Primăria Făgăraş a dovedit că nu este pregătită să implementeze  proiectul ce priveşte Școala Generală nr. 7 despre care s-a vorbit încă din 2018. Pe de o parte  au fost reactualizaţi indicatorii tehnico-economici în repetate rânduri prin adoptarea de noi HCL-uri, ultima fiind în şedinţa legislativului din 27 ianuarie 2022, iar pe de altă parte, spun consilierii locali,   Primăria Făgăraş nu s-a preocupat de amenajarea unor spaţii pe care le are în proprietate  în care să fie relocate clasele de elevi de la Școala  generală nr. 7  pe perioada derulării lucrărilor.

  •  ,,Primăria Făgăraş vine direct cu ideea de a închiria spaţii proprietate privată fără să ia în calcul spaţiile proprii“ spun consilierii locali.

Ofertele prezentate de Primăria Făgăraş legislativului vor goli bugetul local cu peste  130.000 euro. Concret, Isoplus Special SRL prin Ion Curiman cere pentru imobilul din strada I.M. Klein nr. 21 o chirie de 111.002 euro/18 luni, iar Biserica Evanghelică cere pentru fosta grădiniţă germană din strada I.K.Klein nr. 8 o chirie de 21.000 euro/18 luni.

  •   ,,Ne-a pus în faţa faptului împlinit, doar să aprobăm închirierea de la anumite persoane private. Legat de acest fapt  primarul a mai iniţiat un proiect de hotărâre prin care să fie formată o comisie de negociere a sumelor cerute de cei care ne vor închiria spaţiile. Considerăm că totul a fost stabilit dinainte“ spun majoritatea consilierilor locali, care au propus şi alte spaţii care, spun ei,  pot fi folosite.   ,,Primăria Făgăraş deţine spaţii care puteau fi folosite, doar că ne-a fost prezentată situaţia mult prea târziu, iar spaţiile primăriei necesită anumite lucrări. Dacă se ştia că încep lucrările de ce nu s-a acţionat din timp? Acum trebuie să plătim chirii foate mari din banii făgărăşenilor“ mai spun consilierii locali.

 

Consilierul local. dr.  Dan Gavrilă, a demisionat din această comisie de negociere

Comisia de negociere a chiriilor, aşa cum arată proiectul   primarului are în componenţă 5 consilieri locali, pe lângă reprezentanţii primarului, respectiv administratorul public, Mija Lucian, Elena Tănase. Cei cinci consilieri locali desemnaţi sunt: Crăciun Monica, Știrbu Cosmin, Clonţ Valentin, Polmolea Corina şi Gavrilă Dan. ,,Această comisie nu are alt rol decât să diminueze cât se mai poate din aceste valori. Totul ne-a fost prezentat foarte târziu. Dacă se ştia din timp se analizau şi alte posibilităţi“ a spus consilierul local, Corina Polmolea.

,,Am înregistrat demisia din această comisie luni, 31 ianuarie a.c. Nu pot participa la această activitate când sunt lucruri neclarificate. Sunt sume foarte mari care se vor plăti din banii făgărăşenilor pentru aceste chirii când se puteau folosi spaţiile primăriei, exemplu clădirea Școlii Generale nr. 3 din Combinat sau containere închiriate. Pe de altă parte, care este caracterul de urgenţă al proiectului de hotărâre privind această închiriere de s-a introdus la  suplimentare în şedinţa din 27 ianuarie 2022?“ a declarat consilierul local, dr.  Dan Gavrilă.

Mai avantajos să cumperi 

Prin comparaţie, consultând piaţa locală, aşa cum spune că ar fi făcut şi primăria, se constată următoarele:

  •  Un imobil din Făgăraş format din 2  clădiri cu parter, etaj şi teren în suprafaţă de 1651 mp, intravilan, este pus în vânzare pe OLX la preţul de 128.000 euro. Vânzare şi nu chirie!
  •   Pentru casa Giurcă, cel mai frumos imobil din Făgăraş, monument istoric, edificat la 1900, situat   în centrul urbei, cu 12 camere, subsol, parter, etaj şi mansardă, cu o suprafaţă de 555 mp, proprietarii cer  250.000 euro. Vânzare şi nu chirie!
  •   Un imobil din cartierul Meltea, cu 4 camere, hol, baie, bucătărie, teren, suprafaţa de 360 mp se vinde la licitaţie cu 52.100 euro.
  •   Primăria Făgăraş a cumpărat, în 2020, o locuinţă cu 4 camere pe strada Podului cu 38.199 euro.

 

18 clase de elevi afectate de lucrările de la şcoală

 

18 clase de copii de la Școala Generală nr. 7 trebuie relocate în alte spaţii  pe perioada desfăşurării lucrărilor de consolidare/reparaţii/construcţie a imobilului situat în Făgăraş, str. Dr. Ioan Şenchea, nr. 104B. Propunerea primarului  a fost închirierea de către Municipiul Făgăraş a unor imobile construcţii – proprietate privată. Municipiul Făgăraş a cerut două oferte, de la  ISOPLUS SPECIAL pentru imobilul situat în Făgăraş, str. Inocenţiu Micu Klein, nr. 21, imobil P+2 şi curte şi de la   Biserica Evanghelică C.A. Făgăraş, pentru imobilul situat în Str. Inocenţiu Micu Klein, nr. 8 în care îşi pot desfăşura activitatea un număr de 4 clase. Alte 4 clase  vor fi relocate la  Clubul Copiilor Făgăraş,  iar o clasă în incinta imobilului din str. D-na Stanca , nr. 14.

Ofertele cerute de Primăria Făgăraş

  •   Oferta Bisericii Evanghelice CA Făgăraş vizează clădirea din strada Inocenţiu Micu Klein, nr. 8, fosta grădiniţă nr. 1, pentru o chirie totală de 21.600 euro.  ,,Chiria spaţiului pe perioada de 18 luni este de 6.000 lei/lună pentru următoarele spaţii: 2 camere, 1 bucătărie, 1 hol, 1 toaletă, însumând 208 mp. Costurile utilităţilor vor fi suportate de Biserica Evanghelică“ stipuleayă Michael Dietrich, epitropul Bisericii Evanghelice, în oferta remisă primăriei.

  • O altă ofertă cerută de Primăria Făgăraş   se referă la clădirea din strada Micu Kelin nr. 21, care are parter şi 2 etaje, 620 mp şi curte aparţinând firmei Isoplus Special SRL. Oferta semnată de Ion Curiman stipulează:  o chirie în valoare de 100.440 euro pentru clădire  timp de 18 luni, iar pentru curte, alţi 10.566 euro/18 luni, un total de 111.006 euro/ 18 luni. Plăţile efectuate de Primăria Făgăraş vor fi în 3 tranşe:  prima în februarie 2022, însemnând 1/3 din total, respectiv 37.002 euro, a doua factură în luna august 2022, de 37.002 euro şi a 3-a factură în februarie 2023 de 37.002 euro.  (Lucia BAKI)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here