Sfântul Nectarie din Eghina, Sfântul secolului, Omul lui Dumnezeu. Un film care clatină, cutremură, ne face să ne întrebăm, să cerem audiență către noi înșine. Pe ecran mic, ne clătinăm așa în surdină. Pe ecran mare, nici un zgomot în sală, nici un apel de telefon, nici un ronțăit, e singurul film în care se iese cu pachetele pline de popcorn. ,,Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce! Ţine-o bine şi urcă Golgota spre Înviere!” (Sfântul Nectarie de Eghina)
Realizat cu mari eforturi financiare, filmul a depășit alte producții cu bugete de zeci de ori mai mari. Filmul și lumea în care a apărut, duc împreună o lecție de viață foate greu de înțeles de noi oamenii. ,,Adevărat vă spun că nici un proroc nu este bine primit în patria lui” (Ev Luca, c 4, v 24), ,,Un proroc nu este disprețuit decât în patria Lui, între rudele Lui și în casa Lui” (Ev Marcu, c 6, v 4).
,,Am simțit că Sfântul Nectarie și-a dorit să spun o poveste care să ajute oamenii”
„Undeva, într-unul din birourile Patriarhiei, aproape de Sfântul Sava, după Sfânta Liturghie, cinci clerici și un gramatic îmbrăcat impecabil își beau cafeaua din cești mari, vorbind în șoaptă. Trei sunt arhimandriți cu ranguri înalte și ocupă posturi de încredere în diverse servicii, unul este Episcop al Nubiei, iar ultimul, cu înfățișare de copil, este diacon.
– Așadar, într-atât vă temeți de acest Nectarie? întreba episcopul la un moment dat.
– Nu vă puteți închipui, Prea Sfințite, cât rău și ce pagube poate provoca fanatismul, răspunse unul dintre arhimandriți.
– Nectarie, continuă cel de lângă el, are ochelari de cal și nu știe altceva decât viața ascetică. Nu înțelege lupta ce se dă în patrie și metodele noastre diplomatice. Crede că trăiește în vremea Sfinților Părinți. E dintre cei pe care îi numeați cândva izbăvitor de suflete. Înțelegeți, așadar, din felul în care acționează, ce ar însemna să devină Patriarh. Totul va dispărea, totul se va împărți celor desculți și felahilor. Ni se vor goli casele de bani. Vai de greci și vai de noi!”
Filmul are resorturi adânci în parcursul vieții regizoarei Yelena Popovic, ajunsă peste ocean în SUA acolo unde s-a redescoperit pe sine ca și creștină ortodoxă de origine sârbă, dornică de a ajuta oamenii, pentru a aduce lumină, pentru a face ceva bun, ca o creștină și ca o persoană care crede în bine:
,,De zece ani lucrez la ideea acestui film, am scris și rescris peste 15 scenarii pentru el, am vrut să combat tot întunericul din jur. Dacă ați trăi la Hollywood, v-ați da seama ce vreau să spun. Nu credeam că voi scrie un film despre un sfânt, chiar dacă iubeam să citesc despre sfinți și m-au inspirat întotdeauna, dar această poveste era povestea pe care o căutam să o transform într-un film. Am văazut că viata Sfântului Nectarie merită un film. Am simțit că este o poveste relevantă pentru vremurile de astăzi, că ar oferi oamenilor multă speranță, ajutor, indiferent de confesiunea religioasă a fiecăruia. Nu am vrut să fac neapărat un film religios, este religios în ideea în care vorbim despre un sfânt. Am încercat să il realizez cât mai aproape de adevâr si cât mai mulți oameni să se regăsească în povestea lui și să primească astfel ajutor de la el și să îi inspire povestea. Văd că filmul influentează oamenii, că sunt mișcati de povestea filmului, atât oameni din Biserica Ortodoxă cât și oameni care nu merg la Biserică, inclusiv oameni care nu cred în Dumnezeu sunt mișcați de acest film. Am simțit că Sfântul Nectarie și-a dorit să spun o poveste care să ajute oamenii”.
A fost refuzat și mort
Filmul este realizat prin oameni și locuri pe care inițial regizoarea nu le credea cu putință, așa că le-a încredintat Proniei Cerești, iar Duhul Sfânt a lucrat peste asteptari. Producția este în asociere cu Mitropolia de Mesogheea și Lavreoteca din Grecia, cu sprijinul mănăstirii Vatoped din Muntele Athos, etc. Finalul filmului face cât tot filmul. Preț de câateva minute, celebrul actor american Michey Rourke are o prestație remarcabilă, pe măsura filmului. La final, lipsește scena ultimei decadențe umane pe care i-au servit-o potrivnicii Sfântului Nectarie: aflat în sicriu în drum spre insula Eghina, sfântul alături de ucenicii săi a trebuit să poposească o noapte în portul Pireu așteptând vaporul de a doua zi. Aceștia au cerut ca sicriul cu trupul sfântului să fie adăpostit într-o biserică din celebrul oraș, port (antic), însă i-a fost interzisă intrarea. Sicriul cu sfântul a rămas toată noaptea afară, alături de ucenicii săi. Toată istoria creștinismului are la bază modelul prigonirii celor aflați în slujba Adevărului: începând cu Mântuitorul Hristos, apoi Apostolii, Sfintții Părinți, Sf Ioan Gură de Aur, etc. Lev Tolstoi (contemporan cu Sf Nectarie), care deși spre finalul vieții ajunge săa fie excomunicat de biserica ortodoxă rusa pentru ereziile sale, este de o uriașă profunzime etică în opera sa literară: ,,Dacă brusc ai devenit pentru cineva un om rău, atunci i-ai făcut cândva prea mult bine”. ,,Fericiti cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor”(Matei c 5, v 10)
Recunoscut după 108 ani
În 8 Noiembrie 1920, Sfântul Nectarie a lăsat lumea aceasta pentru una sigur mai bună. Abia 4 ani mai târziu, în 1924, sinodul grec recunoaște statutul mănăstirii de maici întemeiate de Sfântul Nectarie în insula Eghina. Abia după 41 de ani, în 1961, Pr. Nectarie este recunoscut ca sfânt de către sinodul grec. Scrisorile credincioșilor și mărturiile minunilor sale de la martori aflați în viață, erau prea multe. Abia după 78 de ani, în 1998, s-a încercat o minimă reparație morală, post mortem. Pelerinajul în insula sfântului devenise cel mai mare din Grecia, ajunsese cel mai iubit sfânt grec iar minunile sale chiar de după moarte sunt atât de multe, încat povara celor 30 de ani de umilințe sistematice din timpul vieții (1890 alungarea din Egipt – 1920) plus apăsarea a înca 78 de ani de la moartea sa, adică 108 ani sunt greu de dus. ,,Rugăminte de iertare din partea Sfântului Sinod, Duhul Sfânt a luminat pe membrii reuniți ai Patriarhiei Alexandriei și a întregii Africi sub conducerea Preafericitului Petros VII – Papa și Patriarh al Alexandriei și Africii, la mai bine de un secol după ce Sf Nectarie, marele învățător și Părinte al Bisericii de Răsărit a fost izgonit din Biserica din Alexandria, conducându-i la următoarea decizie: Prin prezenta îl restabilim în funcție pe Sfântul secolului, Sf Nectarie, cu toate onorurile cuvenite. Il implorăm pe Sf Nectarie să ne ierte atât pe noi nevrednicii cât și pe înaintașii nostri, frații noștri din scaunul Alexandriei pentru împotrivirea arătată Sfantului și pentru toate câte a suferit Sfântul nostru Părinte Nectarie, Episcopul Pentapolei din pricina slăbiciunii și a greșelii umane”. (Petros VII, Patriarh al Alexandriei si a al intregii Africi, 15 Septembrie 1998). Papirusul oficial cu iertăciunile scrise a fost dus și așezat de către patriarhul Petros VII în chilia Sf Nectarie din insula Eghina, ca o urmă de lacrimă ștearsă de pe obrazul lui ceresc.
Există o punte nevăzută, de suflet, între sfânt, patriarhul iertator și România
In 3 Septembrie 1953, mormântul Sfântului Nectarie este deschis și asemeni sfinților avea trupul intact, intreg și nestricat. Moaștele Sfântului Nectarie au fost apoi așezate în biserica pe care a ctitorit-o din insula Eghina. O părticică din moaștele sale se afla în Biserica Radu Vodă din București. În 21 Februarie 1997, Petros VII este ales papă şi patriarh ortodox al Alexandriei şi al întregii Africi, fiind al doilea scaun ca importanţă după cel ocupat de patriarhul ecumenic de Constantinopol, în ordinea canonică a scaunelor patriarhale din Biserica Ortodoxă Universală. Deși a ocupat doar șapte ani acest scaun, a arătat deschidere și un deosebit angajament umanitar. Între altele, s-a ingrijit pentru a restabili reparația morală și arhieria Sfântului Nectarie, mitropolitul Pentapolisului, victima unor slujitori ai Bisericii din Alexandria. In perioada 5- 1 septembrie 2003, la invitaţia patriarhul Teoctist al BOR (1986 – 2007), patriarhul Petros al VII-lea a efectuat o vizită în România, venind pentru prima dată în țara noastră, în Bucuresti, Târgu Mureș, Baia Mare, etc. În 6 septembrie 2003, IPF Teoctist împreună cu Petros VII alături de arhiereul locului IPS Andrei, atunci Arhiepiscop al Albei Iulia și o parte din Sinodul BOR participau în Catedrala Mare (Înălțarea Domnului) din Târgu Mureș la slujba arhiereasca. Dumnezeu a rânduit să fiu atunci, acolo, aducându-mi contribuția la asistența tehnică, sunet.
Sfaturi ale Sfântului Nectarie
După un an, în 11 septembrie 2004, Petros VII trecea la cele veșnice în urma unui tragic accident de elicopter, în drum spre Sf. Munte Athos, unde urma să participe la Hramul Mănăstirii Vatoped. Elicopterul în care se afla împreună cu 12 mitropoliți și pilotul s-a prăbușit în mare și nu au existat supraviețuitori ai accidentului. După patru ani, în 2007 trecea la cele vesnice IPF Teoctist – Patriarhul Romaniei.
- ,,Preotul sfânt odihnește inimile credincioșilor, aduce pace conștiinței lor, se face pildă și model al vieții creștinești și întruchipează icoana vie și perceptibilă a cultului creștin”(Sfântul Nectarie de Eghina)
- „Caută-l pe Dumnezeu zilnic. Dar caută-L în inima ta, nu în afara ei.” (Sfântul Nectarie de Eghina)
- ,,Dumnezeu nu îți va da oamenii pe care îi vrei, ci oamenii de care ai nevoie pentru a te ajuta, pentru a te răni, pentru a te părăsi, pentru a te iubi și pentru a te transforma în omul care ți-a fost dat să fii.” (Sfântul Nectarie de Eghina) (Dan LUCA)
