Consiliul Județean Brașov a aprobat, în cadrul ședinței ordinare de joi, 27 iulie 2023, normele specifice de desfășurare a activității Unității de Achiziții Centralizate – UCA, structură înființată în cadrul aparatului de specialitate al CJ Brașov cu scopul derulării de achiziții publice de produse, servicii sau lucrări în sistem centralizat și eficientizării utilizării fondurilor publice.

Aprobarea proiectului de hotărâre de către consilierii județeni marchează debutul procesului de operaționalizare a Unității de Achiziții Publice Centralizate la nivel local, fiind rezultat al protocolului de colaborare semnat de către CJ Brașov cu Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) în cadrul proiectului „Sprijin pentru ANAP pentru înființarea operaționalizarea a patru Unități de Achiziții Publice Centralizate la nivel local”, proiect care vizează asigurarea de asistență de specialitate în vederea înființării și operaționalizării UCA.

UCA CJ Brașov a fost înființată în baza H.C.J. nr. 195/30.05.2023 sub forma de compartiment de specialitate în cadrul Direcției Achiziții și Contractare, iar prin aprobarea normelor de funcționare intră în etapa de operaționalizare în cadrul căreia vor putea fi derulate, în sistem centralizat, proceduri de achiziții publice de la nivelul Consiliului Județean și al instituților subordonate.

  • Obiectivul general este eficientizarea utilizării fondurilor publice prin obținerea de economii de scară, ca rezultat al participării într-o piață de achiziții de volum mare. Totodată, standardizarea gamei de produse în procesul de achiziție privind bunurile care asigură funcționarea zilnică a instituțiilor, cum ar fi articole de papetărie, birotică, componente și consumabile IT, generează obținerea unui preț mai bun și o calitate mai bună pentru bunurile  achiziționate, conducând la o reducere semnificativă a costurilor”, a declarat Todorică-Constantin Șerban, președintele Consiliului Județean Brașov.

Înfiinţarea unităților de achiziții publice centralizate la nivel local este una dintre măsurile prevăzute în Strategia Naţională în domeniul Achiziţiilor Publice, aprobată prin H.G. 901/2015 care vizează încurajarea agregării cererii de produse, servicii și/sau lucrări între autoritățile contractante prin înființarea de unităților de achiziții centralizate la nivel local (direcția de acțiune 4.2 – E din H.G. 901/2015). Continuarea demersurilor de înființare a unităților de achiziții publice centralizate la nivelul administrației publice locale este prevăzută și în noua Strategie Națională în domeniul Achizițiilor Publice 2023-2027 care prevede ca un număr tot mai ridicat de autorităţi contractante să dispună de acces la achiziţii centralizate, inclusiv la achiziţii strategice prin intermediul UCA la nivel central/local. De asemenea, strategia urmărește și încurajarea de măsuri suplimentare pentru facilitarea accesului IMM-urilor la procedurile de  achiziţii centralizate, inclusiv prin implementarea unei platforme de dialog între reprezentanţii UCA  şi ai IMM-urilor şi prin implementarea unui program de dezvoltare a aptitudinilor IMM-urilor în  domeniul achiziţiilor centralizate.

Totodată, este de amintit faptul că CJ Brașov este una dintre autoritățile publice locale care primește asistență tehnică din partea ANAP, cu sprijinul Băncii Europene de Investiții (BEI), în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, respectiv în contextul Țintei 435 – Organisme operaționale centralizate de achiziții publice pentru autoritățile locale, în cadrul Reformei 8 – Reformarea sistemului național de achiziții publice, conform căreia cel mai târziu la finalul trimestrului 4 al anului 2025 trebuie să existe cel puțin 7 organisme operaționale centralizate de achiziții publice la nivel administrației publice locale.

Conform literaturii internaționale de specialitate, principalele avantaje generate de o unitate de achiziții publice centralizate sunt:

  • Prețuri mai mici datorită volumelor mai mari de contractare și concurenței crescute;
  • Calitate mai bună a ceea ce se achiziționează, generată de puterea consolidată de cumpărare pe care o are UCA în relație cu operatorii economici;
  • Standardizarea produselor, serviciilor etc cumpărate de autoritățile contractante dintr-o anumită comunitate, regiune (evitarea diferențelor de calitate, a problemelor de interoperabilitate, tratament egal pentru beneficiarii finali);
  • Reducerea riscurilor de contestații, litigii sau amezi/penalități asociate cu procedurile de atribuire datorită expertizei specialiștilor angajați în UCA și sistemelor interne de control bine puse la punct;
  • Profesionalizarea achizitorilor generată de implicarea acestora în achiziții strategice și specializarea lor în timp pe categorii de achiziții (e.g. achiziții autovehicule);
  • Disponibilitate crescută a produselor, serviciilor etc achiziționate prin UCA datorită mecanismelor acodurilor-cadru sau sistemelor dinamice de achiziții lansate și menținute de UCA;
  • Reducerea poverii administrative pentru autoritățile contractante beneficiare pentru procedurile de atribuire în responsabilitatea UCA și posibilitatea de a aloca mai mult timp, resurse pentru procedurile proprii de atribuire;
  • Îmbunătățirea cooperării dintre autoritățile contractante dintr-o anumită comunitate, regiune;
  • Îmbunătățirea mediului economic (inclusiv local) prin accesul operatorilor economici la contracte mai voluminoase, predictibile, pe termen lung.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here