Gala „Tezaure Umane Vii” a fost organizată în perioada 24-26 octombrie 2022 de  Ministerul Culturii şi Consiliul Judeţean Argeș. Cu acest prilej, au fost înmânate diplome celor care au obţinut acest titlu onorific în sesiunile 2020, 2021 şi 2022.  Judeţul Braşov a fost reprezentat de Angelica Lungociu, proprietara Vâltorii de la Lisa, și de Ştefan Lupu, sculptor în lemn din Săcele. Sunt  cei care au devenit „Tezaure Umane Vii” în anul 2021, respectiv 2022. Angelica Lungociu a participat la Gală alături de Ștefan Lupu și  de Adrian Văluşescu, managerul Centrului Cultural Reduta, instituţia care a întocmit dosarele de candidatură.

  • ,,În spatele acestor realizări se află munca specialiştilor de la Serviciul Cultură Tradițională din cadrul Centrului Cultural Reduta şi referatele de specialitate întocmite de distinsul istoric şi etnograf, prof. dr. Ioan Praoveanu. Evenimentul are drept scop creșterea gradului de recunoaștere și vizibilitate a păstrătorilor și transmițătorilor elementelor de patrimoniu cultural imaterial în cadrul comunităților din care fac parte, al specialiștilor și al publicului larg“ a explicat Adrian Vălușescu.

Ediția din acest an reunește 38 de creatori și păstrători ai valorilor tradiționale românești care au obținut titlul onorific de Tezaur Uman Viu în ultimii 3 ani (în pandemie nu s-a organizat).

Vâltorile și daracul, meșteșuguri vechi din Țara Făgărașului

De cum intri pe proprietatea Angelicăi Lungociu de la intrarea în satul Lisa     parcă ești ,,aruncat” în urmă cu 200 de ani. Vezi un atelier al vechilor breslaşi făgărăşeni, unde materia primă, lâna tunsă de pe oi, este transformată în produs finit, ca apoi să fie expusă la vânzare, precum era în trecut în târgul vechi al Făgăraşului. În  spatele proprietăţii familiei, curge nestăvilit râul Lisa, de fapt o deviaţie a văii făcută de  bunicul Angelicăi Lungociu, un anume Toma Greavu. Apa este canalizată prin intermediul unor  angrenaje din lemn pentru a spăla lâna şi ţesăturile din lână, straie, cuverturi, costume populare, covoare, etc. Sunt amenajate aşa numitele vâltori, nişte cuve din lemn în care apa de râu, în cădere, crează vârtejuri care angrenează obiectele introduse la spălat.  Procedeul pare simplu, dar pentru realizarea lui se folosesc tehnici foarte vechi pe care doar un bun meseriaş le poate aplica.  Este secretul familiei Greavu păstrat din străbuni.

  • ,,Au încercat şi alţii să facă vâltori, dar n-au reuşit” explică Angelica Lungociu, urmaşă a vechilor meseriaşi din familia Greavu.
  •  ,,Cam o jumătate de oră durează spălatul după care se pun la uscat la soare” ne  mai spune  Angelica Lungociu.

Ne imaginăm ce forfotă ar fi fost aici în urmă cu peste 150 de ani. Săteni preocupaţi, îmbrăcaţi în straie populare, harnici, cu vorba lor domoală și sinceră în limbajul vremii. De la vâltori suntem conduşi spre atelierul de prelucrare a lânii, unde este instalat daracul. O adevărată industrie! Utilaje vechi, dar foarte bine întreţinute, funcţionale.

  • „Toate sunt funcţionale şi expuse într-un mod uşor de observat de către oricine ne calcă pragul, putând fi puse la lucru, pentru ca vizitatorii să poată avea o imagine cât mai reală la ceea ce a fost odinioară principala sursă de existenţă în satul nostru şi în împrejurimi “, explică  Angelica Lungociu.

Bunicul Angelicăi a prelucrat lâna pentru toate satele din împrejurul Lisei în daracul său, urmându-i fiul, Aurel Greavu, iar acum, nepoata sa, Angelica. Tot aici se confecionează straiele din lâna țesută și apoi trecută prin linia de producție și finisare.  Pentru toate aceste meșteșuguri păstrate din generație în generație, Angelica Lungociu a primit acest titlu drept recunoaștere a meritelor sale în domeniul cultural al păstrării tradițiilor și meșteșugurilor de altă dată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here