Doar cinci închisori comuniste din România, propuse pentru Patrimoniul UNESCO. Lista temutelor închisori cuprinde 40 de penitenciare și 72 de lagăre de muncă  

Cam târziu pentru acest demers, de a înscrie în Patrimoniul Mondial UNESCO  temutele închisori comuniste din România. Propunerea ministrului Culturii, Raluca Turcan,  se referă la o listă scurtă a acestor închisori, numind doar penitenciarele comuniste de la  Sighet, Pitești, Jilava, Râmnicu Sărat și Făgăraş.  Poate actualul ministru nu cunoaște această pagină a istoriei României, făcând doar cinci nominalizări și acestea pe pagina sa de facebook și nu într-un comunicat oficial.

„Fostele închisori comuniste – Sighet, Pitești, Jilava, Râmnicu Sărat și Făgăraş, reprezentative pentru fenomenul opresiunii comuniste, sunt locuri simbol, păstrătoare ale memoriei victimelor regimului totalitar. În cursul zilei de ieri, am avut o discuție aplicată privind inițierea demersurilor oficiale pentru înscrierea lor în Patrimoniul Mondial UNESCO. Astfel, ne asigurăm că fostele închisori comuniste nu vor fi uitate, că vor fi păstrate și puse în valoare, că se vor menține în timp ca spații ale memoriei, învățării și reflecției. Ministerul Culturii, prin efortul Institutului Național al Patrimoniului și al partenerilor implicați, a pregătit foaia de parcurs, cu obiectivele științifice și administrative concrete pentru completarea în conformitate cu cerințele UNESCO a dosarului de înscriere in Lista Indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO”, a scris Raluca Turcan, ministrul Culturii, pe Facebook.

În România au existat, conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, în timpul regimului comunist,  44 de penitenciare principale şi 72 de lagăre de muncă forţată destinate deţinuţilor politici în care au pătimit peste 3 milioane de români dintre care 800.000 au murit.

Amintim câteva dintre ele.

•  Penitenciarele reeducării erau caracterizate prin aplicarea metodelor de tortură în vederea convertirii la ideologia comunistă. Acestea au fost la Suceava, Piteşti, Gherla, Târgu Ocna, Târgşor, Braşov, Ocnele Mari, Peninsula.
•   Închisorile de exterminare a elitei politice şi intelectuale : Sighet, Râmnicu Sărat, Galaţi, Aiud, Craiova, Braşov, Oradea, Piteşti, Făgăraș.
•   Lagăre de muncă: Canalul Dunăre-Marea Neagră (Peninsula, Poarta Albă,. Salcia, Periprava, Constanţa, Midia, Capul Midia, Cernavodă, etc.), coloniile de muncă din Balta Brăilei.
• Închisori de triaj şi tranzit: Jilava, Văcăreşti.
• Închisori de anchetă: Rahova, Malmaison, Uranus.
• Închisori pentru femei: Mărgineni, Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbrăveni.
• Penitenciare pentru minori: Târgşor, Mărgineni, Cluj.
• Penitenciarele Spital: Târgu Ocna şi Văcăreşti.

Abuzurile şi încălcările grave ale drepturilor omului au fost sistematic administrate în toate închisorile şi lagărele comuniste din România. Aici se aplicau cele mai dure metode de tortură. Cele mai utilizate metode de tortură au fost:

• lovituri aplicate în părţile sensibile ale corpului;
• strivirea unghiilor; smulgerea părului din cap;
• bătaia cu lopata; tratarea rănilor cu sare;
• crucificarea;
• bătaia sistematică la tălpi cu cravaşa, obiecte din lemn sau cauciuc;
• arderea tălpilor la flacără,
• lovituri cu un creion mai mare în testicole;
• bătăi cu saci de nisip.

În lagărul de la Valea Neagră Peninsula, de exemplu, era aplicată ,,broasca“ prin care deţinuţii după ce se întorceau de la lucru, erau obligaţi să ţopăie în pozitia ,,pe vin“, cu mâinile pe şolduri, fiecare ţinând în spate un alt deţinut.

În lagărul de la Valea Neagră condamnaţii erau obligaţi să stea înghesuiţi câte doi, o noapte întreagă într-o cutie fără acoperiş, etc.

• O altă metodă folosită împotriva deţinuţilor a fost munca forţată.   Detinuţii erau puşi să muncească până la epuizare, în condiţiile în care normele erau mărite de la o zi la alta, iar hrana era un terci, lipsit de proteine. Neîndeplinirea normei zilnice atrăgea pedepsirea ,,leneşului“ prin bătaie la şezutul gol, atârnarea lui cu capul în jos sau aruncarea lui la carceră.

La începutul anilor 1950, în lagăre ,,lucrau“ apoximativ 80.000 de oameni, dintre care 40.000 la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

• De asemenea, lagăre de muncă forţată şi centre de deportare au existat în întreaga ţară, dar cele mai multe se aflau în partea sud-estică a Câmpiei Române şi sudul Dobrogei (Salcia, Urleasca, Sălcioara, Jegalia, Perieşi, Grădina, Satul Nou etc.).
•  Izolarea, o altă metodă de tortură . Izolatoare se aflau la ,,zarca“ de la Aiud și de la Gherla, ,,neagra“ la Sighet şi Jilava, ,,cazinca“ la Suceava, etc.  Aici deţinuţii executau pedepse într-o totală izolare, în condiţii de mizerie şi înfometare. Un fenomen caracteristic al penitenciarelor a fost cel al suprapopulării închisorilor.
• În cei mai mulţi ani ai detenţiei, condamnaţii politic au dormit pe jos, pe rogojini, în celule neîncălzite.
•  Alimentaţia şi asistenţa medicală erau deficitare sau lipseau în totalitate.  Pentru a se obţine o asistenţă medicală mai bună, deţinuţii erau nevoiţi să  recurgă la greva foamei. În multe cazuri , detinuţii au fost alimentaţi artificial şi abuziv, împotriva voinţei lor sau au fost lăsaţi în cea mai cruntă mizerie, alături de tineta cu fecale, săptămâni întregi.

Conform estimărilor făcute de Florin Mătrescu în cartea sa ,,Holocaustul roşu“ numărul persoanelor care au suferit în regimul comunist depăşeşte 3 milioane.

Metode de tortură practicate la Securitatea Făgăraş

Erau capturaţi şi duşi în celulele şi subsolul Securităţii Făgăraş de unde erau transferaţi apoi la Braşov sau Sibiu.  În anchete au cunoscut faimoasa „conga”, o metodă de tortură care a lăsat urme adânci arestaţilor.

• „Ţi se legau strâns mâinile de la încheietura palmei, apoi ţi se desfăceau coatele şi ţi se băgau între ele genunchii. Îţi introduceau printre coate şi genunchi o rangă de fier. Te ridicau apoi doi indivizi cu ranga, pe care o puneau cu capetele pe două birouri. Automat cădeai cu capul în jos şi cu tălpile şi fundul în sus. Dacă nu erau grăbiţi îţi scoteau ciorapii şi îţi înfundau gura ca să nu ţipi. Apoi începeau loviturile, de multe ori făcute de doi, ca fierul pe nicovală şi fiecare lovitură o simţeai în creştetul capului. Iar când tălpile se umflau ca pâinea şi începeau să împroaşte sânge, te aruncau pe podea, în fund şi începeau «conga». Te călcau cu călcâiul cizmei pe degete de ţi se striveau, iar tu începeai să mişti picioarele ca să nu ţi se strivească degetele şi în felul acesta puneai sângele în mişcare, ocolind o dată sau de mai multe ori biroul sau camera în care te găseai, rămânând astfel şi cu tălpile nenorocite şi cu degetele strivite”

Virgil Radeş şi mai toţi partizanii au cunoscut torturi cumplite. „Magnetoul electric a fost cea mai groaznică suferinţă. Mă ţineau conectat la curent electric până cădeam jos. Simţeam că-mi iese creierul din cap. Era un chin extraordinar care nu poate fi descris în cuvinte”

Ioan Victor Pică, un adolescent de şaptesprezece ani a ajuns în arestul Securităţii Făgăraş, unde  a fost pus la curent electric de către căpitanul Stoica, comandantul biroului judeţean, şi de către colonelul Kalusek, comandantul Regionalei, aşa cum se întâmplase şi cu Virgil Radeş. „Am simţit o izbitură puternică în tot corpul. Apoi am avut senzaţia că toate oasele mi s-au rupt. Din ochi împroşcam stele verzi, iar inima se zbătea ca într-un cleşte. M-am rostogolit de pe scaun şi am început să mă învârt pe podea.” Şedinţele de acest fel se repetau de mai multe ori pe zi.

Partenie Cosma a cunoscut şi el metoda curentului electric (în şase rânduri) în sediul Securităţii din Făgăraş. După doar câteva zile ajunsese de nerecunoscut, faţa şi capul fiindu-i pline de cucuie. Împotriva lui a fost utilizată şi metoda întinderii tendoanelor cu ajutorul unor scripeţi. Partenie Cosma a fost executat prin împușcare, în 1951, la Brașov.

O altă metodă folosită împotriva arestaţilor din zona Făgăraş viza distrugerea organelor interne cu ajutorul unei scânduri groase şi al unui baros. „Victima era întinsă pe pat. Peste trup i se aşeza scândura. Cineva izbea cu barosul în ea, mai tare sau mai încet, după caz. Îmi închipui că după o astfel de tortură, o hemoragie internă era inevitabilă.”

Beciul Securităţii Făgăraş, un loc al groazei

Beciul Securităţii din Făgăraş era un alt loc al groazei, alături de birourile acestei instituţii.  În 1950 au fost aduşi aici mai mulţi luptători anticomunişti din Ţara Făgăraşului, iar în preajma Crăciunului 1950, arestaţii din Făgăraş au fost transferaţi la Braşov, unde interogatoriile şi tortura au continuat.

•  „Chiar în stânga uşii de la intrare am descoperit un om întins pe cimentul gol. Avea capul descoperit şi pătat de sânge. Gemea înfundat, ca o sălbăticiune răpusă de gonaci. Într-un colţ, un tânăr zăcea cu capul proptit de perete. Avea ţeasta înflorită de cucuie. Pe nişte dreve de fier gemeau doi oameni, legaţi cu cablu de mâini. Din celula partizanilor, atunci patru la număr, veneau gemete şi zgomote de lanţuri. Au fost transferaţi apoi spre locul execuţiei“.  Primul executat a fost Partenie Cosma, pe 11 septembrie 1952, la Codlea. Ion Pridon, Traian Murariu şi Dumitru Cornea au avut aceeaşi soartă pe 27 septembrie 1952, la Jilava, iar Ioan Duminică, Victor Silviu Socol şi Nicolae Stanciu, în 22 decembrie 1952, la Braşov.    (Lucia BAKI)