Iisus își prezenta învățăturile prin pilde sau parabole și le întărea apoi prin diferite vindecări, readuceri la viață, exorcisme și lucrări asupra naturii, de ordin cosmic, pe care contemporanii Săi le numea adesea minuni. Deși nu iese din normele etice impuse de ,,Lege” – cele 10 porunci, El le abordează într-un mod cu totul original. Nu este fondatorul acestui demers pedagogic dar l-a adus pe culmi nebănuite în acuratețe și profunzime. ,,Cu parabolele lui Iisus suntem, de asemenea, în teritoriul narațiunii care se substituie argumentației. Adevărul lor nu se lasă expus sistematic, nu se constituie într-o doctrină de catedră, într-un ,,îndreptar” didactic. Ele spun întotdeauna mai mult decât spun și, de multe ori, altceva par să spună. Aceasta e însăși esența poveștii, în contrast cu enunțul strict intelectual. Nu Iisus a inventat acest fel de a vorbi deși, cum vom vedea, i-a dat utilizări insolite. Parabolele erau o ,,tehnică” pedagogică foarte răspândită în mediul iudaic. Și au rămas ,,actuale” până târziu în evoluția mediilor sapiențiale evreiești” spune Andrei Pleșu. (Andrei Pleșu, Parabolele lui Iisus, Adevărul ca poveste) Iisus nu a căutat niciodată să se desprindă de mediul iudaic dar a adus noutatea ,,harului” și a transformat ,,legea” în ,,har”. A folosit resursele pedagogice ale iudaismului reformându-le. Am putea face o paralelă între Iisus și Buddha: prințul ,,trezit” Sidartha Gautama (Buddha- trezitul) a căutat să reformeze hinduismul și a ieșit o nouă religie fără ca el să dorească asta. La fel s-a întâmplat și cu Iisus- din dorința Sa de a reforma iudaismul s-a născut creștinismul. ,,Înconjurat de primii săi ucenici- spune Mircea Eliade- Iisus predica și învăța în sinagogi și în aer liber, adresându-se, mai ales, celor umili și dezmoșteniți. El întrebuința mijloacele didactice tradiționale, raportându-se la istoria sfântă și la personajele biblice cele mai cunoscute, folosind tezaurul imemorial de imagini și simboluri, întrebuințând mai ales limbajul figurat al parabolelor”. (Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase)
,,De ce le vorbești în parabole?”
Andrei Pleșu explică cât se poate de bine misterul vorbirii în parabole. ,,Pentru a transmite ce avea de transmis, Iisus a ales ca mod de expunere vorbirea în parabole. Asta înseamnă că parabola I s-a părut, structural, în perfect acord cu El Însuși, cu substanța a ceea ce voia să transmită și cu nivelul de receptivitate al ascultătorilor. Cu alte cuvinte, date fiind contextul în care vorbea, auditoriul vizat și misiunea pe care o avea de îndeplinit, parabola I s-a impus drept procedeu optim. De altfel, prin tot ce face și prin tot ce spune, Iisus însuși e, s-a spus, o ,,parabolă în act”. Iar întrucât tema predilectă a discursului Său este Împărăția lui Dumnezeu, așadar un domeniu care ,,nu e din lumea aceasta”, mesajul hristic nu putea fi, cel puțin într-o primă etapă a propovăduirii Sale, decât aluziv, încifrat, indirect. Lucrurile par clare. Și totuși, în toate Evangheliile sinoptice, vine un moment în care ucenicii se arată nedumeriți de decizia lui Iisus de a vorbi în parabole (cf. Matei 13,10; Marcu 4,10 și, într-o formă atenuată, cu referire la o singură parabolă, Luca 8,10). Întrebarea ucenicilor (,,De ce le vorbești în parabole?”) e oarecum neașteptată într-o ambianță, cea iudaică, în care orice învățător recurgea în mod curent la acest procedeu didactic. Iisus se înscria, folosindu-se de parabole, într-o solidă tradiție locală care, de altfel, a continuat să funcționeze până târziu, în plină modernitate…cu mult mai surprinzător, însă, decât întrebarea ucenicilor sună răspunsul lui Iisus. În versiunea cea mai radicală, el apare la Marcu (4, 11-12): ,,Și El le-a zis: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele împărăției lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole, ca privind să privească și să nu vadă și auzind să audă și să nu înțeleagă, ca nu cumva să-și revină și să li se ierte”. Evanghelistul Matei prezintă o versiune mai concisă: ,,Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoașteți tainele împărăției cerurilor, dar acelora nu li s-a dat. Căci celui ce are i se va da și-i va prisosi, dar de la cel ce nu are se va lua și ceea ce are. De aceea le vorbesc în parabole, că ei văd fără să vadă și aud fără să audă și nici să înțeleagă. Și se plinește cu ei proorocia lui Isaia: Cu auzul veți auzi, dar nu veți înțelege, și cu privirea veți privi, dar nu veți vedea. Căci inima acestui popor s-a împietrit și urechile lor greu aud și ochii lor s-au închis, ca nu cumva cu ochii să vadă și cu urechile să audă și cu inima să înțeleagă și să-și revină și Eu să-i vindec. Dar fericiți sunt ochii voștri că văd și urechile voastre că aud. Că adevăr vă grăiesc: mulți proroci și drepți au dorit să vadă ce vedeți voi și n-au văzut, și să audă ceea ce auziți voi și n-au auzit”. (Matei 13, 11-17) Aici este cheia: în fața lor se afla însuși Adevărul, însăși Înțelepciunea despre care vorbea Solomon. Înțeleptul împărat Solomon îndemna- ,,Spune înțelepciunii: Tu ești sora mea!, și numește priceperea prietena ta…”. (Pildele lui Solomon, 7,4) ,,Parabolele sunt răbdător explicate ucenicilor, în vreme ce, pentru restul poporului, ele rămân opace, ca niște voaluri întunecate, ca un cifru fără cheie” spune Andrei Pleșu. În tradiția iudaică parabola trebuia să simplifice, să explice, pe când Iisus face invers deoarece avea în fața Lui o masă amorfă a Israelului, și încăpățânată.
Sensul
Sensul acestor povestiri era clar doar pentru cei cu inima curățită de mândrie, cei pregătiți să învețe mereu cu dorință arzătoare și consecvență. În orice caz, aceste învățături nu erau pentru leneși, cei cu idei preconcepute, pentru ignoranți sau materialiști. ,,El folosea tot felul de metafore și de comparații: uneori erau doar câteva cuvinte, alteori erau povestiri întregi. Mulți nu vedeau în ele decât simple istorii, dar cei apropiați de Iisus găseau acolo materia meditației asupra felului în care îl înțelegeau pe Dumnezeu și pe ei înșiși”. (Iisus și epoca Sa, Charles Bricker, Lionel Casson, Charles Flowers, Wendy Murphy, Bryce Walker, Bernard Weisberger) (Ștefan BOTORAN)
