Activele de la Nitroporos sunt scoase la vânzare de lichidatorul societății pentru 16,4 milioane de euro. Este anunțul licitației publicat de Expert Insolvenţă SPRL, filiala Bucureşti, pentru 22 septembrie 2022.  Sunt active care au alcătuit în urmă cu 3 decenii patrimoniul Combinatului Chimic Făgăraș, dar care   sunt scoase la mezat, ce a mai rămas din ele. Acest patrimoniu a fost trecut printr-o suveică de firme încurajate de privatizările succesive și dubioase ale statului roman. La început a fost Nitramonia devalizată de directorii politici ai țeparilor considerați investitori strategici. Au fost puii Nitramoniei, acele srl-uri divizate din Nitramonia, devalizate și ele de directorii ei. Apoi, Nitroporos SRL care a adunat activele puilor Nitramoniei cumpărate de Viromet SA. A urmat Gladwell Energy, care a preluat 60% din Nitroporos.  Și lanțul s-a oprit lăsând în urmă ruine.

Ce se vinde acum?

Pe masa lichidatorului este o listă cu terenuri, instalații, aparate, mașini, mobilier. Mai précis pentru terenurile  în suprafață de 2.328.653 mp aflate  în Făgăraș, Șoseaua Combinatului nr. 14, Săsciori și  Hârseni se pretinde suma de 16.369.031 euro, pentru echipamente tehnologice, aparate, instalații, mijloace de transport, mobilier, birotică, suma de  2.254.106 euro, pentru bunuri de patrimoniu, suma de  116.372 euro. Și pentru activele Gladwell Energy: platformă, gard, reactor inox, sistem monitorizare se cere  50.533 euro. Se mai pretinde  suma de 23.000 euro pentru investițiile efectuate de Nitroporos la Gladwell.

Povestea Nitroporos

Nitroporos a intrat în grupul InterAgro, controlat de omul de afaceri Ioan Niculae, alături de  combinatele chimice   Amurco Bacău, Amonil Slobozia, Donau Chem Turnu Măgurele, Gaz Pro Chemicals Săvineşti şi Viromet Victoria.  În momentul preluării, 2007, la Nitroporos erau angajați peste 2.100 de oameni. A funcționat în salturi până în 2014, când activitatea combinatului a fost oprită definitive. Societatea a intrat în insolvență și din 2016, în faliment. În 2020, Ioan Niculae înaintase însă un calendar al redeschiderii combinatelor din grupul InterAgro, în care se preciza că, la Nitroporos Făgăraş, era în plan repornirea instalaţiei de amoniac şi a fabricilor de acid azotic şi azotat de amoniu îngrăşământ şi poros/tehnic în primul trimestru din 2021, ceea ce nu s-a mai întâmplat. Motivul invocat  de Ioan Niculae pentru declinul combinatelor chimice InterAgro, prețul ridicat al gazului metan necesar producției și a lipsei facilităților acordate de statul roman.

Activele Nitramoniei lăsate de izbeliște

Dacă pentru Nitroporos au trecut 15 ani negri, în cazul Nitramoniei povestea lichidării bunurilor este mult mai veche. Lichidatorul Nitramoniei, Maestro SPRL din Constanța, s-a chinuit timp de 2 decenii să vândă activele fabricii, însă n-a reușit, dar nici n-a asigurat paza acestor bunuri. De exenplu, în 25 ianuarie 2015, cerea 1,475 milioane de euro pe tot patrimoniul Nitramoniei.  Cel mai scump activ era un teren de peste 71 de hectare cunoscut sub denumirea de platforma Nitramonia Sud, preţul de pornire fiind de 662.176 de euro. Platforma Nitramonia Nord, un teren de peste 29 de hectare, avea un preţ de pornire de 205.892 de euro. Pentru sediul administrativ și terenul aferent de aproape un hectar se cerea 516.111 euro. A fost oferit firmei Gladwell Energy, dar aceasta n-a plătit prețul, dar a folosit activul. Pentru casa de oaspeţi a combinatului  se pretindea preţul de 66.080 euro, dar neavând pază, imobilul a fost demolat complet de locatarii cartierului.  Și pavilionul de vânzări a fost scos la mezat pentru  25.555 euro. Aproape nimic n-a fost înstrăinat. Doar o mică platformă a fost vândută unei firme locale care a deschis acolo un depozit de fier vechi. Astfel de active sunt acum scoase la mezat de lichidatorul Nitroporos.
Privatizări penale

Privatizările succesive ale Combinatul Chimic Făgăraș de după 1990 l-au pus pe butuci. Fostul premier Nicolae Văcăroiu recunoaște abia astăzi că privatizările au eșuat deși el a avut sub control AVAS-ul și n-a făcut nimic. Pe platforma chimică de la Făgăraș zac  mormane de fier vechi și dărăpănături de clădiri, care cândva erau secții productive.  Prin 2004, combinatul s-a divizat în mai multe srl-uri, curate financiar tocmai bune de a derula o activitate productivă, datoriile rămânând la Nitramonia SA care intrase în faliment.  După  vreo 3 ani, și puii Nitramoniei erau în insolvență la mâna lichidatorului, care îcerca să vândă  ce mai rămăsese. Așa a apărut  în 2007 o nouă privatizare, când  lichidatorul Nitramoniei, Euroconsult SPRL Arad,  a vândut, prin licitația organizată la 7 martie, activele Nitramoniei către Viromet SA din Victoria cu 33 milioane de lei.  Rezultatul noii privatizări s-a concretizat într-o societate nouă, Nitroporos SRL, care a fost inclusă în Grupul Interagro patronat de omul de afaceri Ioan Nicolae. Numai că lucrurile nu s-au oprit aici. În 2008,  compania Gladwell, partener de afaceri al proprietarului InterAgro, a achiziţionat un pachet de 60% din societatea Nitroporos și promitea un aport de capital de 28 milioane de euro, însemnând investiții în societate și Mediu. Contrar declarațiilor,  pe platformă continuau însă disponibilizările.   Nitroporos a intrat în insolvență,   aici fiind numit administrator judiciar SC Expert Insolvenţă SPRL din Bucureşti de către Tribunalul Braşov unde s-a judecat dosarul depus de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov. Societatea a înregistrat datorii în valoare de 21,3 milioane de lei către bugetul statului. Nici angajaţii nu şi-au mai primit salariile, suma pe care Nitroporos trebuia s-o achite acestora doar pentru 4 luni fiind de 1,6 milioane de lei. În acea perioadă, august 2013, salariații au organizat proteste, liderii de sindicat Lucian Cupu, Constantin Usturoi, Ovidiu Lazea, Gabriel Mailat, Ioan Clonţea, Ioan Roşca, Aurel Lungu intrând în greva foamei. ,,Începând cu data de 15.05.2014,  Combinatul nu mai poate funcţiona. Instituţiile statului au folosit toate mijloacele pentru blocarea funcţionarii combinatului şi în consecinţă, Contractul de Procesare a fost suspendat.  Combinatul nu a dispus şi nu dispune de mijloace financiare fără ajutorul societăţii Interagro. Din aceste motive, independente de voinţa noastră, suntem nevoiţi să închidem Combinatul şi să disponibilizăm personalul“ comunica directorul general de atunci de la Nitroporos, Bărcutean Iosif Liviu.

Rând pe rând, în faliment

Nitroporos avea ca activitate principală fabricarea îngrăşămintelor şi produselor azotoase, iar ca activităţi secundare fabricarea altor produse chimice anorganice de bază, fabricarea explozibililor, fabricarea altor produse din material plastic. Compania Gladwell a apărut în 2008, era controlată de o companie înregistrată în Insulele Virgine Britanice și partener de afaceri al proprietarului InterAgro.   Gladwell Energy, şi ea în faliment astăzi, avea ca obiect de activitate producţia de energie electrică.  Numai că și grupul InterAgro a intrat în insolvenţă în 2016, iar în prezent se află în reorganizare judiciară, administrator judiciar fiind CITR. Businessul a fost înfiinţat în 1994 de omul de afaceri Ioan Niculae, ajungând în timp unul dintre cei mai mari jucători din agricultura românească. Compania exploata în 2016 peste 50.000 de hectare de teren arabil. (Lucia BAKI)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here