Ioan Bărcuţean din Felmer a stat ascuns  3 ani într-un bordei sub pământ. Condamnat de comuniști la 4 ani de închisoare

Ioan Bărcuţean din Felmer a susţinut şi activat în Rezistenţa anticomunistă, făcînd parte din Grupul coordonat de învăţăorul Ion Pridon din Părău. Prigoana comunisă începuă în timpul bacalaureatului din iunie 1948 în rîndul elevilor de la Liceul ,,Radu Negru” din Făgăraş l-a determinat să se ascundă în pădurile din jurul satului unde şi-a construit un bordei sub pămînt. După aproape 3 ani de prigoană s-a predat securităţii şi a fost încarcerat în închisorile şi lagărele comuniste. L-am vizitat în apartamentul său din cartierul 13 Decembrie, într-o după amiază din toamna anului 1998.  Era aplecat asupra lecturii, dar cu o politeţe ieşită din comun m-a invitat să intru şi să-mi găsesc un loc comod din sufrageria lui. Urmau dezvăluiri care întregeau şirul mărturiilor luptătorilor anticomunişti din Țara Făgăraşului. La început a vorbit cu o oarecare reţinere, ca mai toţi luptătorii care au suferit în acea perioadă, dar apoi a început să relateze fără să-şi mai controleze lacrimile şi emoţiile. A căutat fotografii în arhiva familiei, atîtea cîte i-au mai rămas după ce securitatea i-a percheziţionat casa din Felmer. Ioan Bărcuţean a fost coleg la Liceul ,,Radu Negru” cu Remus Sofonea din Drăguş şi cu mai toţi elevii făgărăşeni care au urcat în Munţii Făgăraşului formînd Grupul Carpatin Făgărăşean condus de Ion Gavrilă Ogoranu.

Remus Sofonea, cel mai bun elev de la ,,Radu Negru”

     Liceul ,,Radu Negru” din Făgăraş funcţiona în perioada 1942-1948 după un regulament sever care impunea o prestanţă şi un respect atât pentru elevi cât şi pentru colectivul de cadre didactice. Acest aspect reieşea şi din faptul că la acest liceu începeau seriile de elevi cu clase a câte 35-40 de băieţi fiecare şi rămânea pe parcurs o singură clasă pentru că mulţi elevi nu făceau faţă cerinţelor. Mărturiile lui Ioan Bărcuţean întregesc imaginea liceului făgărăşean şi a elevilor săi. Remus Sofonea din Drăguş a fost colegul care l-a impresionat foarte mult pe Ioan Bărcuţean. „Prima imagine a lui Remus Sofonea o am de la serbarea de sfârşit de an când era îmbrăcat în ţăran cu straie de sărbătoare: cioareci albi, cămaşă prinsă cu un brâu tricolor şi o pălărie din postav cu ciucuri. A luat atunci premiul I pe liceu. În 1944 am devenit colegi de clasă, eu reuşind să recuperez un an şcolar. Îl admiram tot timpul, avea un fel de a fi blajin şi paşnic. Nu se enerva niciodată, nu ridica tonul la nimeni, da explicaţii oricui şi în orice domeniu. Îşi petrecea tot timpul învăţând, citind şi studiind. Faţă de toţi colegii de clasă el avea ceva aparte, ceva de natură superioară, spun acest lucru fără să exagerez. Felul lui de a se comporta impunea respect, avea un bun simţ nativ, dar pe nimeni nu trata cu superioritate chiar dacă uneori era cazul. Profesorii îl tratau diferit comparativ cu colegii lui“, povestea Ioan Bărcuţean.

Frăţiile de la ,,Radu Negru”

     La Liceul ,,Radu Negru” funcţiona un grup de rezistenţă anticomunistă format din elevii care se asociase la „Frăţiile de Cruce“ din ţară. Organizaţia din liceu era coordonată de Victor Roşca din Râuşor, elev şi el, şi a atras iniţial cca. 20 de tineri. În anii 1942-1948 „Frăţia de Cruce“ de la Liceul ,,Radu Negru” funcţiona ilegal. Prin activitatea desfăşurată aceasta pregătea pepiniera organizţiilor naţionaliste din ţară. Elevii cuprinşi în Frăţie aveau sarcina să recruteze noi membri prin relaţii de prietenie. Ei nu făceau altceva decât să propage ideile moral- creştine, să discute despre şcoală, învăţătură, corectitudine şi educaţie. Ei se controlau reciproc şi zilnic printr-un lucru minor care le trezea sentimentul de punctualitate, adevăr şi echilibru. Fiecare trebuia să completeze „caseta“ cu bani care constituiau cotizaţia lunară. Zilnic aveau obligaţia să pună în buzunarul cămăşii de la uniformă o monedă, sumă care creştea la sfârşitul lunii, dar care nu trebuia cheltuită sub nici o formă. Aceşti bani erau predaţi apoi casierului organizaţiei.

Arestările din perioada bacalaureatului din iunie 1948

     Frăţiile din ţară întreţineau legături între ele prin liderii lor. La Făgăraş, menţinea această legătură cu celelalte Frăţii din ţară un student, Mircea Dop. În perioada examenului de bacalaureat, în 27-28 iunie 1948, securitatea a început să aresteze elevii care activau în Frăţia de Cruce de la ,,Radu Negru”. Se pare că tinerii revoluţionari au fost divulgaţi de undeva de sus de la organizaţiile superioare. Prin urmare, ei au fost căutaţi acasă şi arestaţi în masă. „Era în 29 iunie pe la ora 4 dimineaţa. A venit o maşină a securităţii şi în Felmer. M-a înştiinţat mama că nişte colegi ai mei au fost arestaţi şi că o maşină este la noi la poartă. I-am zis să spună securiştilor că sunt la Făgăraş să văd rezultatele colegilor mei mai mari după care am fugit de acasă. M-am ascuns la un vecin. Securiştii au venit în mai multe rânduri să mă aresteze. Am stat la acest vecin o lună după care m-am ascuns pe la rude prin sat şi în pădure” a mărturisit Ioan Bărcuţean.
Bordeiul din pădure
 

,,Mi-am construit un bordei sub pământ care îmi da siguranţă faţă de securitate. Aici am stat împreună cu Cornel Câlţea, student laMedicină Veterinară care era urmărit şi el. Acest refugiu a rezistat până în 4 ianuarie 1951“, povestea Ioan Bărcuţean. În acelaşi timp şi ceilalţi colegi ai lui, membrii în Frăţia de Cruce, au stat ascunşi în satele lor natale. „Colegii mei au venit la mine, pe Ardeal, de 3-4 ori. O dată a venit Ion Ilioiu, Silviu Socol, Ion Gavrilă şi Marcel Cornea şi au rămas cu noi în bordei câtva timp. Altă dată, mai bine zis în 26 octombrie 1950, a fost la noi la bordeiul construit, Gelu Novac, Marcel Cornea, Socol şi Gavrilă. Marcel Cornea purta ghete cu talpă groasă. I-am zis să dea Dumnezeu să nu umblăm aşa până rupe el acea talpă. Dar, aşa a fost” a relatat Ioan Bărcuţean.

Ambuscadele de la Părău, Râuşor şi Toderiţa

     ,, În 15 noiembrie 1950, în timpul unei ambuscade cu securitatea la Părău, în casa învăţătorului Ion Pridon, Marcel Cornea a fost omorât, iar Virgil Radeş care era cu el, arestat. În aceeaşi noapte, în Râusor, la casa lui Valer Pică, a fost o acţiune a securităţii. Au fost atacaţi Silviu Socol, Gheorghe Arsu, Gelu Novac şi alţii, dar toţi au scăpat cu viaţă. Spre dimineaţă, însă, Silviu Socol a fost prins rănit în Toderiţa. Silviu Socol a fost supus anchetelor şi torturii. Comuniştii cereau detalii despre ascunzătoarea din Felmer. Sub presiunea securiştilor, colegul meu Socol, probabil, a cedat spunând numele de Vasile care locuia pe uliţa mea. Securitatea a venit la vecinii mei Vasile Câlţea şi Vasile Călin pentru a afla despre mine şi despre Cornel Câlţea. Notarul Câlţea a fost dus la securitate şi lămurit de către comunişti să ne convingă pe mine şi pe fiul său să ne predăm. Notarul Moise Câlţea a ajutat grupul de luptători din munţi transmiţând un mesaj al tinerilor către Consiliul Naţional al Românilor din Franţa. Luptătorii cereau prietenilor lor din Franţa ajutoare materiale, arme şi medicamente. Acestea urmau să fie aduse şi paraşutate din avion într-o zonă stabilită de luptători. Dar acest mesaj a fost adus la cunoştinţa securiştilor de către spionii ruşi, astfel că, la data stabilită pentru paraşutare, munţii erau împânziţi de securişti şi armată. Prin urmare acţiunea nu a mai avut loc. Mesajul grupului a ajuns în Franţa printr-un nepot al notarului Câlţea din Șona care avea cetăţenie americană şi care urma să plece în SUA. Notarul a fost descoperit de securişti şi a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru ajutorul pe care l-a dat luptătorilor. Cornel Câlţea s-a predat înaintea mea cu câteva zile după care l-au eliberat în scopul de a mă determina şi pe mine să mă predau. Securiştii ne ameninţau că dacă nu ne predam vor fi arestate şi torturate familiile şi rudele noastre. Pentru a evita acest deznodamânt, în 4 ianuarie 1951 m-am predat“, relata Ioan Barcuţean.
Frații Rilă din Șoarş, puşi în slujba comuniştilor
 

După predarea lui Ioan Bărcuţean, Vasile Câlţea a fost arestat abia în 1958 şi condamnat la muncă silnică pe viaţă. Ioan Bărcuţean a primit o pedeapsă de 4 ani de închisoare. Predarea lui Ioan Barcutean s-a făcut prin intermediul fraţilor Rilă din Șoarş, ţigani, slujitori ai securităţii. Cei şapte fraţi Rilă au ocupat funcţii înalte în judeţ datorită serviciilor aduse securităţii. Unul din ei a fost director la Combinatul din Victoria, apoi promovat în Minister. Notarul Câlţea din sat a stabilit legătura privind predarea lui Bărcuţean cu Rilă şi securitatea. „M-am dus cu tatăl meu în Șoarş la ţiganii Rilă unde m-am predat. Securiştii au zis: Bă, bine ai făcut că te-ai predat. Americanii, să ştiţi voi că nu vin. Colegii tăi o s-o păţească rău. Am fost dus la casa lui Giurcă în Făgăraş unde am stat două săptămâni. M-a interogat un locotenent Șerban. Ei ştiau foarte multe despre noi. Am fost mutat apoi la Securitatea din Braşov, la vila lui Popovici, unde am stat trei săptămâni în celula neagră cu numărul 7. Tot acel Șerban m-a anchetat şi bătut. Îmi cerea să le arăt zona noastră de acţiune, pe o hartă şi să le spun despre colegii mei. Am fost transferat la Cetăţuia, în camera 18” a mărturisi Ioan Bărcuţean.

Pedepse date la întâmplare

,,Era 5 martie 1951. Aici am dat peste lotul de făgărăşeni: Pridon, Radeş, Moraru, Sin, un anume cioban Gheorghe din Muscel. Mai erau Vlad, Duşa din Toderiţa, Corbu şi ai lui Noară din Părău, Valer Pică, Matei Roşca din Râuşor, Dumitru Cornea din Ileni. În total erau 20-30 de persoane arestate. Până în iulie 1951 a durat procesul nostru. Remus Sofonea, Ion Ilioi, Ioan Chiujdea, Ion Gavrilă, Andrei şi Gheorghe Haşu, Gelu Novac şi Nelu Novac au fost condamnaţi. Din cei prezenţi au fost condamnaţi la moarte şi executaţi ulterior Silviu Socol, Duminecă şi Stanciu. Virgil Radeş a primit 15 ani închisoare, iar eu 4 ani pentru delict de uneltire contra orânduirii sociale. La citirea sentinţei mele m-am simţit jignit pentru pedeapsa primită comparativ cu cea a colegilor mei, dar condamnările făcute de comunişti erau date la întâmplare şi nu ţineau cont de gravitatea faptelor sau de implicarea persoanelor. Ei condamnau cu uşurinţă atât la patru ani de temniţă, cât şi la moarte” a relata Ioan Bărcuţean.
,,Silviu Socol se ruga în continuu”

,,Îmi amintesc pledoaria avocatului meu, un ins cu trup firav cu un gât subţire şi un cap imens: “Onorat tribunal, aceşti tineri care au devenit cozi de topor ale imperialiştilor anglo-americani, merită să fie pedepsiţi cu pedepse dure şi exemplare”. Cei condamnaţi la moarte au fost legaţi cu lanţuri şi întemniţaţi câte unul în celulă. Pe ceilalţi ne-au amplasat câte trei în celulă. Socol era într-o încăpere lângă cea în care mă aflam eu. Îl auzeam cum se ruga încontinuu“, a mărturisi Ioan Bărcuţean. A stat la Braşov 10 zile după care au urmat ani de Canal, Poarta Albă, Valea Neagră, în colonia Peninsula lângă Ovidiu, Oneşti şi Aiud. La 2 ianuarie 1955 a fost eliberat.

Persecutat şi după eliberarea din închisorile comuniste

     Și după eliberare a fost urmărit în permanenţă de securitate. „Era un căpitan Zilcea care îmi purta sâmbetele. Mi s-a sugerat în repetate rânduri să devin informatorul securităţii. Deoarece am refuzat am fost încadrat foarte greu în câmpul muncii. Când se afla că am fost închis ca luptător împotriva comunismului eram dat afară din serviciu. Până în 1964 am avut cel puţin 5 locuri de muncă la diverse întreprinderi din Făgărsş, după care am reuşit să mă pensionez de la un şantier de construcţii industriale, fostul 504“,   povestea Ioan Bărcuţean. S-a căsătorit în 1960. Timp de doi ani nu a primit locuinţă, iar cu greu a reuşit să-şi cumpere o casă în strada Nicolae Bălcescu nr.1 din Făgăraş. După ce a amenajat-o, în 1988, comuniştii au demolat-o. A primit în schimbul acelei case un apartament în cartierul 13 Decembrie, blocul 13. Soţia lui nu a suportat psihic şocul demolării şi s-a îmbolnăvit. Timp de 5 ani a stat la pat necesitând o supraveghere permanentă, după care a decedat. Pentru apartamentul primit Ioan Bărcuţean a purtat un process dur cu RASC Făgăraş. „A fost  încă o ticăloşie comunistă pentru că regia, aplicând legi fără noimă, a vrut să-mi anuleze contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului pe care de altfel ăl achitasem.  Această acţiune reprezinta o continuare a vechilor persecuţii comuniste care persistă si acum în democraţie” a încheiat Ioan Bărcuţean interviul acordat în 1998. (Lucia BAKI)