Nitramonia Făgăraş a fost o bună pepinieră pentru specialiştii din industria chimică românească, mulţi dintre aceşti specialişti au devenit fondatorii unor combinate chimice din ţară, dar şi de pe mapamond. Au plecat de la Combinatul Chimic din Făgăraş cei mai buni ingineri chimişti, ingineri constructori pentru a edifica fabrici chimice similare în alte locaţii. Chiar ministrul Chimiei era cel care îi desemna pe cei care trebuiau să realizeze noile investiţii, apreciind astfel munca şi calitatea specialiştilor făgărăşeni. Anul 1958 a fost, poate, unul emblematic pentru Combinatul Chimic Făgăraş. Şi asta pentru că a dat startul formării unei echipe de buni specialişti la Făgăraş, la combinatu chimic care avea deja un sfert de veac. Nu mai puţin de 30 de ingineri chimişti au sosit la Făgăraş în acel an de pe băncile facultăţilor de profil. Absolvenţi ai Chimiei de la Bucureşti, Cluj, Timişoara sau Iaşi au reuşit să pună în practică teoria învăţată pe băncile facultăţii în instalaţii, secţii sau în laboratoarele de cercetare. Inginerul Axente Tisan este unul dintre cei mai buni şi conştiincioşi ingineri chimişti care a făcut cunoştinţă cu secţiile de la Combinatul Chimic Făgăraş în 1958. A fost însărcinat după cîţiva ani chiar de ministrul Chimiei din acea vreme să construiască de la zero Combinatul Chimic de la Arad. Apoi a edificat peste 16 fabrici chimice în toate colţurile lumii. Inginerul Axente Tisan s-a stabilit în Canada, într-un oraş de la poalele munţilor pentru a-i aminti mereu de Făgăraş, oraşul de care s-a îndrăgistit la prima vedere. ,,Este dezolant ceea ce văd azi. Vreau să rămîn cu imaginea acelui combinat pe care l-am văzut prima dată, în 1958, curat, îngrijit, alei şi drumuri bine întreţinute, instalaţii care duduiau zi de zi, maşini care părăseau platforma încărcate cu marfa produsă în secţi” spunea cu părere de rău inginerul care a dus chimia românească peste hotare.
Fascinat de Făgăraş şi de munţi
Axente Tisan relata cu multă pasiune, dar şi cu modestie de produsele chimice obţinute în premieră de el, de inveţiile în domeniul chimiei, de munca în instalaţiile chimice, de colectivul de oameni care s-a dedicat fabricilor. Axente Tisan este originar din Simeria, judeţul Hunedoara. A urmat cursurile Facultăţii de Chimie Industrială din cadrul Institutului Politehnic din Timişoara, promoţia 1958. În timpul facultăţii a cunoscut Ţara Făgăraşului pentru că a făcut practică la Combinatul Chimic din Victoria şi a avut tangenţă şi cu fabrica de la Făgăraş. Simerianul spune că a fost impresionat de aceste intreprinderi, dar cel mai mult a fost atras de Combinatul Chimic Făgăraş şi de Munţii Făgăraşului care, ,,parcă păzeau toată zona”. ,,În anul IV de facultate am făcut practică la Combinatul Chimic de la Victoria şi s-a făcut o excursie la Combinatul Chimic de la Făgăraş. Mi-a plăcut foarte mult, m-a impresionat că era curat, pomii toţi erau văruiţi, erau alei şi drumuri îngrijite, era multă vegetaţie, era viaţă. Ce nu mi-a plăcut prea mult au fost instalaţiile şi tehnologiile care erau mai vechi. Mi-a plăcut mult şi oraşul, caracterul medieval pe care-l avea atunci, elementele săseşti care predominau peste tot, cetatea era simbolul oraşului, iar piaţa din centru, parcul plin de verdeaţă, acel Corso pe care se plimba lumea. iar munţii m-au fascinat. Ulterior i-am călcat deseori. Era altfel decît în alte oraşe, era frumos. Am revenit la Făgăraş în ultimul an de facultate pentru a obţine informaţii pentru lucrarea mea de diplomă. Atunci nu mă gîndeam că mă voi stabili la Făgăraş” povestea inginerul Axente Tisan.
NPK-ul din lucrarea de diplomă a fost brevetat 12 ani mai tîrziu de o firmă din Norvegia
Pe vremea aceea, lucrările de licenţă erau foarte importante pentru studenţi, iar pentru a putea fi prezentate în faţa comisiei de profesori universitari trebuiau să fie pregătite cu simţ de răspundere. Astăzi nu se mai respectă acest lucru, prea puţini studenţi mai au emoţii la pregătirea şi susţinerea licenţelor pentru că temele se găsesc pe internet, la allţi colegi, se plagiază, etc. ,,Pe vremea aceea trebuia să obţinem produsele pe care le aveam ca temă de licenţă. Eu aveam tema ,,Dezagregarea apatitei cu acid azotic pentru obţinerea îngrăşămîntului complex cu fosfor şi potasiu (NPK)” Nu ştiam nimic despre acest produs pentru că n-a mai fost produs pînă atunci. Cu modestie mă consider printre primii în România care au produs în laborator NPK. Şi pentru că aveam puţin timp la dispoziţie pentru întocmirea temei de licenţă, am plecat la drum. M-am dus la Combinatul de la Valea Călugărească după apatită, este o rocă. Apoi am ajuns la Combinatul Chimic de la Făgăraş să-mi procur acid azotic şi amoniac. Cu acordul directorilor de atunci, Ionaş şi Diaconescu am ajuns la secţia 1, la ing. Bota, pentru amoniac, iar la secţia 2, la ing. Zaharescu, pentru acid azotic. Am aflat multe informaţii despre azotatul de amoniu pentru explozivi pe care le-am considerat deosebit de interesante. La Combinatul de la Făgăraş exista o bibliotecă tehnică de unde am reuşit să găsesc şi cîteva materiate teoretice despre o astfel de temă. Am găsit într-o revistă franceză două articole care mi-au fost de folos. Cu tolba, să zicem plină, am plecat spre Timişoara. Am obţinut produsul în laboratorul facultăţii, dar era o pastă necomercializabilă din cauza higroscopicităţii. Am încercat s-o usuc, să-i obţin un aspect comercial, dar în timpul scurt pe care-l aveam n-am reuşit. Am prezentat produsul şi lucrarea aşa cum le-am obţinut. Trebuie să spun că tehnologia avansată cu finalizarea produsului pentru NPK a fost licenţiată cam 10-12 ani mai tîrziu de firma norvegiană Norks Hydro pentru multe uzine chimice printre care şi cea de la Arad. Această tehnologie avea aceleaşi faze tehnologice pe care le-am urmat şi eu în laborator” a povestit inginerul Tisan.
Şeful Scţiei 3 timp de zece ani
Axente Tisan a fost repartizat la Combinatul Chimic Făgăraş în 1958, la fel ca alţi peste 30 de proaspeţi absolvenţi ai facultăţilor de chimie industrială din ţară. A fost angajat la Secţia 6 unde se producea fenol, răşini formaldehidice, bachelită şi nitroceluloză. Şi-a preluat şi camera în care a fost cazat din internatul Şcolii Chimice, iar masa o servea, la fel ca toţi colegii lui, la cantina combinatului. După o lună a fost transferat la Secţia 3, specială, unde se produceau nitroderivaţi aromatici, inclusiv TNT. ,,Am primit o cameră în blocul burlacilor de la Gară în care am locuit cu un alt angajat al combinatului. Am văzut că acel bloc nu mai există, şi nu este singurul care a dispărut. Am stat în cameră cu unul Petrescu Ion, operator chimist la Secţia 3 care era secretar UTC. Nu erau condiţii, erau ploşniţe în cameră. Îmi aduc aminte că într-o seară colegul de cameră a apărut cu alţi doi, beţi. Eu mă culcasem şi ei făceau gălăgie. I-am certat ameninţîndu-i că o să chem Miliţia. S-au potolit pînă la urmă. După 2 săptămîni am fost mutat la Secţia 3 de la 6 unde lucra acel Petrescu. Cel cu care a făcut agapa era şi el secretar de partid. Aşa era pe atunci. M-am mutat într-o altă cameră în care am stat cu Nicu Iacoban, care venea de la Facultatea din Iaşi. Am lucrat la această secţie ca inginer în schimburi pînă în septembrie 1961 cînd am fost numit şeful acestei secţii. Am rămas în acestă funcţie pînă în 1971″ a spus inginerul Axente Tisan. Inginerul Tisan spune despre instalaţiile din secţia la care lucra că erau vechi, din anii ’30 şi a cerut conducerii combinatului să facă investiţii noi. ,,Erau tehnologii primitive, nu aveam aparatură de măsură şi control şi trebuia importată. Începuse deja investiţiile majore în combinat, la amoniac, dar la secţia 3 se produceau cantităţi mici faţă de alte secţii. Dotările noastre trebuiau importate din Suedia prin Romchim, firma de import-export a Ministerului. Am fost cu Zeno Ionaş la Romchim pentru a discuta detaliile unui import de aparate. Am nominalizat apoi persoanele care să meargă în Suedia să înveţe noile tehnologii. Am trimis vreo 4-5 maiştri acolo. Investiţia la secţia 3 s-a făcut ulterior” relata inginerul Axente Tisan. Primul salariu primit de la combinat, îşi amintea inginerul Tisan, a fost de 850 de lei din care şi-a cumpărat, printre altele, un ceas. Din anul 1968 a condus două secţii, 3 şi 4, cu produse speciale, civile şi militare.
Din ordinul ministrului a fost numit director general la Arad
,,În 1971 am fost anunţaţi vreo 5-7 inşi că sîntem invitaţi la Ministerul Chimiei, la adjunctul ministrului, Diaconescu. Ne-am dus cu un microbuz. Ne-au propus pentru posturile de la Combinatul din Slobozia. Toţi am refuzat să mergem acolo. După puţin timp am fost propus pentru Combinatul Chimic de la Arad ca director general, Cornea Ion ca director tehnic care a trecut pe la a Serviciul de Investiţii de la Combinatul Făgăraş şi la Combinatul Craiova, la Cadre Pantiş, la Organizaria muncii Floruţ. Eram un colectiv de tineri care trebuia să construim de la zero combinatul de la Arad. Am plecat la Arad să organizăm şantierul la 15 km de oraş, să angajam personal. Sediul nostru central era la hotelul ,,Ardealul” din centrul Aradului. Parte din lucrare am făcut-o cu puşcăriaşii. Costurile acelui combinat, pot spune, că s-au ridicat cam la 350 milioane de dolari. S-a făcut instalaţie Kellogg similară cu cea de la Făgăraş, de 1000 tone/zi capacitate, ulterior construindu-se şi o a doua instalaţie, instalaţie de acid azotic, azotat de amoniu, uree. Am rămas la conducerea combinatului din octombrie 1971 pînă în septembrie 1974 pentru că în 13 septembrie 1974 am plecat din ţară. Era chiar de ziua pompierilor cînd am părăsit România. Deşi aveam un statut bun, condiţii materiale, casă, maşină personală, un venit lunar bun, am ajuns la concluzia că sînt incompatibil cu sistemul. Duplicitatea, să ai o faţă oficială, iar în particular alte opinii fără să poţi să le exprimi liber, m-a determinat să iau o decizie radicală. Se ajunsese ca legile să nu mai fie respectate, modul de tratare al lucrurilor era deja aberant, iar noi toţi eram obligaţi să mergem după o linie trasată fără să putem spune ceva. Aş fi putut să stau la fel ca toţi ceilalţi, dar n-am rezistat. Cred că generaţia mea de liceeni am fost aparte. Cînd toţi absolvenţii îşi făceau la sfîrşitul liceului tablouri cu tractoare şi sonde, noi n-am pus nici măcar profesorii în tablou ci poza lui Decebal. Mulţi dintre colegii mei de liceu au fugit, ca şi mine, din ţară. Am plecat în delegaţie şi nu m-am mai întors. Este o întreagă poveste, viaţa de lagăr şi apoi stabilirea în Canada în 1975″ a povestit inginerul Axente Tisan. În momentul în care directorul Tisan a plecat de la combinatul din Arad, aici erau 1600 de salariaţi, majoritatea clădirilor industriale ridicate în aşteptarea dotărilor, era făcută racordarea la calea ferată, la reţeaua electrică, la şoseaua naţională, era transport propriu cu autobuzele, construcţia Liceului de Chimie era în stadiu avansat şi dascălii angajaţi. ,,A fost o muncă intensă şi interesantă” spunea directorul general Tisan, fondatorul acestui combinat. Nicolae Ceauşescu, conform obişnuinţei, a vizitat investiţia declarîndu-se mulţumit, dar dînd ,,indicaţiile preţioase”. Axente Tisan a fost medaliat atunci pentru meritele deosebite cu brevetul nr. 140/1974.
A proiectat fabrici chimice în SUA, China, Coreea, Belgia, Taiwan
La plecarea din ţară, inginerul Axente Tisan era deja căsătorit de doi ani cu Otilia şi avea un copil, pe Claudiu. Toată familia lui a părăsit România definitiv. Au ajuns în Canada în 1975, iar după patru ani erau deja cetăţeni canadieni. S-a angajat la firma Chemetics International în Vanouver, British Columbia la 1 septembrie 1975 şi a rămas la această companie pînă în 2000 cînd s-a pensionat. ,,Am lucrat în tehnologiile de nitrare, recuperarea acizilor sulfuric şi azotic, clorosodice şi la controlul emisiunilor poluante. Atribuţiile mele ca ,,senior process engineer”, au fost de proiectant” a relatat inginerul Tisan. În calitatea sa de specialist, ing. Axinte Tisan a proiectat instalaţii şi fabnrici în diferite colţuri ale lumii: New Jersey, SUA, Hanibal, SUA, Lousiana, SUA, Georgia-SUA, Indiana-SUA, California-SUA, Antwerp-Belgia, Mississipi-SUA, Yosu-Coreea de Sus, Handan- China, Yunnan-China, Shanghai-China, Tianji-China, Sumatra- Indonezia. După pensionare, din anul 2000 pînă în 2002 a făcut consultanţă în acelaşi domeniu pentru firma JNE Tehnologie Inc. din Vancouver BC ca director tehnic pentru două proiecte derulate în Taiwan. ,,Cînd am ajuns în Canada, era o altă lume, o altă viaţă. Au dispărut şedinţele lungi şi inutile care nu erau altceva decît o pierdere de timp şi de propagandă. Aici oamenii ştiau ce au de făcut, era disciplină, era ordine, iar treaba mergea, era o structură bună. Dispăruse şi personalul excesiv de mult. În firmă erau vreo 180 de angajaţi şi erau suficienţi” spune inginerul Tisan care a cutreierat lumea construind fabrici chimice. La fiecare revenire în ţară şi în Făgăraş, inginerul Tisan se declară tot mai dezamăgit, dar nu vrea să comenteze prea mult. Referitor la combinatul de la Făgăraş, cîndva fanion în ţară, a spus ,,dezastru comandat”. (Lucia Baki)
