De vorbă cu urmaşii dr. Ioan Şenchea

•  Fraţii Ştefan şi Melania Copăla vorbesc despre personalitatea dr. av. Ioan Şenchea
• În asa maicii Filofteia Şenchea de la Mănăstirea Agapia au ppoposit deseori Alexandru Vahuţă şi prietenii acestuia, mari personalităţi ale culturii române
• Melania Tudoran

  

  

  , născută Copăla, descrie serile literare petrecute de Vlahuţă şi prietenii lui în paravanul casei mătuşii sale, maica Filofteia Şenchea şi a stareţei Agafia Velasie

Cînd vorbim de Făgăraşul vechi nu avem cum să nu îl amintim pe Ioan Şenchea, avocatul şi ziaristul care a scris o pagină în istoria Făgăraşului a veacului trecut. Nu era om al locului, dar a reprezentat Ţara Făgăraşului cu mare respect şi cinste. Prea puţin se mai vorbeşte despre activitatea dr. Ioan Şenchea, dar numele lui este pronunţat de localnici atunci cînd vorbesc despre liceul tehnic din municipiu sau cînd poposesc pe strada ce-i poartă numele. La Olt n-a fost marcat locul în care a sfîrşit acest erou al Făgăraşului şi nu are nici mormînt în cimitirul oraşului. Am întîlnit recent descendenţi ai avocatului Ioan Şenchea, pe fraţii Melania şi Ştefan Copăla, originari din Zărneşti, dar stabiliţi în Braşov. Sînt membri ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Braşov, statut dobîndit în urma represiunilor suferite în timpul regimului comunist. În perioada 1951-1959 au fost deportaţi împreună cu mama lor din casa părintească din Zărneşti, iar tatăl lor a fost încarcerat tot de regimul comunist pentru vina de a fi negustor şi de a deţine proprităţi în Zărneşti. Sînt persoane vîrstnice care, la fel ca şi înaintaşul lor, au avut de înfruntat vitregiile vremii, fiind dezrădăcinaţi de pe meleagurile natale de comunişti şi deportaţi. Bunicul fraţilor Copăla din partea mamei era văr primar cu avocatul Ioan Şenchea. Cînd a fost ucis în 1916, fraţii Copăla nu erau născuţi, dar l-au cunosut din relatările bunicului lor şi ale mamei lor, născută Şenchea. ,,Era un bărbat hotărît şi foarte deştept. A plecat de tînăr de acasă să studieze şi s-a făcut avocat. Bunicul ne spunea că era un mare patriot şi se lupta pentru dreptate. A adunat în jurul său pe toţi intelectualii din Zărneşti şi cu steagul înainte au strigat ,,Trăiască România Mare”. Era un gest periculos la acea vreme, dar el era foarte curajos. Şi după ce s-a stabilit la Făgăraş venea acasă, la Zărneşti. Bunicul ne povestea multe dintre lucrurile lăsate de el şi tot timpul le spunea să nu renunţe, să nu se lase păcăliţi” a spus Ştefan Copăla, de 91 de ani. ,,Bunicul ne vorbea despre avocatul Şenchea din neamul nostru şi se mîndrea cu el. Multe relatări le-am uitat şi noi, odată cu vîrsta. La Zărneşti au fost denumite străzi cu numele lui, în memoria acestui mare om” a spus Melania Tudoran, fostă Copăla, născută în 1932. Familia Copăla era proprietarea unei mezelării în Zărneşti şi avea o casă cu etaj cu 18 camere. După alungarea din casă şi deportare, casa le-a fost ocupată de birourile IFET-ului.

Ce a reprezentat avocatul Ioan Şechea pentru Făgăraş
Ioan Șenchea s-a născut la 7 iulie 1864 la Zărneşti, comitatul Făgăraş, într-o familie de vază, tatăl său fiind mult timp primar al oraşului, iar mama sa, rudă cu mitropolitul Ioan Meţianu. Studiile începute în localitatea natală, au fost continuate mai întâi la Braşov şi Arad şi ulterior finalizate la universitățile din Budapesta și Viena cu un doctorat în drept şi ştiinţe politice. Întors în Transilvania, din 1892 a practicat avocatura în Făgăraş, unde s-a căsătorit cu Luiza Boeriu, una din cele două fiice ale unui proprietar de mori din partea locului.
La Făgăraş devine un aprig luptător pentru emanciparea românilor transilvăneni. Este membru în Congregaţia Comitatului, în Comitetul Central al Partidului Român din Transilvania, preşedinte al Societăţii ,,Progresul” din Făgăraş şi secretar al Despărţămîntului Astra. Înfiinţează două ziare în Făgăraş la care publică articole, ,,Olteanul” între 1909-1916 şi ,,Ţara Oltului” între 1907-1910. Pe cînd era la studii la Viena a fost membru al societăţii ,,România Jună”. A fost membru arhidiecezan al Mitropoliei Ortodoxe de la Sibiu. În 1916 este arestat împreună cu alţi luptători pentru drepturile românilor şi întemniţat în beciurile jandarmeriei. În noaptea de 7/8 septembrie 1916 este scos din închisoare împreună cu un căruţaş din Voila, Ioan Gabor, duşi pe malul Oltului şi împuşcaţi de jandarmii maghiari. Nu se cunoaşte locul unde i-a fost aruncat trupul.
U ,,Domnul Constantin Pop alăturea cu soţia doamna Ludovica născută Papfalvi au venit la Făgăraş din Braşov, unde a fost 15 ani factorul tipografiei A. Mureşianu la ,,Gazeta Transilvaniei”. Din 1902 încoace a venit aici şi a spart ghiaţa întunerecului în Făgăraş şi ţinutul lui, licărind prima lumină dintr-o tipografie română, aşezată mai întîi în casele din piaţa mare a advocatului Dr. Ioan Şenchea, carele încă îşi are meritul, că a lăsat de s’a instalat această tipografie română în casele domniei sale, contribuind şi cu partea spirituală la redactarea celui dintîi jurnal românesc în Făgăraş intitulat ,,Ţara Oltului”, al cărei redactor a fost învăţătorul român din Făgăraş Ioan Berescu” scria pr Nicolae Aron în Monografia Făgăraşului editată în 1913.

U Primul ziar editat în Făgăraş a fost ,,Ţara Oltului”. Pr Nicolae Aron aminteşte în Monografia Făgăraşului de la 1913 primul anunţ adresat făgărăşenilor la lansarea acestui ziar, semnat de dr. Ioan Şenchea, dr. Niculae Şerban şi dr. Octavian Vasu. ,,P.T. Domnule! Făcînd toate pregătirile, ca cu Anul nou românesc să scoatem în Făgăraş foaia săptămînală sub numele ,,Ţara Oltului” pentru apărarea şi promovarea multelor interese publice româneşti ale poporaţiunei din comitatul Făgăraş şi împrejurime, ne luăm voie a Vă încunoştiinţa încă de acum şi pe D-voastră despre aceasta… Materialul mi-l puteţi trimite pe adresa: Redacţia foaiei ,,Ţara Oltului” în Făgăraş cu poşta, prin curieri de ocaziune, s’au aducîndu-l în persoană. La redacţiunea noastră totdeauna sunţeţi binevăzuţi oaspeţi spre a ne putea înţelege în multe privinţe despre cauzele şi interesele poporului român. În general cerem adevărul în toate. Dr. Niculae Şerban, Dr. Ioan Şenchea, Dr. Octavian Vasu”

u ,,Jurisprudenţa românească este frumos reprezentată în Făgăraş. Mai înainte, prin anii 1863-1885, în douăzeci şi doi de ani, advocaţi români în Făgăraş erau numai unul-doi precum a fost Ioan Roman şi Ilariu Duvlea (puţin timp şi Aron Densuşian). De la 1885-1895 în zece ani în Făgăraş şi-au deschis cănţălării advocaţiale iară numai unul-doi advocaţi precum: Dr. Andreiu Micu şi Dr. Nicolae Motoc (puţin timp şi Ioan Grama). Dela 1895-1913 de optsprezece ani advocaţii români în Făgăraş s-au înmulţit la unsprezece şi anume: Dr. Andreiu Micu, Dr. Nicolae Şerban, Dr. Teodor Popescu, Dr. Ioan Turcu, Dr, Ioan Şerban, Dr. Teodor Popescu, Dr. Ioan Şenchea, Dr. Octavian Vasu, Dr. Camil Negrea, Dr. Liviu Pandrea, Dr. Dănilă Vasu, Dr. Victor Pralea, şi Dr. Iuliu Cârje. Aceşti 11 advocaţi români cu a lor prudenţă apără mult şi interesele bisericilor şi şcoalelor române din Făgăraş. Preşedintele clubului naţional român din comitatul Făgăraşului încă e ales din advocaţii români făgărăşeni în persoana domnului Dr. Ioan Şenchea advocat, ba chiar deputatul dietal al cercului Făgăraş este ales acum tot din advocaţii români din Făgăraş în persoana domnului Dr. Nicolae Şerban care în mai multe perioade tot ca deputat dietal” (Monografia pr. Nicolae Aron)

Pe drumul suferinţei
Foştii deţinuţi politici din judeţul Braşov merg anual la acele locuri din ţară în care regimul comunist a semănat suferinţă şi moarte. Ei, supravieţuitorii acelor persecuţii, ţin să-i pomenească şi să le comemoreze memeria celor care s-au stins în acele vremuri tulburi. În luna septembrie a acestui an au poposit în Moldova, la frumoasele mănăstiri de aici şi unde şi-au găsit în urmă cu peste şase decenii, refugiu în timpul persecuţiilor comuniste. Cu sprijinul Primăriei Braşov, foştii deţinuţi politici au ajuns pînă la Iaşi, oraşul bine conturat în istoria ţării, dar au vizitat şi Agapia, Văratic, Neamţ şi Petru-Vodă. Au aprins cîte o lumînare şi s-au închinat la altarul bisericilor, pomenindu-şi camarazii care astăzi nu mai sînt. Un omagiu a fost adus şi marilor oameni de cultură care şi-au petrecut frumoase seri de cenacluri literare în casele de la Mănăstirea Agapia. Au vizitat colecţia Grigorescu de la muzeul de la Agapia şi Casa memorială Alexandru Vlahuţă.

Amintiri despre Vlahuţă
Melania Tudoran, născută Copăla, deportată de regimul comunist, are amintiri deosebite despre Mănăstirea Agapia. Una dintre surorile mamei ei, Filofteia Şenchea, din neamul av. dr. Ioan Şenchea, s-a călugărit de la vîrsta de 16 ani şi s-a retras la această mănăstire unde a rămas pînă la moartea ei, la vîrsta de 96 de ani, fiind înmormîntată în cimitirul acestei mănăstiri. Melania Tudoran îşi vizita anual mătuşa şi are în memorie multe din acţiunile acesteia, cele mai vii fiind cele legate de prezenţa oamenilor de cultură ai veacului trecut în casa ei de la Agapia. MelaniaTudoran vorbeşte cu drag şi cu emoţie despre Alexandru Vlahuţă, de Nicolae Grigorescu, de Octavian Goga, Delavrancea, Gala Galaction de parcă i-a cunoscut personal. ,,Mătuşica mea, Filofteia Şenchea, s-a călugărit de la 16 ani şi a luat drumul mănăstirii. Părinţii n-au lăsat-o să plece cu mîna goală şi i-au dat un fel de dotă, o sumă de bani cu care să-şi poată cumpăra o casă la Agapia. Era un conac al unei boieroaice care s-a călugărit. A stat cu maica stareţă Agafia Velasie care era de prin partea Sibiului şi a devenit mîna ei dreaptă. Tot restul vieţii ei a stat în acea casă, prima lîngă mănăstire, pe partea stîngă cum urci. În 1948 au fost obligate să părăsească mănăstirea de regimul comunist, dar au revenit în 1964. Aveau pe lîngă ele trei călugărite tinere care le serveau. Casa lor a fost una deschisă pentru oamenii de cultură. Veneau în casa lor şi petreceu seri lungi Alexandru Vlahuţă, Octavian Goga, Delavrancea, Gala Galaction, poate Grigorescu, Ibrăileanu, vreo 25 de persoane. Cel mai des venea însă Vlahuţă, a şi dormit în casa lor. Apoi au construit salonul din casa Vlahuţă, deasupra de mănăstire, unde astăzi este casa memorială. Îmi povestea mătuşica mea, Filofteia Şenchea, despre frumoasele seri petrecute în compania acestor mari personalităţi ale ţării noastre. Îi primeau în paravan, un fel de sufragerie de azi, mîncau împreună şi discutau, adevărate seri literare. Un ziarist din Iaşi a descries-o pe Filofteia Şenchea şi locul de întîlnire din casa ei şi a stareţei Agafia Velasie. Mătuşica mea era o femeie înaltă, finuţă, deşteaptă şi stimată de toată lumea. Eu veneam des în vizită la ea, la Agapia, şi stam în vacanţe aici, de aceea am multe amintiri, am reţinut ceea ce îmi povestea mătuşica. Spunea că şi-ar dori ca un nepot al ei să devină medic şi să se numească Luca, la fel ca apostolul care a studiat medicina. Noroc sau nu, primul nepot de la sora mamei, Viorica, erau 5 fete şi doi băieţi, a fost băiat şi i-au dat numele Luca, ca peste anis ă urmeze medicina, dar veterinară. Atunci a venit acasă mătuşica, pentru botez. Pentru mine Agapia este cea mai frumoasă mănăstire şi un loc deosebit. După moartea mătuşii, vin mai rar, poate şi vîrsta, să aprind îte o lumînare la mormîntul ei din cimitirul mănăstirii. În această excursie am întîlnit o măicuţă care a cunoscut-o pe mătuşica şi care a fost miluită de ea. Am rugat-o să aprindă cîe o lumînare la mormîntul ei” a relatat Melania Tudoran.

Muzeul memorial Alexandru Vlahuţă
Casa memorială Alexandru Vlahuță de la Agapia este un muzeu memorial înființat în casa în care a locuit scriitorul Alexandru Vlahuţă (1858-1919) în apropiere de Mănăstirea Agapia. Casa a fost construită din lemn în anul 1885 şi, astăzi, se
află pe Lista Monumentelor Istorice din județul Neamț. În anul 1880, după ce a rămas văduvă, sora lui Vlahuță, Elisabeta Străjescu (1850-1925), s-a călugărit la Mănăstirea Agapia. Zece ani mai târziu, în 1890, s-au călugărit și părinții săi cu numele de Elisabeta și Nectarie, apoi și un frate mai mic, cu numele de Mardarie.
În satul mănăstiresc de lângă Mănăstirea Agapia, pe o coastă de deal aflată mai sus, maica Elisabeta Străjescu a construit o căsuță cu cerdac, unde s-a mutat ulterior și mama sa. În această casă, scriitorul Alexandru Vlahuță venea adeseori în timpul verii pentru a se odihni. Uneori, își aducea acolo și prietenii săi, printre care se număra pictorul Nicolae Grigorescu (1838-1907), cel care a pictat biserica mănăstirii Agapia. Muzeul Alexandru Vlahuță este administrat de către Mănăstirea Agapia. Vlahuţă era atras la Agapia nu doar de frumuseţile locului, ci şi de familia sa, care se statornicise în mănăstire. Prin 1902, Vlahuţă a ataşat casei un pridvor spaţios şi două camere la parter. Trebuie menţionat că şi cele două fiice ale scriitorului, Mimi-Margareta şi Anişoara, au copilărit la Agapia sub ocrotirea surorii sale, maica Elisabeta Străjeru.

Prietenii lui Vlahuţă
Vlahuţă, prin felul său de a fi, a legat prietenii cu aproape toţi marii poeţi, scriitori şi oameni de artă contemporani lui. De Mihai Eminescu l-a legat o prietenie sinceră şi duioasă din clipa cînd l-a cunoscut (în 1879), o prietenie statornică şi credincioasă. Prieten a fost şi cu Barbu Şt. Delavrancea, Bogdan P. Haşdeu, Ion Luca Caragiale, George Coşbuc, Ion Slavici, Ioan Al. Brătescu –Voineşti, Constantin Stere, Paul Bujor, Octavian Goga, Pătrăşcanu, Radu Rosetti şi pictorii Ipolit Strâmbu, Gheorghe Pătraşcu, Octav Băncilă, Jean Steriade şi Nicolae Grigorescu. ,,Din cîte biserici avem în ţară niciuna nu închide o aşa de aleasă comoară artistică, atîta bogăţie de viaţă cerească, exprimată aşa de frumos, aşa de curat şi cu atîta putere. Ce pot vorbele să spună despre frumuseţea unui cîntec?” scria Alexandru Vlahuţă despre opera marelui pictor Nicolae Grigorescu. În 1948, Academia Română l-a declarat membru de onoare post-mortem pe Alexandru Vlahuţă. A fost primul scriitor în literatura noastră care a acordat importanţă unor factori hotărîtori în alcătuirea personalităţii umane: mediul şi educaţia. Mărturie stă o scrisoare cu cele mai frumoase sfaturi moral-educative pe care Vlahuţă a scris-o fiicei sale Mimi, cînd a împlinit 17 ani şi care se găseşte la Agapia.

Grigorescu a pictat Agapia la 20 de ani
Ceea ce conferă o valoare deosebită bisericii Mănăstirii Agapia este pictura interioară, realizată la numai 20 de ani de marele pictor Nicolae Grigorescu, între anii 1858-1862. Opera lui Grigorescu sintetizează tradiţia bizantină şi stilul neoclasic, cărora li se adaugă elemente specific româneşti. Pentru realizarea portretelor sfinţilor sau ale Mântuitorului, pictorul pleacă de la modele vii, preoţii slujitori ai mănăstirii, călugăriţe, ţărani şi copii din satul Agapia. Desprea acest lucru avea să scrie Alexandru Vlahuţă în ,,România pitorească”: ,,Pentru mine, sfinţii erau vii, stam cu sfială înaintea lor şi eram încredinţat că şi ei se uită la mine, mă aşteptam să-i aud vorbind, să-i văd mişcându-se, ridicând mâna să mă binecuvânteze…” În muzeul mănăstirii se găsesc multe dintre frumoasele picturi ale marelui pictor, dar şi contractual pe care Grigorescu l-a semnat cu stareţa mănăstirii Agapia, Tavefta Ursache, pentru pictura mănăstirii. ,,Îngerul părăsindu-l pe Tobie”, inspirată din Rembrandt, ,,Punerea în Mormânt a Mântuitorului”, executată după Tizian, ,,Cina cea de taină”, „Sfânta Treime” din bolta pronaosului, ,,Ruga în Grădina Ghetsimani”, ,,Iisus ducându-şi Crucea spre Golgota”, ,,Ieremia plângând ruinele Ierusalimului” sînt doar câteva dintre picturile de la Agapia care uimesc prin expresivitatea lor. Pe zidurile de nord şi de sud ale naosului, în apropierea absidelor laterale, Nicolae Grigorescu a zugrăvit două portrete de mari proporţii, cele ale sfinţilor Teodor şi Eustaţiu, sfinţi militari – unul dac şi celălalt roman – simboluri ale originii poporului nostru. ,,Intrarea Mântuitorului în Ierusalim” reuşeşte să pună în evidenţă geniul şi gândirea artistică a lui Nicolae Grigorescu.
Va urma. (Lucia BAKI)