Zsuzsanna Lorantffy exprimă idealul feminin: candoare, bunătate şi înţelepciune. A stat alături de soţul ei, principele Gheorghe Rakoczy I şi l-a sprijinit în toate lucrurile, mai ales pe plan politic îndrumându-l cu sfaturi. Zsuzsanna s-a născut într-o familie de nobili reformaţi din comitatul Zemplen Mihaly Lorantffy şi Zelenczei Kamaras Borbala. Se loveşte de vicisitudinile vieţii încă de mică atunci când rămâne orfană de ambii părinţi. Nu trebuie să facă faţă doar durerii pierderii părinţilor dar va trebui să lupte şi cu rudele care îi râvneau averea. La vârsta de 16 ani se căsătoreşte cu Gheorghe Rakoczy, pe atunci căpitan al cetăţii Onod şi prefect al comitatului Borsod I. La data de 1 decembrie 1630 Gheorghe Rakoczy devine principele Transilvaniei.
- ,,Ocupă tronul cu sprijinul forţelor interne ostile Habsburgilor. Pe plan intern, continuă politica predecesorului său Gabriel Bethlen, întărind puterea centrală şi asigurând stabilitatea internă. Pe plan extern a continuat bunele relaţii cu celelalte două ţări româneşti“ (Evul Mediu Românesc, Dicţionar Biografic).
Îl ajută pe Matei Basarab să ajungă pe tronul Ţării Româneşti şi încheie cu acesta mai multe tratate de alianţă în anii 1633, 1635, 1636, 1638, 1640 şi 1647. În anii 1638 şi 1646 mai încheie tratate de alianţă şi cu domnul Moldovei, Vasile Lupu. În toamna anului 1636 Matei Basarab trimite un corp de oaste munteană în sprijinul lui Gheorghe Rakoczy care învinge oastea otomană, care a venit să îl instaleze pe Ştefan Bethlen, la Salonta. În anul 1644 Gheorghe Rakoczi reangajează Transilvania în Războiul de 30 de ani avțnd garanţiile Franţei şi ale Suediei. ,,Sfârşitul domniei lui Gheorghe Rakoczi a coincis cu momentul maximei afirmări a Transilvaniei în politica europeană prin participarea ca stat suveran la încheierea păcii din Westfalia“ (Vasile Mărculeţ, Evul Mediu Românesc). Zsuzsanna Lorantffy i-a fost alături principelui în toate acţiunile trup şi suflet. Centrul acţiunii sale a fost Alba-Iulia unde a impus reguli stricte în conducerea curţii de acolo. Nu se amesteca în politică iar când Rakoczy pleca în campanii militare ea administra cu dibăcie totul: angaja militari lefegii şi aproviziona taberele lui Rakoczy cu muniţie, tunuri şi provizii. În tot acest timp purta o corespondenţă plină de afecţiune şi dragoste cu soţul ei:
- ,,Slujesc pe Domnia ta ca pe bunul meu soţ. Să dea Dumnezeu să auzim veşti îmbucurătoare de la domniile voastre“ îi spunea principelui într-o scrisoare.
Cel mai important rol pe care l-a jucat Zsuzsanna Lorantffy a fost în ceea ce priveşte cultura şi şcoala. Cel mai elocvent exemplu l-a constituit Academia de la Alba-Iulia unde au fost aduşi cei mai erudiţi dascăli ai vremii (J.H. Alstedt, Piscator, J.H. Bisterfeld) de la cele mai celebre universităţi. De asemenea, acorda burse studenţilor din Ardeal. Cel mai cunoscut exemplu este al lui Csanaki Mate, licenţiat ca medic la Universitatea din Bologna şi care a devenit medicul familiei Rakoczi începând cu anul 1629.
Şcoala de la Făgăraş
Inventarele Cetăţii Făgăraşului din anii 1637, 1657 şi 1676 vorbesc despre prezenţa Zsuzsannei Lorantffy la Făgăraş. Conform inventarului de la 1637 prinţesa ocupa aripa nordică a Cetăţii unde îşi avea apartamentele. Inventarul din anul 1656 spune că prinţesa, văduvă şi mamă a lui Gheorghe Rakoczy II, s-a mutat la nivelul II al aripii nordice de unde avea acces direct în curte printr-o sală. Eliberează la Făgăraş 21 de diplome boernale. Se intitula ,,Nos Suzana Lorandffi serenissimi quondam Principis Domini Georgiis Rakoczi, Principis Transilvaniae, Partium Regni Hungariae Domini et Siculorum Comitis“. Prin diploma de la 3 aprilie 1657 se înfiinţează şcoala de la Făgăraş. ,,Noi Susana Lorantffy văduva Măriei Sale fericitului în Domnul, Gheorghe Rakoczi, din mila lui Dumnezeu oarecând domn al Transilvaniei, stăpânitor al părţilor ungurente şi comite al secuilor. Dăm de ştire tuturor cărora li se cuvine, prin această scrisoare a noastră şi îndeosebi cinstitului şi măritului Domn Ioan Kemeny de Gyergjomonostor, prim căpitan al Făgăraşului, prefectul nostru de acum şi în viitor, judecătorilor noştri de curte, pârcălabilor, işpanilor şi tuturor dregătorilor făgărăşeni, boierilor, protopopilor şi preoţilor celor prezenţi precum şi celor viitori, că noi care cunoaştem şi socotim că datoria noastră de căpetenie este să apărăm şi să răspândim religia şi să ocrotim binele obştesc, văzând în ce neştiinţă grozavă este ţinută întreaga naţiune română din cuprinsul domeniului nostru făgărăşean, atât poporul de rând cât şi boierii, ba chiar şi aceia care ar fi datori să înveţe pe alţii. În afară de asta, fiind rugată de cei mai luminaţi ai lor, din milă creştinească am orânduit să se ridice aici în oraşul Făgăraş, spre binele lor viitor, o şcoală românească cu învăţătorii şi învăţăceii de trebuinţă, împreună cu proviziunile cuvenite pentru întreţinerea acestora. Spre orânduirea şi conducerea ei, am pus să se facă nişte legi de către supuşii noştri pricepători în astfel de lucruri, pe care propunându-le şi fruntaşilor români din Făgăraş, aceştia le-au primit cu bucurie mare de bună voie, făgăduind şi ei după putinţa ajutorului lor la lucrul acesta sfânt şi dumnezeiesc. Şcoala românească să fie numaidecât lângă şcoala maghiară pentru folosul ei mare şi pentru ca să poată fi inspectată mai cu uşurinţă pentru ca învăţăceii români să înveţe ungureşte şi să-şi poată însuşi mai uşor scrisoarea maghiară şi latină, în schimb să poată învăţa şi învăţăceii maghiari să vorbească şi să scrie româneşte. Românii să aibă locuinţă deosebită atât pentru învăţători, cât şi pentru învăţăcei, apoi auditoriu şi curte separată, din care printr-o uşă comună să se poată întâlni cei care sunt datori să trăiască unii cu alţii în bună înţelegere frumoasă, altfel vor fi pedepsiţi din partea maeştrilor după merit“. Spirit profund şi erudit, exemplu de viaţă şi arhetip al femeii cu virtuţi înalte, Zsuzsanna Lorantffy a lăsat o urmă adâncă în moştenirea spirituală a Făgăraşului. A fost un intelectual emerit dar totodată şi un om profund religios. A pierdut doi din cei patru copii pe care i-a avut iar după moartea soţului său, Gheorghe Rakoczi, care a fost înmormântat în catedrala din Alba-Iulia alături de Gabriel Bethlen, a spus: ,,Viaţa noastră plină de atâtea amărăciuni ne-o dedicăm slujirii de zi cu zi a credinţei“.
