FOTO: europafm.ro

Înainte de cutremurul de joi dimineață, mai mulți români cu telefoane ce au ca sistem de operare Android s-au trezit cu o notificare pe telefon prin care erau avertizați că a avut loc un seism și să se pregătească la mișcări ușoare ale pământului. Cum poate fi activată notificarea și ce variante de avertizare au cei care au un alt sistem pe mobilul lor?

Alerta de cutremur: Cum poate fi activată pe Android și ce variante de avertizare au cei cu alt sistem de operare

Telefoanele mobile cu Android au Earthquake Alerts System, o rețea formată din peste două miliarde de telefoane, ce funcționază ca miniseismografe. Asta pentru că dispozitivele mobile au un accelometru, folosit de obicei pentru numărarea pașilor sau pentru a detecta mișcarea dispozitivului mobil atunci când îl întoarcem. În momentul în care are loc un cutremur, acesta va trimite serverului o confirmare. Serverul va centraliza aceste semnale și le va privi ca pe o confirmare că urmează să se producă un seism și va trimite notificarea mai departe.

Cum te conectezi la sistemul de alertă

Cei care doresc să se conecteze la acest sistem o pot face foarte simplu. Din funcția Setări, intrați la Securitate și Urgență, acolo unde există opțiunea de Alertă cutremur. Funcția nu poate să prezică un cutremur, dar poate să vă anunțe cu câteva secunde înainte ca seismul să se resimtă, așa cum s-a întâmplat și joi dimineața, în urma cutremurului din Vrancea. De reținut este că Earthquake Alerts System trimite avertizări la cutremure de cel puțin 4,5 grade pe scara Richter. Există variante de avertizare și pentru cei care au telefoane mobile cu un alt sistem de operare.

De exemplu există varianta de a te abona la Alertă Cutremur pe Twitter.

După apăsare butonului de urmărire este nevoie să fie activat și clopoțelul de alerte pentru a primi avertizările legate de cutremur. După spusele celor care sunt abonați la alertă, aceasta a fost transmisă în cazul cutremurului de joi cu 10-15 secunde înainte ca seismul să fie resimțit.

Aplicații dezvoltate de Institutul pentru Fizica Pământului pe Telegram și Twitter

Directorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), dr.ing. Constantin Ionescu, a explicat, joi, pentru G4Media.ro, cum pot fi alertați cetățenii cu până la 25 de secunde înainte ca un seism să fie resimțit și să producă pagube. Directorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), dr.ing. Constantin Ionescu, a explicat, joi, pentru G4Media.ro, cum pot fi alertați cetățenii cu până la 25 de secunde înainte ca un seism să fie resimțit și să producă pagube.

INCDFP are două conturi dedicate pe Telegram și pe Twitter, la care oricine se poate abona și își poate seta de pe telefon sau de pe computer să primească alerte. O alertă similară a fost emisă și joi dimineață, înainte ca seismul de 5,4 grade pe scara Richter să fie resimțit.

Cum funcționează

„Deasupra zonei seismice Vrancea există peste 30 de senzori, care înregistrează primele impulsuri, atunci când se produce un cutremur. Noi estimăm magnitudinea din primele 3 impulsuri, care ajung la cei mai apropiați senzori. În acel moment, energia disipată de cutremur este mică, nu produce pagube. De la primele 3 impulsuri și până când vine unda periculoasă, în 25 de secunde, noi dăm acea alertă. Aceasta e unda care poate produce pagube”, a explicat directorul INCDFP pentru G4Media.ro.

Acesta a precizat că alertele sunt importante și pentru diversele instituții, care pot lua măsuri rapide, cum ar fi: oprirea alimentării cu gaze, încetinirea trenurilor aflate în mers, oprirea reactoarelor de la centrala nucleară și altele.

Constantin Ionescu a menționat că alertele nu sunt transmise prin sistemul RO-Alert pentru a nu crea panică. „Fiecare își poate seta alertă din aplicații și să le gestioneze responsabil”, a adăugat acesta.

„Trebuie să fim conștienți că se produc cutremure și să ne luăm măsuri de siguranță, de exemplu să nu existe riscul să cadă mobila sau diverse obiecte din casă”, a mai spus directorul INCDFP.

ISU nu a transmis mesaje RO-ALERT

Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat joi dimineață la Digi24 că pompierii verifică zonele vulnerabile la seism, în special Centrul Vechi din București. El a precizat că nu au fost înregistrate pagube. Șeful DSU a menționat că ISU nu a transmis mesaje RO-ALERT și a enumerat cele mai importante reguli generale care trebuie urmate în caz de cutremur.

„De la început de când s-a resimțit cutremurul colegii de la pompieri au intrat în procedură. Se verifică zonele vulnerabile, au intrat în acțiune o echipă de la pompieri București pentru verificarea Centrului Vechi. Nu s-au primit apeluri la 112 din informațiile pe care le am ș nici nu s-au înregistrat efecte”, a declarat Raed Arafat.

Întrebat în legătură cu avertizările pe care unii oameni le-au primit pe telefon legat de cutremur, Arafat a precizat: „Noi nu am dat mesaje RO-ALERT. Când se dau mesaje RO-ALERT scrie clar că sunt RO-ALERT”, a declarat Raed Arafat.

Cutremurele mici ne „scapă” de producerea unui seism major?

Constantin Ionescu a afirmat că nu există nicio legătură între cutremurele mici și producerea unui seism major, cum a fost cel din 1977. Acesta a mai spus că nu se poate estima când va veni un nou cutremur mare, pentru că activitatea tectonică în zona Vrancea este la adâncimi prea mari pentru a putea fi supravegheată:

„Lucrurile se mișcă tot timpul. Nu putem controla dinamica punctelor de contact dintre plăcile tectonice.”

Cutremurul de joi dimineața a fost unul „moderat”, iar astfel de seisme au avut loc în ultima perioadă la un interval de 2 ani. De obicei, activitatea seismică în zona Vrancea este de circa 15-25 de cutremure pe lună, majoritatea mai mici de 2 grade pe scara Richter, care nu sunt anunțate public. În ultima perioadă, activitatea seismică din zonă a fost în aceste limite, a mai declarat directorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), dr.ing. Constantin Ionescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here