,,Pomenirea dreptului cu laude, iară ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule; că te-ai arătat cu adevărat şi decît proorocii mai cinstit, că şi a boteza în repejuni pe Cel propovăduit te-ai învrednicit. Drept aceea pentru adevăr nevoindu-te, bucurîndu-te, ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu Cel ce S-a arătat în trup, pe Cel ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă“ (Troparul Sărbătorii)
Ioan a fost fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei care, conform sinaxarelor şi Tradiţiei a fost verişoara primară a Maicii Domnului. El a fost ,,glasul celui ce strigă în pustie: neteziţi căile Domnului“. A fost ultimul Prooroc al Vechiului Testament şi cel care a făcut legătura între Vechiul şi Noul Legămînt, între literă şi duh. A fost un adevărat leu al credinţei, un războinic al lui Dumnezeu care a căzut cu eroism pe ,,cîmpul de luptă“. Ioan este opusul laşităţii, al conformismului în faţa valorilor care îi leagă pe oameni de o viaţă mult prea pămîntească. Este modelul tuturor celor care doresc să persevereze, să nu se supună cenzuirii ,,stăpînului acestei lumi“.
Este pomenit de mai multe ori pe parcursul anului: la 24 iunie îi serbăm naşterea, la 29 august martiriul său, 6 ianuarie este iarăşi o zi în care el are o mare legătură fiindcă l-a botezat pe Iisus în Iordan, iar la 7 ianuarie este Soborul său. Sărbătoarea din ziua de 7 ianuarie are legătură directă cu Botezul Mântuitorului în apa Iordanului.
,,În Iordan botezîndu-te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, şi Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea cuvîntului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie“ (Troparul Praznicului)
Praznicul din ziua de 6 ianuarie se referă la Botezul lui Hristos în rîul Iordan săvîrşit de vărul său, Sfîntul Ioan Botezătorul. ,,Acest eveniment a avut loc atunci cînd Hristos a ajuns la vîrsta de treizeci de ani şi înainte de a începe lucrarea oficială a învăţăturii şi, mai tîrziu, a Patimilor sale pentru mîntuirea neamului omenesc. Alegerea acestei vîrste pentru începerea activităţii publice a lui Hristos în lume are legătură cu faptul că la treizeci de ani, alcătuirea biologică a organismului omenesc ajunge la împlinire. În plus, la această vîrstă, Hristos Se putea face mai uşor primit de către iudei“ (Arhimandrit Hierotheos Vlachos, Predici). Este un obicei la români, ca în Ajunul Bobotezei, preotul să meargă cu crucea prin sat sau oraş pentru a sfinţi casele oamenilor aducîndu-l pe Hristos în mijlocul căminului lor, aducînd căldura şi candoarea Mîntuitorului acolo unde este boală şi suferinţă. Tot de Bobotează se sfinţesc apele, iar în biserici se obţine Aghiazma Mare. Fiecare familie păstrează Agiazma Mare în casă pentru a putea fi folosită în zilele de nevoi şi necazuri.
Botezul Domnului şi Schimbarea la faţă
,,Nu ştiu dacă voi v-aţi gîndit, spunea Părintele Teofil Părăian de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, într-una din predicile sale, şi m-aş bucura să vă fi gîndit, că este o legătură între Botezul Domnului nostru Iisus Hristos şi schimbarea la faţă a Domnului Hristos. Poate că nu este întîmplător, dar la fel de bine se poate să fie şi întîmplător-nu avem de unde să ştim-că Botezul Domnului se sărbătoreşte în ziua de 6 ianuarie, iar Schimbarea la Faţă se sărbătoreşte la 6 august. Avem deci două zile de 6: 6 ianuarie şi 6 august. S-ar putea să fie o legătură, s-ar putea să nu fie o legătură, dar în orice caz, între Botezul Domnului şi Schimbarea la Faţă este o legătură, în înţelesul că atît la Schimbarea la Faţă, cît şi la Botezul Domnului Iisus Hristos, Tatăl Ceresc a spus: Acesta este Fiul Meu iubit întru care am binevoit; în plus, la Schimbarea la Faţă a mai adăugat: Pe Acesta să-L ascultaţi. La Schimbarea la Faţă, cuvintele acestea s-au auzit spuse dintr-un nor, un nor luminos care i-a învăluit pe ucenicii Petru, Iacob şi Ioan şi pe cei vechi, Moise şi Ilie, care erau de faţă. Toţi au căzut cu feţele la pămînt şi au auzit cuvintele spuse de tatăl: Acesta este Fiul Meu iubit în Care am binevoit; pe Acesta să-L ascultaţi. Bineînţeles că unui om care citeşte Evanghelia, care stă în faţa cerurilor deschise din Sfînta Evanghelie citită, nu-i va fi străin cuvîntul Maicii Domnului spus la nunta din Cana Galileii, către servitorii de la nuntă: Faceţi ceea ce vă spune El. Deci, dacă facem o legătură între Botezul Domnului, cu cuvintele: Spăimîntatu-s-au toate de mărirea ta, că tu, Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pîntece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut pe Cel peste ani, cel ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine. Bineînţeles că toate acestea se întîmplă în existenţa noastră de oameni credincioşi, pe măsura cunoştinţei ce o aduce credinţa“ (Pr. Teofil Părăian)
Botezul lui Iisus şi trecerea Mării Roşii
,,În tradiţia patristică, Botezul lui Hristos în rîul Iordan este corelat cu trecerea minunată a Mării Roşii de către israeliteni. Aşa cum odinioară, prin harul făcător de minuni al Cuvîntului neîntrupat ce a lucrat asupra lui Moise, egiptenii au fost înecaţi iar evreii au fost eliberaţi, la fel şi acum, prin puterea Cuvîntului întrupat, omul stricat şi decăzut este replămădit, iar demonii sînt striviţi, adică îşi pierd puterea. …Prin întruparea lui Hristos, ca şi prin toate celelalte etape ale sfintei iconomii, între care se află, fireşte, şi Botezul în rîul Iordan, neamul omenesc a fost remodelat. Căderea şi stricarea firii noastre au fost urmate de replămădirea şi de renaşterea omului. Această renaştere a avut multă putere, pentru că în urma păcatului firea omenească nu s-a nimicit în totalitate, dar şi pentru că replămăditorul omului a fost însuşi Creatorul său. Este absolut imposibil ca apa şi focul să existe împreună, pentru că focul nu se poate aprinde şi nici nu poate să ardă într-un loc umed, iar apa stinge focul. În rîul Iordan, ele au putut să coexiste, pentru că focul era nezidit, în vreme ce apa era zidită. De aceea, focul nu a fost afectat de apă. Dimpotrivă, apa zidită s-a sfinţit prin focul Dumnezeirii“ (Arhim. Hierotheos Vlachos)
(Ştefan Botoran)
