Încă din sec. XVIII-XIX, problemele cu privire la rasism au fost dezbătute în presa internaţională, însemnări de călătorie, observaţii şi reportaje ale unor călători, ziarişti sau sociologi. ,,În Statele Unite, spunea Alexis de Tocqueville, prejudecata albilor împotriva negrilor pare mai puternică pe măsură ce se distruge sclavia”. În Principatele române problema robiei rromilor, aduşi în zorii Evului Mediu de către tătari pentru prima dată, a început să devină o problemă socială în perioada paşoptistă. Recentele proteste din America au ocupat primele pagini ale tabloidelor pentru multă vreme.
Paradigma americană
În societatea americană occidentală, convieţuirea negrilor împreună cu albii a devenit un fenomen mult mai legat decât contactele dintre albi şi indieni iar Alexis de Tocqueville explică acest lucru: ,,Indienii vor muri în izolare, aşa cum au trăit; dar destinul nergilor este oarecum împletit cu cel al europenior. Cele două rase sunt legate una de alta, fără a se contopi; le este la fel de dificil şi să se separe complet. Cea mai de temut promejdie care ameninţă Statele Unite se naşte din prezenţa negrilor pe pământul lor. Oricare ar fi punctul de plecare, de câte ori se cercetează cauzele tulburărilor prezente şi ale primejdiilor viitoare pentru Uniune, se ajunge întotdeauna la acest fapt. În general, oamenii trebuie să depună eforturi mari şi constante pentru a crea nenorociri durabile; dar există un rău care pătrunde pe furiş în lume; la început, de-abia se observă abuzurile obişnuite ale puterii; începe cu un individ al cărui nume istoria nu îl înregistrează; a depus ca o sămânţă otrăvitoare undeva în pământ; apoi aceasta se autoalimentează, se răspândeşte fără efort şi răul creşte în mod firesc, odată cu societatea care l-a născut: acest rău este sclavia”. Creştinismul a avut marele merit de a desfiinţa robia, la început principial, dar tot creştinii au fost aceia care au relansat-o. ,,Creştinismul a desfiinţat robia; creştinii din secolul al XVI-lea au restabilit-o; şi totuşi n-au acceptat-o niciodată decât ca pe o excepţie în sistemul lor social şi au avut grijă să o restrângă la o singură rasă. Au rănit astfel umanitatea mai puţin, dar rana e infinit mai greu de lecuit” spunea Tocqueville.
Prejudecăţile sociale, cea mai puternică armă
Ca şi la noi, eliberarea rromilor nu a produs efecte şi în planul prejudecăţilor, fenomen ce a avut loc şi în America. Chiar şi astăzi, la noi, căsătoria dintre un român şi o femeie de etnie rromă li se par unora curată nebunie, nu mai vorbim despre o româncă care se căsătoreşte cu un bărbat de etnie rromă. ,,Dacă analizez situaţia din Statele Unite în zilele noastre, observ că într-o anume parte a ţării bariera legală care separă cele două rase s-a coborât, dar nu cea a moravurilor: observ că sclavia dă înapoi; dar prejudecata care i-a dat naştere e neclintită. S-au apropiat oare negrii de albi în acea regiune a Uniunii unde nu mai sunt sclavi? Oricine a locuit în Statele Unite a observat că s-a produs efectul contrar. Prejudecata rasei mi se pare mai puternică în statele care au abolit sclavia decât acolo unde sclavia exista încă, şi nicăieri nu este mai intolerantă decât în statele unde robia n-a fost niciodată cunoscută. Este adevărat că în Nordul Uniunii legea permite negrilor şi albilor să se căsătorească legitim, dar e sigur că opinia publică îl va respinge declarându-l ticălos pe albul care s-ar uni cu o negresă şi ar fi greu de citat un asemenea fapt ca exemplu. Aproape în toate statele în care a fost abolită sclavia s-au dat drepturi negrilor; dar dacă negrul se prezintă la vot o face cu riscul vieţii. Persecutat, el se poate plânge, dar toţi judecătorii sunt albi. Legea îi dă acces la banca juraţilor, dar prejudecata îl respinge. Fiul său nu poate merge la şcoala unde învaţă descendentul omului european. Nici cu aur nu poate cumpăra dreptul de a se aşeza la teatru lângă cel care i-a fost stăpân; în spital, zace în altă parte. I se permite negrului să se roage aceluiaşi Dumnezeu ca al albilor, dar nu să îngenuncheze în faţa aceluiaşi altar. El are preoţii şi bisericile lui. Nu i se închid porţile cerului, dar inegalitatea se opreşte cu greu la marginea lumii de apoi. Astfel negrul e liber, dar el nu poate fi egal în drepturi, plăceri, muncă şi necazuri, nici măcar în mormânt, cu acela al cărui egal a fost declarat; nu se poate întâlni nicăieri cu el, nici cât e viu, nici când e mort. În Sud, unde sclavia persistă, grija de a-i ţine pe negri deoparte e mai mică; uneori împart cu albii munca şi plăcerile, până la un punct, se admite şi amestecul cu ei; legislaţia e mai dură în privinţa lor: obiceiurile sunt mai tolerante şi mai blânde. Pentru americanul din Sud, natura, reintrând uneori în drepturile ei, restabileşte pentru o clipă egalitatea între albi şi negri. În Nord, orgoliul reduce la tăcere chiar şi pasiunea cea mai imperioasă a omului”. (Alexis de Tocqueville)
De la eliberare la Black Lives Matter
De la abolirea sclaviei, valul neo-marxist ce bântuie în ultimii ani Occidentul a venit cu o ,,politică corectă” ce luptă împotriva libertăţii albilor, iată efectul globalismului cauzat de colonialismul albilor, efectul bumerangului. Pe reţelele de socializare se fac gllume cu o Alba ca Zăpada de culoare. Foarte multe cărţi, autori consacraţi ai literaturii universale, filme de Oscar, se pun la index de un plan venit din partea unor minţi infecte, anormale. Este foarte interesant faptul că oameni de prestigiu ai comunităţilor afro-americane recunosc că aceste planuri sunt de-a dreptul stupide şi groteşti. Profesorul Wilfred Reilly, un afro-american care predă ştiinţele politice la Kentucky State University, combate ideea conform căreia America ar fi victima rasismului sistemic şi care ar fi definită prin trecutul său sclavagist într-un interviu acordat cotidianului ,,Le Figaro”. Profesorul face parte dintr-un grup elitist în care se află atât albi, cât şi afro-americani, numit ,,1776”. ,,În primul rând, ,,1776” nu este deloc compus exclusiv din intelectuali conservatori. Este mult mai larg. Clarence Page, un reporter important de la Chicago Tribune, dar şi Jason Hill, un filozof homosexual de la Universitatea De Paul nu se definesc deloc conservatori. Eu mă definesc drept centru-dreapta. Sunt om de afaceri şi sunt instructor pentru National Rifle Association. Dar nu am niciuna dintre prejudecăţile dreptei conservatoare la nivel societal, să văd homosexuali sărutându-se nu este o problemă pentru mine. Din acest punct de vedere, ,,1776” nu este o mişcare conservatoare, este o mişcare pro-negri şi pro-americană care doreşte să răspundă la toate inexactităţile pe care le promovează ,,proiectul 1619”, o mişcare extrem de influentă în Clasele superioare americane, care devine o forţă majoră în dezbaterea politică şi crearea unui curriculum pentru copiii mici. Vrem să ne opunem unor afirmaţii ale acestui proiect, dintre care una este cea în care ei spun că bătălia pentru independenţa americană a fost în primul rând pentru a păstra sclavia! Ceea ce defineşte viaţa noastră de azi, negri sau albi, nu este un război rasial pierdut de sclavagişti acum 150 de ani. Al doilea punct este că sclavagismul nu a definit toată istoria noastră nici măcar cea mai mare parte a acesteia. Atâta timp cât a existat sclavia a existat şi o mişcare anti-sclavie condusă de albi şi negri, care a atins apogeul în timpul războiului civil. Atunci armata unionistă a învins partea agrară sudică a ţării, care apăra sclavia, şi a ucis un sfert din populaţia masculină adultă. După această dată fluxul masiv de imigranţi din Irlanda, Mexic şi multe alte ţări ne-a mărit populaţia cu 950%, în timp ce economia noastră a crescut cu 11.000%. Toate acestea pentru a spune că faptul definitoriu al vieţii noastre de azi, negri sau albi, nu este un război rasial pierdut de sclavagişti în urmă cu 150 de ani. Desigur, sclavia a fost un lucru îngrozitor, trebuie să recunoaştem greşelile trecutului nostru. Dar cel de-al treilea crez al ,,1776” este acela de a oferi o perspectivă foarte diferită de cea propusă de stânga americană asupra societăţii americane şi a culturii occidentale. Statele Unite, precum Marea Britanie sau Franţa, sunt societăţi pline de defecte, dar totuşi foarte pozitive în comparaţie cu 99% dintre societăţile care au existat în istorie. Nu sunt de dreapta pe multe subiecte, soţia mea este feministă, predau într-o Universitate de negri, dar este dificil să negăm că asistăm la o creştere a puterii ,,justiţiarilor sociali de stânga” de-a lungul Occidentului care s-au angajat să redefinească cuvintele şi cultura într-un ritm alert. Acum suntem asaltaţi de noţiunile de ,,însuşire culturală”, nu mai avem dreptul să ne deghizăm în haine indiene sau asiatice fără să dăm de bănuit. Toate acestea nu vor îmbunătăţi notele minorităţilor de la testele universitare SAT (Test de cunoştinţe de limba engleză necesar în universităţile americane) (SURSA: Mediafax.ro, Mihai Călin, 05.06 2020). Există un echilibru în cadrul universităţilor negrilor, după cum explică profesorul Wilfred Reilly. ,,Universităţile negre sunt rareori foarte ,,treze” (,,woke”, un cuvânt folosit acum în jargonul activist american pentru a desemna gradul de sensibilitate al studenţilor la problemele de justiţie socială) pur şi simplu pentru că nu au nici un sentiment de vinovăţie. Toţi cei din conducerea universităţilor sunt negri care au reuşit. Nu ne petrecem timpul lovindu-ne în piept şi vorbind despre sclavie”. Tot el a mai precizat în legătură cu anumite organizaţii: ,,Credem că ar fi mai bine să ne întrebăm despre motivele care împiedică afro-americanii sau albii săraci azi să urce pe scara socială. Dar problema este că o serie întreagă de organizaţii, cum ar fi Southern Poverty Center, Liga anti-defăimare şi altele, care au jucat un rol esenţial în timpul drepturilor civile, continuă să se comporte ca şi când nimic nu s-ar fi schimbat de atunci şi la fel fac şi noile mişcări ca ,,Black Lives Matter”. Pentru ei, este vital să găsească conflicte rasiale, deoarece trăiesc din ele! Vedem asta cu ,,Black Lives Matter” care a dezvoltat un discurs axat pe ideea că poliţia îi urmăreşte pe negri. Dar, în realitate, au fost foarte puţine, statistic, crime de tineri negri neînarmaţi de către poliţie, aşa cum am arătat în noua mea carte, ,,Tabu-uri”, pentru că am căutat date precise în arhivele FBI şi ale poliţiei. Acesta este un adevăr incomod dar tinerii negri sunt în principal ucişi de războiul între gang-urile negre”. (Ştefan BOTORAN)
