşului au plecat mulţi, satele s-au golit de bărbaţi după 1890. Exodul a durat până spre 1924. Făgărăşenii sperau să găsească în America un trai mai bun pentru ei şi familiile lor. La un secol distanţă, există peste ocean comunităţi întregi de făgărăşeni. Au plecat localnici din Drăguş care au format, în timp, o comunitate de drăguşeni în statul Ohio. Au plecat din Arpaş, aproape tot satul după ce acesta arsese. Au plecat din Sâmbăta, din Olteţ, din Rucăr, din Netotu, din Ileni, din Şona, din Berivoi, din Viştea, din Lisa, din Cârţişoara, din Scorei şi lista poate continua. Pe tărâm american, erau zone în care se auzea numai limba românească. Localnicii şi-au dus cu ei cultura, tradiţiile, obiceiurile şi le-au păstrat în decursul timpului. După 1990, obiceiul s-a reluat, dar prin metode moderne. Românilor li s-a dat din nou şansa de a deveni americani prin Loteria vizelor. Au aplicat foarte mulţi români, dar puţini au fost norocoşii loteriei. Unul dintre ei a fost Gheorghe Paler din Lisa, un nepot al scriitorului Octavian Paler. A plecat peste ocean în 1998 cu întreaga familie, după ce a fost declarat câştigător al Loteriei vizelor. Astăzi îl regăsim la Lisa, în casa părintească, unde vrea să-şi consume pensia pe care o va primi după 20 de ani de muncă peste ocean.
Loteria vizelor, norocul liseanului
Povestea lui Gheorghe Paler începe în 1998 când a depus la Poştă plicul cu formularele privind Loteria vizelor. Îşi dorea să se stabilească în SUA, ambientul şi viaţa din ţară aducându-i multe neajunsuri şi neîmpliniri. Bucurie mare a fost în casa liseanului când a primt răspunsul la aplicaţia depusă. S-a despărţit cu greu de sat, dar mai important era visul american. ,,Am plecat în 1998 în SUA, cu loteria vizelor, şi ne-am stabilit la Lansing, capitala statului Michigan. În timp am primit şi cetăţenia americană. Am muncit mult acolo, dar am reuşit să ne asigurăm anii de bătrâneţe. Acum suntem mulţumiţi, mai ales că ne-am întors acasă” a declarat Gheorghe Paler.
A căutat liniştea din satul natal
După 20 de ani munciţi în SUA, a revenit la Lisa, în casa părintească. ,,Ne-am întors acasă după 20 de ani. De ce să mai lucrăm dacă nu mai trebuie? Cât am strâns în 20 de ani, am investit şi acum avem tot ce este necesar pentru a trăi liniştiţi. Nu e mare venitul, dar e suficient şi provine din chiria pe care o primim de la închirierea casei pe care am făcut-o acolo. Dacă vom avea nevoie de mai mult vom fi ajutaţi de fiul nostru, care are o firmă în SUA şi merge foarte bine. În plus, când voi avea 67 de ani voi primi şi o pensie din SUA, după calcule cam 1000 dolari pe lună. Cel mai liniştit mă simt aici, la Lisa” spune liseanul.
Primul din generaţia decreţeilor
Gheorghe Paler ne-a purtat cu gândul în urmă cu peste cinci decenii, pe vremea când românii se conformau legilor date de Nicolae Ceauşescu. Cât a condus România şi minţile românilor, Ceaușescu a impus politici aberante, cel mai dramatic decret fiind cel din anul 1966 prin care se interzicea avortul. Politica de natalitate a lui Ceaușescu a dat rapid roade. Femeile care năşteau copii pe bandă rulantă erau recompensate cu medalii și bani. România devenise o adevărată fabrică de copii. Era generaţia decreţeilor, aşa cum s-au numit copiii născuţi atunci. Prețul plătit a fost însă uriaș, 9.500 de femei au murit în urma avorturilor făcute în condiţii greu de imaginat. ,,M-am născut la 1 ianuarie 1967, eram primul născut din generaţia decreţeilor. Am avut avantaj când am fost născut cu legea dată de Ceauşescu prin care pentru al treilea copil născut după 1 ianuarie 1967 părinţii primeau 1000 lei, alte avantaje nu am avut. Eu eram al treilea copil în familie. Acum s-au schimbat treburile” îşi aminteşte Gheorghe Paler.
Nepotul scriitorului Octavian Paler
Gheorghe Paler este nepotul scriitorului Octavian Paler, tatăl lui fiind fratele cel mare al publicistului. Tomai de aceea când s-a născut fiul lui, i-a dat numele Octavian, mai ales că a fost adus pe lume pe 1 iulie, iar scriitorul Octavian Paler s-a născut la 2 iulie. ,,Îmi aduc aminte că Octavian Paler venea acasă vara, cam în fiecare vară, dar de fiecare dată venea pe la noi. Când era director al Radiodifuziunii a venit să filmeze în sat. Când a ajuns să filmeze biserica, ţin minte că m-am suit în turnul bisericii cu el. Îi plăcea mult să povestească cu tatăl meu, care era cel mai mare dintre fraţi. Mai chema şi oameni din sat care au fost prizonieri sau anticomunişti şi vorbea mult cu ei. Acasă mai avea o soră, dar după ce ea s-a stins au rămas băieţii ei şi venea pe la ei. Astăzi, casa lor părintească este întreţinută de un nepot, care este stabilit în Braşov, dar vine foarte des la Lisa. Cumnatul lui Octavian Paler, Traian Greavu, a fost ani de zile primar în Lisa. A mers bine satul atunci, astăzi sunt politici după cum se vede” mai spune liseanul.
Românii se întâlnesc la biserică
După ce s-a stablit în SUA a găsit de lucru în domeniul vânzărilor şi reparaţilor de maşini. O muncă bine plătită, care l-a ajutat să prindă un cheag printre americani. Şi-a dus şi fiul la aceeaşi firmă. ,,Mi-a mers bine la firma aceea şi l-am adus şi pe băiat să lucreze. Ulterior s-a căsătorit cu fiica patronului şi şi-a deschis propria afacere care merge foarte bine” explică Gheorghe Paler. În acea zonă era o comunitate numeroasă de români care se întâlneau duminica la biserica din Detroit. Acolo depănau amintiri, organizau evenimente care le aduceau aminte de casă şi de meleagurile natale. ,,În oraşul în care eram noi nu prea erau români, dar mergeam la Detroit şi ne întâlneam cu făgărăşenii. În jurul bisericii eram organizaţi” a mai spus liseanul. Bărbatul spune că nu-i pare rău că a revenit acasă pentru că nimic nu se compară cu liniştea curţii şi casei părinteşti. ,,Când tata mi-a dat pe nume casa din Lisa m-a responsabilizat, m-a legat într-un fel de casă şi de sat. Mi-a fost dor întotdeauna de ţară, de casă, dar veneam de câte ori puteam. Am avut o perioadă de 5 ani în care nu am venit acasă pentru că am avut două locuri de muncă şi aveam o zi liberă pe an, de Crăciun, Am muncit mult, dar acum culegem roadele. Vom mai merge în SUA la băiat şi la nepoţi. Acum avem timp destul de plimbare, nu mai muncim, nu mai suntem legaţi de program” a încheiat Gheorghe Paler.
Octavian Paler: ,,Lisa era un loc ideal”
,,Lisa era un loc ideal pentru a demonstra selecţia naturală susţinută de darwinism. Nu rezista oricine în ea. Nu exista dispensar, nu exista doctor, nu existau medicamente. (…) Viaţa nu arăta deloc roz, ca în poveştile bucolice, cu ţărani decorativi, mirosind a ierburi şi a eternitate. … Mă consideram un «dezrădăcinat». Aparţineam afectiv mai departe lumii din Lisa, pe care dorul de părinţi şi depărtarea mă făceau să o idealizez. Asta m-a împiedicat să mă deschid spre lumea oraşului, accentuând defectele mele de introvertit, dotat cu susceptibilitate bolnăvicioasă şi cu o timiditate uşor de rănit” descrie Octavia Paler satul său natal în ,,Deşertul pentru totdeauna”. Octavian Paler s-a născut la 2 iulie 1926, la Lisa, într-o familie de ţărani, fiind fiul lui Alexandru și al Anei. Despre perioada copilăriei, Paler rememora, peste ani: „N-am avut, când eram mic, nici o jucărie. În Lisa nu funcţiona obiceiul ca părinţii să le dea copiiilor jucării. Singurul răsfăţ de care am avut parte se întâmpla dimineaţa când tata îşi apropia obrazul de obrazul meu… ceeea ce mă făcea fericit”. A urmat școala primară în satul natal, apoi, între anii 1937-1944, a fost admis ca bursier la Colegiul Spiru Haret din București. Deşi a părăsit localitatea natală, satul ardelean de la poalele Munţilor Făgăraş i s-a fixat în memoria afectivă drept reper moral şi imagine mitologică a copilăriei, pentru tot restul vieţii. În vara anului 1944, cu o săptămână înaintea încheierii cursurilor clasei a VII-a de liceu, a avut un conflict cu George Șerban, directorul școlii, nimeni altul decât unchiul său, fratele mamei. Drept urmare, a fost obligat să părăsească școala, mutându-se la Liceul Radu Negru din Făgăraș pentru a urma ultimul an de liceu, clasa a VIII-a, secția literară. S-a remarcat prin pasiunea cu care a studiat filosofia, latina şi elina. Urmează, simultan, cursurile Facultății de Litere și Filosofie și pe cele ale Facultății de Drept din București. S-a îndreptat, după absolvire, către Radiodifuziune, unde ăntre anii 1949 – 1961 a fost redactor de programe culturale, corespondent special, apoi redactor şef adjunct. În anul 1951, s-a căsătorit, iar după patru ani se năştea singurul său copil, Alexandru. Între anii 1965–1968 este director general al Televiziunii Române iar în perioada 1968-1970 a fost director general adjunct al Radiodifuziunii. A debutat editorial în anul 1970, cu volumul de poezii „Umbra cuvintelor”. Au urmat jurnalele de călătorile sau volume de literatură parabolică, precum „Drumuri prin memorie I (Egipt, Grecia)”, „Drumuri prin memorie II (Italia)”, „Mitologii subiective, „Apărarea lui Galilei”, „Scrisori imaginare”, 1979 „Caminante”, „Viața pe un peron”, 1981, „Polemici cordiale”, 1983, „Un om norocos”, 1984, „Un muzeu în labirint. Istorie subiectivă a autoportretului”, 1986, „Viața ca o coridă”, 1987, „Don Quijote în est”, 1993, „Rugați-vă să nu vă crească aripi”, 1994, „Vremea întrebărilor”, 1995, „Aventuri solitare”, 1996, „Deșertul pentru totdeauna”, 2001, „Autoportret într-o oglindă spartă”, 2004, „Eul detestabil: o istorie subiectivă a autoportretului”, 2005, „Caminante. Jurnal și contrajurnal mexican”, 2005, ediția a doua, adăugită, „Calomnii mitologice”, 2007 şi „Convorbiri cu Octavian Paler” (conlocutor fiind Daniel Cristea-Enache), 2007. Între anii 1970–1983 este redactor-șef al cotidianului „România Liberă”, în anul 1976, a devenit președinte al Consiliului Ziariștilor iar între anii 1974–1979, a fost membru supleant al Comitetul Central al Partidului Comunist Român. În anul 1983, încep persecuţiile la adresa sa, este pensionat medical, Securitatea stabilindu-i domiciliu forţat şi interzicerea unor activităţi în lumea culturală, datorită viziunilor sale pro-occidentale și a criticilor la adresa PCR și a lui Nicolae Ceaușescu. În anii care au urmat Revoluţiei din anul 1989, înfiinţează, alături de Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu și alţii, „Grupul de Dialog Social”, devine director onorific și editorialist al ziarului „România liberă”, apoi a scris editoriale pentru „Cotidianul” și „Ziua”. A fost un jurnalist și comentator extrem de apreciat, mai ales în urma participării la emisiuni de televiziune, unde a exprimat poziţii extrem de pertinente pe teme politice, de moralitate, fiind un critic înverşunat al clasei politice românești. Octavian Paler a realizat un film de televiziune dedicat satului natal, Lisa. Pentru realizările sale, Octavian Paler a fost decorat cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a IV-a (1971), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1972), Premiul Academiei Române pentru „Apărarea lui Galilei” (1978), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1980) pentru „Caminante”, Ordinul național „Steaua României”, în grad de cavaler (2003) şi Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din România (2005). În anul 2000, a făcut un accident vascular cerebral puternic care a lăsat urme vizibile asupra stării sale de sănătate. Octavian Paler a plecat la Domnul la 2 mai 2007, la vârsta de 80 de ani, la Bucureşti, în urma unui stop cardio-respirator. A fost înmormântat, cu onoruri militare, la Cimitirul Sfânta Vineri. În memoria lui Octavian Paler, îi poartă numele o stradă din Făgăraș, şcoala din satul sau natal, Lisa, şi Biblioteca municipală din Făgăraș. (Lucia BAKI)
