Câti dintre noi îsi mai amintesc de sacrificiul lui Liviu Cornel Babeş? La 2 martie 1989, braşoveanul Liviu Cornel Babeş s-a învoit de la serviciu pentru a-si sãvârşi crezul, de altfel unul deosebit de curajos, pentru acea perioadã dominatã şi controlatã de securitatea comunistã. Liviu Cornel Babes învinsese un întreg regim politic dictatorial. Şi-a dat foc, iar torţa vie a trupului sãu a alunecat pe pârtia din Poiana Brasov. A lãsat un îndemn naţiunii noastre cu semne vãdite ale unui creier spãlat de comunisti: ,,Stop morder, Auschwitz-Brasov“. Oamenii cu parpalace negre şi lungi, dar bine legati, au ascuns bine cazul. Noroc cã în acea zi de primãvarã timpurie pe pârtie s-au aflat doi cetãţeni strãini, scotieni, care au asistat la întreg filmul derulat de curajosul braşovean si au încercat sã-i acorde ajutor. Unul dintre ei a prezentat apoi sacrificiul românului în presa din ţara sa, astfel cã întreaga Europã a fost încã o datã martorã la viaţa românilor sub regimul ceauşist. Peste ani de la moartea lui Liviu Cornel Babes, sunt organizaţii care-l comemoreazã si care le amintesc românilor cã Babeş a fost un martir. Mircea Sevasciuc de la Asociaţia 15 Noiembrie s-a ocupat an de an de comemorarea eroului brașovean, dar din păcate nu mai este printre noi. Precum sacrificiul lui Liviu Cornel Babes au fost si altele în decembrie 1989, iar cu trecerea anilor elanul sacrificiului s-a cam estompat. Românul tot nu s-a trezit! Acceptă o viatã dominatã de sãrãcie, controlatã de oameni politici, mulţi de proastã calitate, de oameni care nu-si iubesc tara, dar care ocupã posturi cheie şi decid pentru viaţa poporului român. Privind în jur se poate constata că România trãieşte în douã lumi paralele. Una a românilor celor multi, sãrăciți, stresati, dominați și o Românie politicã, arogantă, uzatã, şmecherã, dominată de propriile interese. Cele douã nu mai au nimic în comun, prima se lasă manipulată, iar cealaltă, cu tot felul de interese străine celui naţional. Câtã dreptate avea pictorul spaniol Francisco de Goya spunând ,,somnul raţiunii naşte monştri!“. Eroi, martiri, sacrificii, libertate, istorie, cât mai reprezintã toate acestea pentru nişte ,,monştri“ asa cum i-a numit maestrul Goya?
Curajul lui Liviu Corneliu Babeş
Numit „torţa vie a Revoluţiei române”, Liviu Corneliu Babeş şi-a dat foc şi a murit pe Pârtia Bradu, din Poiana Braşov, în 2 martie 1989. Mesajul a venit la doi ani de la înăbuşirea revoltei muncitorilor din 1987, când la Braşov au fost torturaţi zeci de oameni. Ecoul gestului său a fost auzit, la acea vreme, de Europa de dincolo de Cortina de Fier. Evenimentul a fost făcut public în presa străină cu ajutorul a doi turişti scoţieni, care se aflau în acel moment pe pârtie. Douglas Wallace, din Renfrewshire, şi George Melvin, din Edinburgh, au relatat întâmplarea unei agenţii de ştiri, aceasta fiind preluată mai departe de marile publicaţii. În aprilie 1989, ziarul „The Free Romanian”, condus de Ion Raţiu, publica povestea tragicului eveniment. În România, Securitatea a acoperit rapid eroismul lui Liviu Babeş. Sinuciderea lui Liviu Babeş a fost cunoscută doar de către românii care ascultau „Europa Liberă”. Postul de radio a transmis ştirea la 12 ore de la tragedie, sub forma unui zvon. „Se pare că în ziua de 2 martie, la Braşov, un cetăţean român şi-a dat foc în semn de protest faţă de atrocităţile săvârşite de regimul Ceauşescu. Nu cunoaştem amănunte, dar ne vom interesa şi vom reveni”. În tăcerea impusă de Securitate, jurnaliştii nu au mai putut afla nimic. Comparat cu Jan Palach, studentul care şi-a dat foc în Piaţa Venceslas din Praga pentru a prostesta faţă de invadarea Cehoslovaciei de către trupele sovietice, Liviu Babeş a arătat, cu preţul vieţii, adevărata faţă a regimului comunist. (Lucia BAKI)
