În Vinerea din Săptămâna Luminată, 29 aprilie 2022, parcă toate drumurile duceau spre Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus unde se prăznuia hramul ,,Izvorul Tămăduirii”. Aglomeraţie mare, iar echipaje de poliţişti şi jandarmi au asigurat ordinea. Slujba religioasă s-a oficiat, ca de obicei, la altarul din pădure. IPS Laurenţiu Streza, episcopul Ilarion Făgărăşeanul şi alţi zeci de preoţi au oficiat slujba. Cei mai vârstnici enoriaşi și-au amintit de sujbele pe care le săvârşea părintele Arsenie Boca la altarul din pădure. Era prin anii 1947-1948. Duminică de duminică altarul era înconjurat de mulţime multă dornică să-i asculte vorbele şi poveţele pline de duh. A răsunat pădurea când IPS Laurenţiu Streza a ieşit în faţa mulţimii spunând de trei ori ,,Hristos a Înviat”, urmat de troparul Învierii. Cel mai căutat punct din incinta mănăstirii a fost fântâna unde au fost montate robinete de la care oamenii îşi umpleau bidoanele cu apă. Aghiazma Mică a fost sfinţită încă de dimineaţă. Credincioşii s-au recules şi în biserica veche, ctitoria domnitorului Constantin Brâncoveanu, dar şi biserica nouă. După slujbă oamenii au trecut și pe la tarabele comercianţilor pentru a-și alege suveniruri sau preparate de tot felul.
Istoria Izvorului a început la Istanbul
Izvorul Tămăduirii este sărbătoarea închinată Maicii Domnului şi se prăznuieşte în fiecare an în Săptămîna Luminată. Are o istorie veche de 1.500 de ani, avându-şi originea în perioada domniei împăratului bizantin Leon cel Mare. Pe când încă nu era pe tronul Bizanţului, Leon a întâlnit un orb pe care l-a luat de mână spre a-l călăuzi. Acest bătrân însă era un om luminat de Dumnezeu şi neîncetat predica creştinilor că în pădurile imperiale sunt izvoare şi lacuri ce sunt ocrotite de Maica Domnului, apărătoarea sihaştrilor din acele locuri. Tradiţia spune că cei doi, afundaţi în discuţiile lor teologice despre marele praznic al Învierii Domnului, s-au rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite. Bătrânul i-a cerut lui Leon apă de băut, dar negăsind, s-a întristat. Atunci, un glas de sus i-a spus: „Nu este nevoie să te osteneşti Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea acesta! Şi luând cu mâinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi udă cu ea ochii cei nevăzători şi se va cunoaşte de îndată cine sunt Eu“. Minunea s-a petrecut în clipa în care Leon a făcut întocmai cum i s-a relevat de sus, şi a descoperit într-o poiană un izvor miraculos cu „apă dumnezeiască“. După ce şi-au potolit setea, Leon i-a atins cu apă ochii orbului, care şi-a recăpătat lumina. „Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!“, a strigat bătrânul cu lacrimi în ochi. Copleşit de minune, Leon a căzut în genunchi şi a rostit: „Am văzut lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată… Aici este Izvorul Tămăduirii… fântâna dătătoare de sănătate“. Bătrânul înţelept i-a prezis lui Leon că, nu după multă vreme, va ajunge împărat. Prima grijă a noului împărat a fost să ridice o biserică în cinstea Maicii Domnului, lângă izvorul dătător de tămăduiri, cu apă miraculoasă. Biserica ridicată de Leon se vede şi azi la Istanbul, numele nou al vechii cetăţi a Constantinopolului. Puţin mai târziu, spune legenda, chiar împăratul Justinian (527-565), împăratul cel mare al Bizanţului, care suferea de o boală grea, a dobândit vindecare de la izvor. Mulţumind pentru aceasta Fecioarei Maria, el a ridicat o biserică şi mai mare. Biserica zidită de împăratul Justinian a fost distrusă în anul 1453, de turci. Izvorul tămăduirii din timpul lui Leon se păstrează şi în zilele noastre. Credincioşii care merg la Istanbul se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul ei se află un paraclis din secolul al V-lea, unde există izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.
De Izvor se sfinţeşte apa
De acest praznic se sfinţeşte apa, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică. În icoana sărbătorii Izvorul Tămăduirii, Maica Domnului şi Hristos se află într-un bazin asemănător cu o cristelniţă, vasul în care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentată cu mâinile înălţate, semn al rugăciunii, iar Mântuitorul binecuvântând cu ambele mâini, ca răspuns al rugăciunilor maicii Sale. Din bazin izvorăşte apa care are darul tămăduirii bolilor sufleteşti şi trupeşti. Această icoană exprimă ideea că Fecioara L-a născut pe Hristos, Care este Dătătorul apei vii a Duhului. De altfel, însuşi Hristos i-a spus femeii samarinence: „De ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce zice ţie: dă-mi să beau, tu ai fi cerut de la Dânsul şi ţi-ar fi dat ţie apa vie“ (În. 4, 10; În. 7, 38).
Istoricul Mănăstirii Brâncoveanu
Preda Brăncoveanu construise la 10 km de conac, pe valea pârâului Sămbăta, o biserică din lemn. Pe locul ei, Constantin Brăncoveanu a zidit în 1697, din piatră şi cărămidă, o mănăstire. Ctitoria a avut de la inceput o şcoală de ,,grămătici”, un atelier de pictură şi tipografie, după modelul brăncovenesc. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, începănd cu anul 1762, în Transilvania au fost distruse 150 de mănăstiri şi biserici ortodoxe, la cererea administraţiei catolice. Cele de lemn au fost incendiate, iar cele de piatră dărâmate cu tunurile de către generalul austriac Bukow, insă mănăstirea de la Sămbăta de Sus nu a fost atinsă. In 1785 inevitabilul s-a produs, generalul Preiss dărâmând cu tunurile Mănăstirea Brăncovenilor. Chiliile au fost demolate complet, iar biserica, datorită zidurilor groase, nu a putut fi distrusă, doar grav avariată. Reclădirea bisericii s-a desfăşurat abia între anii 1926-1946. Ulterior a fost rezidită în forma iniţială şi vechea clopotniţă a mănăstirii, cu cele 5 clopote turnate intr-un atelier din Viena în 1936. Incinta mănăstirii de la Sămbăta de Sus a fost reconstruită în întregime începănd din anul 1985. Aceasta este compusă din două corpuri de clădiri cu două nivele, unul spre nord şi altul spre sud. Corpul de clădiri aşezat pe latura de nord cuprinde trapeza, bucătăria şi chiliile. La etaj este biblioteca, un arhondaric, iar la mansardă muzeul, unde sunt expuse icoane pe sticlă sau lemn aparţinînd secolelor XVIII-XIX, veşminte arhiereşti, o colecţie de carte veche, manuscrise, pergamente, precum şi o colecţie de obiecte de cult. Pe latura vestică a incintei se află locurile de odihnă veşnică ale ultimilor mitropoliţi ai Transilvaniei: Nicolae Bălan, Nicolae Colan şi Nicolae Mladin. Cele trei foişoare sculptate în piatră amintesc de rafinamentul celor de la Hurezi. Elementele decorative sunt bogat sculptate, prezentând: coloane simple sau torsate, capiteluri neocorintice şi balustrade traforate. Simultan cu reconstruirea noii incinte, biserica a suferit lucrări de reparaţii şi s-a restaurat pictura. Turla bisericii octogonală, ancadramentele uşilor şi ferestrelor bogat decorate cu elemente vegetale, coloanele torsate sculptate, panourile de piatră traforată din pridvorul bisericii, brăul de cărămidă aşezat în zimţi, acoperişul de şindrilă lasă impresia unei autentice ctitorii brăncoveneşti. În spatele curţii, tronează fântâna ,,Izvorul Tămăduirii”, atestată documentar din sec. al XVI-lea, cea mai veche piesă din incinta mânăstirii. În jurul ei, de-a lungul timpului, s-au petrecut şi ţesut multe întâmplări miraculoase şi legende. Fântâna “Izvorul Tămăduirii” a fost restaurată, mai întâi, de Mitropolitul N. Bălan, iar în zilele noastre s-a construit în jurul ei un baldachin sculptat în lemn de stejar. Legenda spune că voievodul Matei Basarab a trecut prin apropiere.
