Legea drepturilor pacientului a fost modificată iar. Până de curând, rudele unui pacient decedat aveau acces la datele medicale ale acestuia doar dacă exista un consimțământ explicit în acest sens. Această situație s-a schimbat din martie, când o ordonanță de urgență a stabilit ca, la decesul unui pacient, toate informațiile medicale ce-l vizează să fie furnizate rudelor.

După ce normele de aplicare a Legii drepturilor pacientului au fost modificate la finalul lunii aprilie, s-a stabilit, în mai, prin ordin, introducerea unor noi prevederi în norme, astfel încât să se stabilească situațiile în care se consideră că pacientul se află în imposibilitate de a-şi exprima acordul privind transmiterea datelor medicale, respectiv când au rudele acces facil la aceste date.

Acum, la început de noiembrie, legislația drepturilor pacientului a fost modificată din nou, datele medicale unui pacient urmând să se transmită rudelor după decesul acestuia doar pe baza documentului ce atestă calitatea de moștenitor, arată avocatnet.ro.

Epopeea schimbărilor ce vizează legislația privind drepturile pacientului și modul în care sunt transmise rudelor datele medicale ale unui pacient decedat în spital pare că a ajuns la final, după apariția recentă în Monitorul Oficial a Legii 328/2023. Noua lege, care se va aplica din 11 noiembrie, vizează modificarea, în cascadă, a OUG 6/2023 și a Legii 46/2003 a drepturilor pacientului.

Mai exact, Legea 328/2023 adaugă o condiție pentru ca rudele unei persoane decedate în spital să poată cere dosarul medical al acesteia: prezentarea unui certificat de moștenitor.

Prin OUG 6/2023, ce se aplică din 2 martie, a fost completat cadrul legal privind drepturile pacientului, respectiv Legea 46/2003 a drepturilor pacientului. Concret, legea permite acum aparținătorilor, moștenitorilor ori rudelor de până la un anumit grad să aibă acces la datele medicale ale pacientului după decesul acestuia, dacă el s-a aflat în imposibilitatea de a-și exprima consimțământul.

Pentru ca măsura să fie aplicabilă în practică era necesară modificarea normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, astfel încât să se clarifice situațiile în care pacientul se află în imposibilitatea de a-și exprima consimțământul. Aceste modificări la norme au apărut la final de aprilie, prin Ordinul MS 1.372/2023.

După cum apare în document, „situațiile în care pacientul se află în imposibilitatea de a-și exprima acordul (…) sunt apreciate și consemnate de medicul curant în foaia de observație”.

După ce a apărut ordinul amintit mai sus, autoritățile și-au dat seama că nu au stabilit exact care sunt situațiile în care se consideră pacientul se află în imposibilitate de a-şi exprima acordul privind transmiterea datelor medicale.

Astfel, situația trebuia corectată și, printr-un ordin al Ministerului Sănătății (MS), s-a stabilit introducerea unei liste a situaţiilor în care pacientul se află în imposibilitate de a-şi exprima acordul privind desemnarea persoanelor care pot fi informate despre starea sa de sănătate.

Ordinul MS nr. 2.342/2023 a apărută astă-vară în Monitorul Oficial și stabilește că se consideră că pacientul se află în imposibilitate de a-şi exprima acordul amintit atunci când acesta e într-una dintre următoarele situații:

  • stare comatoasă;
  • stare de inconștiență;
  • incapacitate fizică care face imposibilă exprimarea acordului.

În plus, ordinul prevede că „în cazul pacientului pentru care nu a fost consemnat acordul sau refuzul acestuia privind desemnarea persoanelor prevăzute la alin.(2) (acordul pacientului privind desemnarea persoanelor care pot fi informate despre starea sa de sănătate – n. red.), se prezumă că pacientul a fost în imposibilitate de a-și exprima acordul”.

Informațiile la care au acum acces rudele pacienților decedați în spitale vizează datele consemnate în foaia de observație a pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul etc.

Regulile anterioare, prevăzute în Legea 46/2003, stabileau că datele medicale ale unui pacient, respectiv toate informațiile privind starea acestuia, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale, erau confidențiale chiar și după decesul acestuia.

Apoi, aceeași lege prevede că informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres. Așadar, rudele nu aveau până acum acces automat la dosarul medical al unui pacient decedat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here