Potrivit ANM, stratul de zăpadă a crescut considerabil în ultimele două zile, cu până la 50 de centimetri în Bucegi și cu până la 30 de centimetri în Făgăraș, îndeosebi pe versanții nordici. Pe versanții sudici, îndeosebi în zona crestelor, sunt formate plăci recente de vânt, plăci depuse peste zăpada mai consistentă acumulată în zilele precedente.

,,Stratul de zăpadă proaspătă va continua să crească în următoarele 36 de ore, îndeosebi pe versanții nordici, unde se mai pot depune local 15-20 de centimetri. Stratul consistent de la suprafață, are stabilitate și rezistență reduse. Acesta poate ceda atât spontan, sub propria greutate, cât și la supraîncărcări oricât de mici, ducând la declanșări de avalanșe. Riscul va fi mare (4). Stratul de zăpadă are dimensiuni importante și în zona 1600-1800 m, riscul declanșării avalanșelor de dimensiuni medii fiind însemnat (3). Avalanșe pornite din zona înaltă pot coborî la altitudini mai joase”, spun meteorologii.

  • În Munții Parâng-Șureanu, ninsorile viscolite din ultimele zile au dus la creșteri de strat, îndeosebi pe versanții nordici și la formarea de noi plăci de vânt, îndeosebi pe versanții sudici și sud-estici. La peste 1800 m este un strat de zăpadă proaspătă ce depășește pe alocuri 50-60 cm și plăci de vânt recente pe versanții sudici.

  • În Munții Parâng-Șureanu, ninsorile viscolite din ultimele zile au dus la creșteri de strat, îndeosebi pe versanții nordici și la formarea de noi plăci de vânt, îndeosebi pe versanții sudici și sud-estici. La peste 1800 m este un strat de zăpadă proaspătă ce depășește pe alocuri 50-60 cm și plăci de vânt recente pe versanții sudici. La supraîncărcări se pot declanșa avalanşe de dimensiuni medii, pe pantele cele mai înclinate, riscul fiind dat în principal de numeroasele plăci de vânt. Sub 1800 m stratul are dimensiuni mai reduse, dar în condiții de supraîncărcare a stratului se pot declanșa avalanșe de dimensiuni mici.
  • În Munții Rodnei s-au înregistrat ninsori în ultimele zile, s-au format noi plăci de vânt, îndeosebi pe versanții sudici și sud-estici. La peste 1800 m este un strat de zăpadă proaspătă, ce depășește pe alocuri 40 cm.
  • În Munții Parâng-Șureanu și Rodnei, riscul de avalanșă este însemnat.
  • Risc moderat de avalanșe se înregistrează în Munții Țarcu-Godeanu, Vlădeasa-Muntele Mare și Călimani-Bistriței-Ceahlău.

Va ninge la munte

Conform ANM, până dumunică seara, cerul va fi mai mult noros și temporar va ninge în toate masivele. Cantitățile de precipitații vor fi depăși local 5-10 l /mp în majoritatea masivelor, fiind mai însemnate în Carpații Meridionali și de Curbură. Vântul va sufla moderat, cu rafale de 50-60 km/h în majoritatea masivelor și de peste 90-110 km/h în zonele înalte din Carpații Meridionali și Orientali, viscolind și spulberând zăpada. Se va semnala ceață asociată și cu depuneri de chiciură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here