Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Editoriale Octavian Naghiu, destinul unui rucărean
Octavian Naghiu, destinul unui rucărean

 

 

Motto: ,,De-aş fi eu alesul, visul meu să se-mplinească!" (Recitativ Radames)

     Vocea inegalabilă şi deopotrivă fascinantă a lui Octavian Naghiu, unul dintre cei mai renumiţi tenori ai lumii a răsunat în cele mai mari Opere ale mapamondului. Rolurile în care a jucat marele tenor Naghiu au făcut înconjurul lumii unind parcă într-un glas ropotele de aplauze şi elogiile criticilor, fie ele de la Metropolitan Opera sau de la Operele din Zurich, Viena, Paris, Ierusalim, Bucureşti şi nu numai. Otelo, Ducele, Rodolfo, Cavaradossi, Edgardo, Riccardo sau Sandu din Ana Lugojana, au fost doar cîteva dintre rolurile interpretate de Octavian Naghiu, dar cel care l-a consacrat şi pe care l-a iubit, poate cel mai mult, a fost Radames din ,,Aida" de Verdi. Octavian Naghiu era pentru toată lumea tenorul român cu voce de aur.

 

 Prea puţini au aflat însă că tenorul cu nume de împărat era originar din satul Rucăr din Ţara Oltului, sat în care a primit primele lecţii de cînt. Octavian Naghiu, fiu de preot, îşi iubeşte originile şi o spune tuturor care vor să-l asculte, iar amintirea anilor copilăriei a purtat-o cu el pretutindeni şi la începutul carierei sale la fel ca şi în vremea imensului succes. Faptul că este legat de satul natal se dovedeşte şi prin volumul de carte ,,Destinul unui rucărean" în care a aşternut cu talent memoriile unei vieţi şi ale unei cariere de succes. Octavian Naghiu, tenorul rucărean, a dus peste mări şi ţări frumoasele colinde ale Rucărului, doinele vechi ale satului învăţate de la învăţătoarea dragă lui, Lavinia Băluţ, (,,Doină, doină cîntec dulce"), dar şi numele lăutarului satului Gheorghe al Diplaşului, cel care i-a pus pentru prima dată în mînă vioara. 

Numele lui Octavian Naghiu completează lista marilor tenori ai lumii, Placido Domingo, Giacomo Aragall, Carlo Bergonzi, Nico Castel, Franco Corelli, Nicolai Gedda, James King, Sandor Konya, Alfredo Kraus, Luciano Pavarotti, Franco Tagliavini, Richard Tucher, Jon Vickers. Monitorul de Făgăraş vă prezintă viaţa rucăreanului Octavian Naghiu şi cariera de succes a artistului. 

Strănutul predestinat
 

     Octavian Naghiu a văzut lumina zilei într-o primăvară aspră a anului 1933, la 15 martie. În casa preotului Nicolae Naghiu, Octavian era al treilea copil după cele două surori mai mari, Maria şi Georgeta-Veturia. Preotul Naghiu era un om vrednic, cu profundă credinţă, preţuit şi respectat de sătenii Rucărului. Cînd preoteasa satului, Carolina, era pe cale să nască avînd lîngă ea pe moaşa satului, pentru că fiecare sat avea o moaşă la acea vreme, era sărbătoare în comunitate. Preoteasa a adus pe lume un băiat voinic şi frumos, care încă din prima clipă a surprins familia, strănutînd în loc să plîngă. Vestea a ajuns în mare grabă în sat despre fiul preotului care a strănutat la naştere ceea ce ar fi însemnat că va avea mare noroc. După obiceiul locului, fiecare femeie din sat s-a dus cu plocon la preoteasă pentru a-i admira noul născut. Preoteasa era o femeie frumoasă, distinsă, prezentabilă, iar sătencele o vedeau ca pe un model demn de urmat. La scurt timp familia preotului s-a pregătit de botez, un ospăţ mare de care s-a bucurat tot satul. I-au dat micuţului două nume, Nicolae şi Octavian. ,,Am căutat să cinstesc cu mult respect cele două prenume ce le-am primit la botez. M-am simţit ocrotit toată viaţa prin puterea lor, unul de sfînt şi altul de împărat, în lungile şi încercatele mele peregrinări" este de părere Octavian Naghi ajuns acum la o frumoasă vîrstă. 

Copilăria
 

     ,,Mama m-a iubit enorm toată viaţa. M-a ocrotit la sînul ei, m-a îmbăiat cu plante şi m-a înfăşat, legîndu-mi cu grijă picioarele ,,ca să fie drepte". Mai tîrziu în carieră, mă gîndeam că prezenţa mea scenică, pe care o admirau toţi, s-a datorat în mare parte, grijii deosebite pe care a avut-o preoteasa, ca să mă dezvolt armonios în copilărie" îşi aminteşte artistul. De la trei ani, Octavian Naghiu a impresionat pin vocea lui. Preotul satului îl lua cu el la biserică unde asculta fascinant Sfânta Liturghie. ,,Într-o zi, pe cînd ne întorceam de la slujbă, am început cu vocea mea de copil, să îi cînt tatei, timid, dar cu sensibilitate şi căldură, părţi din slujbă. Impresionat de dragostea mea pentru cînt, tata mi-a găsit un loc în strana bisericii şi, sărbătoare de sărbătoare, am început să dau răspunsurile la Sf. Liturghie, înlocuindu-l cu timpul pe cantor. Spunean Crezul şi Tatăl Nostru cu claritate şi cîntam cu multă sensibilitate încît am început să-i uimesc pe credincioşii din Rucăr. Acum, după atîţia ani, îmi amintesc cu nostalgie că, de fapt, am debutat în cînt la Biserica ,,Sfînta Paraschiva" din Rucăr, satul meu natal" îşi aminteşte marele tenor. (N.R. Această biserică ,,Unită" cum este cunoscută în sat, este astăzi în paragină. De ani buni de zile nu s-au mai oficiat slujbe în acest lăcaş. Înainte de 1948 întreg satul Rucăr a fost greco-catolic). Experienţa muzicală de început a fost completată şi de muzicantului satului, Gheorghe al Diplaşului, care era un talent al arcuşului şi al vioarei. ,,Seara mă strecuram cu băieţii la hora satului, ascultîndu-l fascinat pe Gheorghe al Diplaşului cu vioara sa fermecată. Doinele, horele din Rucăr şi colindele de la sărbătorile de iarnă mi-au rămas întipărite în memorie şi, nu odată, peste ani, le-am introdus în repertoriul concertelor mele" descrie artistul unele fragmente din perioada copilăriei sale. Vioristul satului i-a pus pentru prima dată vioara în mînă şi l-a învăţat să cînte toate melodiile care se jucau la horă. L-a şi luat cu el să cînte învîrtite, doine, haţegane. Avea un talent înăscut care l-a determinat pe lăutarul satului să-l ia în orchestra lui. Gheorghe al Diplaşului s-a dovedit a fi pentru Octavian Naghiu primul lui profesor de instrument. N-au lipsit din copilăriia artistului năzdrăvăniile făcute împreună cu alţi copii ai satului, joaca pe uliţă, scăldatul la Olt, culesul de fragi de pe deal şi din pădure, etc. 

L-a ocrotit Dumnezeu
 

     Era obicei printre copiii satului să meragă la cules de fragi în pădure şi să se întreacă între ei care pot să umple mai multe coşuri cu delicioasele fructe de pădure. Octavian însă punea mai multe fructe în gură decît în coş şi astfel la sfîrşitul zilei s-a trezit cu corfiţa aproape goală faţă de ceolalţi copii. Abiţios fiind, a doua zi, s-a dus singur, fără ştirea părinţilor, în pădure să umple coşul de fragi. Singur în pădure, începuse şi ploaia cu tunete şi fulgere, a încercat să se adăpostească sub un stejar bătrîn în preajma căruia era o tufă mare de mure. ,,Din spatele acesteia a început să mormăie un urs. La vederea uriaşei arătări am înlemnit de frică, am lăsat coşul jos, mi-am aruncat pantofii şi, gîfîind am luat-o la goană. Ursul a început să alerge după mine. Deodată, cerul s-a luminat şi un trăznet puternic m-a făcut să încremenesc. M-am uitat înapoi şi uimit am văzut că ursul dispăruse. Mi-am luat curaj şi m-am întors să-mi caut pantofii şi coşul cu fructe. Copacul sub care mă adăpostisem, era negru şi despicat în două. Lîngă el zăcea ursul, nemişcat. Fulgerul trăsnise copacul şi omorăse ursul" îşi aminteşte marele artist. Nimeni din sat nu i-a dat crezare cînd a spus păţania, nici chiar părinţii, dar ajunşi la locul cu pricina au realizat pericolul prin care trecuse copilul lor. Întreg satul a fost de părere atunci că băiatul preotului a fost ocrotit de Dumnezeu.

 

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

A studiat gimnaziul la Blaj
 

 

     La şase ani, Octavian ştia deja alfabetul, număra, socotea şi cînta la vioară cu lejeritate alături de lăutarul satului Gheorghe al Diplaşului. A fost înscris la şcoală, la renumitul învăţător al satului, Dan, dar şi la învăţătoarea Lavinia Băluţ, cea care l-a şi învăţat să cînte ,,Doină, doină cîntec dulce", piesă pe care a interpretat-o peste ani în multe concerte. Gimnaziul l-a urmat la Blaj, la Liceul ,,Sfântul Vasile", recunoscut pentru severitatea şi austeritatea lui. ,,Şcolile din Blaj au dus mai departe grija pentru cartea românească şi, statornicind legături noi cu civilizaţia apuseană, au deschis largi orizonturi cugetării neamului" descrie marele tenor şcoala de la Blaj amintindu-i pe înainte-mergătorii culturii naţionale româneşti, călugărul Samuil Micu Klein, Gheorghe Şincai şi cărturarul şi filosoful Petru Maior. A excelat la limba română, la matematică, dar cel mai mult s-a evidenţiat la muzică. A studiat violoncelul cu pr. Cherebeţiu şi vioara cu prof. Handrea. A fost pus pe un post de cantor pînă la sfîrşitul şcolii. În vacanţe însă, revenea în satul natal şi participa activ la obiceiurile Crăciunului, colinde, hore, slujbele de la biserică, iar de Paşte retrăia vechile tradiţii ale satului. În anii II, III, IV de liceu participa la toate concertele corului Ateneului din Blaj unde era solist. Prima ieşire în public a fost ca solist la formaţia corală a preoţilor şi profesorilor din Blaj. A obţinut apoi premii la concururile interşcolare cu piese de teatru. 

Student la Conservator
 

     Anul 1948 a fost unul nefast pentru Biserica Greco-Catolică şi implicit pentru Liceul ,,Sfîntul Vasile" de la Blaj care s-a desfiinţat. A fost anul în care marile valori ale Bisericii Greco-Catolice au fost întemniţate de regimul comunist pentru refuzul de a se uni cu Biserica Ortodoxă. Iuliu Hosu, Vasile Suciu, pr. Aftenie şi mulţi alţii au trecut prin prigoana şi chinurile închisorilor comuniste. Octavian Naghiu s-a mutat la Braşov, la Liceul ,,Andrei Şaguna" şi în paralel s-a înscris la Şcoala de muzică unde a studiat pian, şi canto, profesor fiindu-i Banciu care susţinuse numeroase spectacole şi la Viena. După un an şi jumătate de studiu la liceul braşovean, s-a mutat la Cluj unde a fost ocrotit de un văr al tatălui său. Aici a continuat orele de canto cu baritonul Iacobi, iar actriţa Daia Nicoară Andron l-a înscris la şcoala de muzică. De aici s-a mutat la Bucureşti la Şcoala de muzică, recomandarea sa fiind notele foarte mari pe care le avea. Octavian îşi dorea să devină medic, dar n-a fost acceptat la Facultatea de Medicină din cauza originii sale ,,nesănătoase", fiu de preot greco-catolic, în opinia comuniştilor. A studiat contrabasul, singura secţie la care a fost admis, pentru a putea, ulterior, să se înscrie la Conservator. Examenul la Conservator l-a susţinut în faţa prof. Josef Prunner, venit din Austria, care i-a acordat nota maximă acceptîndu-l în clasa sa. În paralel cu contrabasul a studiat canto. L-a frapat vocea tenorului Ion Pisso pe care a auzit-o prima dată la Conservator. Întîlnirea cu Ion Pisso a avut să-i marcheze cariera viitoare. ,,Expresivitatea ochilor dumitale, calitatea glasului pe care-l posezi din naştere, sensibilitatea cu care interpretezi ceea ce cînţi îţi vor asigura în viitor un mare succes" a fost remarca făcută de prof. Constantin Stroescu după ce l-a ascultat. Studiul intens l-a făcut, oarecum, să mai uite de situaţia materială precară pe care o avea. S-a înscris la concursul organizat la Teatrul de Operetă pentru contrabas şi pentru corist. A ocupat postul de prim-contrabasist la Teatru de Operetă, loc care i-a dat posibilitatea să înveţe tot repertoriul de operetă şi să memoreze toate rolurile de tenor pe lîngă cele impuse de profesorul de canto. Învăţase de la marii interpreţi ai vremii: Ion Dacian, Sili Popescu, Maria Wauvrina, Nae Roman. Primele roluri repartizate de prof. Stroescu au fost Alfredo din Traviata şi Ducele din Rigoletto. Într-o astfel de atmosferă, Octavian Naghiu îşi aştepta debutul. 

Primul mare succes
 

      ,,Si natural" luat de Octavian Naghiu în primele lui concerte i-a adus succesul la public. Ropotele de aplauze au răsunat îndelung cînd Octavian Naghiu a interpretat aria ,,Ţărişoară, colţ de rai" din opera ,,Vis de fericire". Directorul teatrului, Sandu Eliad, l-a şi repartizat în acel spectacol unde în rolul principal era marele tenor Ion Dacian. Interpretarea i-a adus un real succes la public, dar a atras şi invidia unor colegi. Au urmat pentru Octavian Naghiu şi alte distribuţii precum un rol în opereta ,,N-a fost nuntă mai frumoasă" de Nicolae Kirculescu. ,,Pentru mine, tînărul Octavian Naghiu, cînd mi s-a dat să interpretez rolul lui Nică Ionică din ,,N-a fost nuntă mai frumoasă", bucuria a fost imensă, dar în acelaşi timp eram conştient de marea răspundere ce-mi apasă pe umeri. Trebuia să cîştig inima spectatorului obişnuit cu marele Ion Dacian în acest rol. Fizicul mă avantaja. Eram înalt, cu picioare lungi, umerii laţi, talia suplă. Tenul alb era scos în evidenţă de părul negru, uşor ondulat. Cei doi ochi albaştri, mari, expresivi, mă ajutau să-mi exprim trăirile şi prin privire. Aria ,,Pe lume singur sunt" am interpretat-o cu durere dar şi cu revoltă, cu sensibilitate, dar şi cu mîhnire. Am reuşit să captez sala. La sfîrşit publicul a izbucnit în aplauze puternice. Eu cu rolul lui Nică Ionică, am obţinut primul mare succes pe scena operei" îşi aminteşte marele tenor. Au urmat şi alte roluri care i-au atras atenţia dirijorului Egizio Massini, mare personalitate a lumii muzicale româneşti. Era 1957. A fost invitat să interpreteze pe scena Teatrului Muzical Galaţi rolurile din operetele ,,Frumoasa Elena" de Jacques Offenbach şi ,,Ana Lugojana" de Filaret Barbu, dar şi rolul lui Afredo din opera ,,Traviata" de Verdi. A fost un alt mare succes în faţa publicului. 

Alături de Herlea, Ştefănescu Goangă, Enigărescu
 

      A fost invitat să participe la concursul Teatrului de Operă din Bucureşti pe care l-a cîştigat cu o arie din Rigoletto de Verdi, Boema- cu do şi Faust interpretate în limba franceză. A fost angajat imediat. Aici a cîntat alături de mari interpreţi: Petre Ştefănescu Goangă, Mihail Arnăutu, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, Octav Enigărescu, etc. Au urmat roluri din Wagner care i-au adus un succes enorm. La premiera operei ,,Maeştrii cîntăreţi din Nurnberg", Petre Ştefănescu Goangă a plîns de bucurie spunîndu-i ,,Plîng de bucurie pentru marele tău succes din această seară". Rolul lui Radames din ,,Aida" i-a adus succes după succes. Şi-a răsfăţat publicul de la Opera Bucureşti cu ducele din Rigoletto de Verdi, cu Manrico din Trubadurii şi Ricardo din Bal Mascat. După Verdi a urmat Puccini. Rodolfo din Boema şi Cavaradosai din Tosca au fost personaje cărora le-a adăugat noi valenţe interpretative. În aceeaşi perioadă a fost distribuit în rolul Edgardo din ,,Lucia di Lammermour" de Donizetti. După publicul de la Bucureşti l-a cîştigat şi pe cel de la Timişoara şi Constanţa, apoi Sofia, Plovdiv şi Varna. 

Persecutat şi bătut de securitatea comunistă
 

     Octavian Naghiu fusese şocat de tratamentul securiştilor faţă de artiştii Operei Bucureşti după spectacolul condus de celebrul dirijor Glauco Curiel, Boema" de Puccini. Era 1964. Toţi artiştii au fost arestaţi şi acuzaţi fără dovezi. ,,Au fost declaraţii date de colegi certaţi cu bunele maniere, mai bine spus lipsiţi de educaţie, dar plini de frustrări. Eu am convingerea că un adevărat prieten se cîştigă fără interese pecuniare, fără interese meschine. prietenia adevărată este mîna care şterge o lacrimă atunci cînd te doare viaţa" relatează artistul despre sinistra perioadă. Dar un episod similar l-a trăit şi tenorul Octavian Naghiu după un an. Era 19 ianuarie 1965, după spectacolul de succes al operei ,,Aida" de Verdi. Dimineaţa, cinci securişti au dat buzna în locuinţa artistului, au percheziţionat tot, dar au mers şi la ascunzătoarea în care era pusă bancnota de 100 de dolari primită de la o mătuşa a sa venită în ţară din SUA. I-au pus ochelari la ochi, l-au încătuşat şi l-au azvîrlit în maşina lor cu destinaţia sediul Securităţii din Bucureşti. A urmat interogatoriul, acuzaţiile de ,,duşman al poporului" , un răzvrătit contra orînduirii socialiste şi concluzia general valabilă a securiştilor, ,,reeducarea". La Malmaison a îndurat tortura unor brute de oameni, bătăi, zile în şir de anchete inumane. I s-a cerut să spună şi să semneze ceea ce ei vroiau, dar refuzul lui Octavian Naghiu i-au determinat să-l acuze de ,,crimă de uneltire contra orînduirii sociale". ,,Bătăile pe care mi le aplicau urmăreau să mă distrugă nu numai psihic ci şi fizic. Stînd în celula de la 20 metri sub pămînt, înfometat şi apoi băgat la carceră, mă gîndeam deseori cu groază că nu mai am nicio scăpare. Mă rugam la Dumnezeu să îmi dea putere să rezist bătăilor şi loviturilor crunte pe care le primeam în stomac şi în ficat de la o fiinţă oribilă, cu un chip hidos, care mă îngrozea ori de cîte ori se apropia de mine. Urla şi lovea. ,,Las' că ai să mai cînţi tu pe ...Mă gîndeam dacă voi mai putea cînta vreodată. Pe 18 aprilie, în sîmbăta Paştelui, după o bătaie crîncenă am vomat numai sînge. Medicul închisorii m-a găsit dimineaţa leşinat. Mi-a dat medicamente şi recunoscîndu-mă a încercat să-mi aplice un tratament mai omenos. Era ardelean dintr-un sat din apropierea parohiei tatălui meu de la Homorod. Am urmat un tratament de trei săptămîni, iar la final mi s-a recomandat o operaţie, pentru prolaps de mucoasă gastrică. Am refuzat. În august tot nu mi-am schimbat declaraţia. Atunci securiştii au trimis dosarul meu la clasat la tribunalul militar" descrie artistul în cartea sa de memorii, ,,Destinul unui rucărean". L-au eliberat, dar a urmat un tratament îndelungat pentru a se pune pe picioare. A revenit la Opera din Bucureşti la începutul stagiunii unde şi-a reluat locul de parcă nimic nu s-a întîmplat. Era însă mai matur şi mai precaut. Dar succesul lui în faţa publicului a continuat.

A părăsit definitiv România
 

     Prima invitaţie de a cînta peste graniţă a venit după stagiunea 1966-1967 cînd dirijorul Paul Schmitz aflat pentru opera ,,Aida" la Opera din Bucureşti, l-a remarcat . În RD Germană urma să cînte în ,,Aida" şi ,,Lohengrin" de Wagner. Turneul din Germania i-a adus însă noi invitaţii, prima fiind la Opera din Zurich. A obţinut paşaport şi dus a fost. Imediat după plecare, părinţii tenorului au primit adresa prin care era înştiinţat de directorul Operei că i s-a desfăcut contractul de muncă. A semnat un contrat cu Opera din Zurich, spectacolele de început fiind ,,Tosca" de Puccini, ,,Traviata" şi Nabucco" de Verdi. Succesul a fost fenomenal. Nu după mult timp a fost surprins cu o invitaţie de la Metropolitan Opera prin care il informa despre concursul organizat de acest teatru. Viza i s-a pus imediat. Era teatrul cel mai renumit din Lumea Nouă, din New York, Metropolitan Opera House, inaugurat la 22 octombrie 1883, cu o sală de spectacole de 3500 de locuri şi alte 600 disponibile în picioare. Tabloul şi bustul lui Enrico Caruso tronează teatrul. Concursul a fost dominat de emoţii, dar a impresionat comisia, care l-a determinat pe directorul teatrului, Rudolph Bing, să semneze contractul cu Octavian Naghiu. Numele tenorului român avea să fie alături de cei mai mari tenori ai timpului, Giacomo Aragall, Carlo Bergonzi, Nico Castel, genialul Franco Corelli, Placido Domingo, Nicolai Gedda, James King, Sandor Konya, Alfredo Kraus, Luciano Pavarotti, Franco Tagliavini, Richard Tucher, Jon Vickers, s.a. Avea 33 de ani. 

La 33 de ani cînta pe scena de la Metropolitan Opera 
 

     Debutul la Metropolitan Opera l-a făcut cu Tosca de Puccini. ,,Cel mai mare succes pe scena de la Metropolitan a fost seara cînd am cîntat alături de inegalabila soprană Renata Tebaldi. Finalul spectacolului a fost o explozie de urale. Minute în şir s-a aplaudat. Publicul ridicat în picioare, ovaţiona îndelung. cronicele au fost elogioase şi drept urmare, mi s-a dat să interpretez imediat Ducele din Rigoletto de Verdi. Publicul venea special să mă asculte în acest rol. Mai tîrziu mi s-a cerut şi permisiunea ca, un pictor consacrat al timpului, să-mi facă tabloul în Ducele de Mantua. Iubesc şi acum această pictură" relata tenorul. ,,Este cel mai minunat Radames pe care l-am ascultat în viaţa mea" i-a spus marele tenor Franco Corelli după spectacolul în care Octavian l-a interpretat pe Radames. Noi şi noi roluri a primit la Metropolitan Opera, toate soldate cu succes după succes. A fost invitat, în 1970, din nou la Zurich pentru rolul pictorului Cavaradossi din Tosca de Puccini, în regia marelui bariton Tito Gobbi. 

S-a stabilit în Europa
 

     ,,Zeci de concerte am susţinut în diferite oraşe mari, pe toate continentele lumii, în lunga mea carieră artistică. Sînt cîteva care au avut un mare ecou în cariera mea: în America, Asia, Africa de Sud şi în înteaga Europă mi-am răsfăţat publicul cu arii de operă, operetă cu catonete, lieduri, etc. La un concert susţinut la New York, am avut un succes deosebit. La final a venit la mine dirijorul român, Mihai Brediceanu, fostul meu director de la Opera bucureşteană. M-a felicitat călduros, îmbrăţişîndu-mă, manifestîndu-şi sincer mulţumirea pentru succesele mele şi pentru performanţa vocală la care ajunsesem, făcînd faţă cu brio exigenţelor de la Metropolitan Opera" descrie tenorul. A fost invitat la aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea Teatrului de Operă din Ierusalim unde să cînte Tosca şi Rigoletto. În stagiunea anului 1972 a fost la Opera din Bonn cu Lohengrin de Wagner semnînd un contract permanent. La Metropolitan Opera a cîntat Carmen de Bizet şi Madame Butterfly de Puccini. Moartea fulgerătoare a directorului de la Metropolitan l-a determinat, deşi avea din nou roluri, să se stabilească în Europa. A urcat pe scena Operei din Zurich, la Opera Garnier din Paris, la ultima interpretînd alături de renumita soprană Jeannette Pilou în opera Madame butterfly de Puccini, ca apoi să obţină un alt triumf alături de Antigone Sgourda şi mezosoprana Mignon Dunn în spectacolul Don Carlos de Verdi. Tot cu Don Carlos a obţinut un mare succes la Scala, sub bagheta celebrului dirijor Alberto Erede.

Germania l-a adoptat pe Octavian Naghiu
 

     Germania este recunoscută printr-un popor însetat de muzică, iar Octavian Naghiu a devenit, negreşit, cetăţean al acestei ţări. A interpretat roluri pe scenele din Wiesbaden, Duseldorf, Hanovra, Bremen, Koln, Leipzig, Mainz, Duisburg, Dresda. S-a stabilit lîngă Berlin, în oraşul Braunschweig. Fraţii lui mai mici erau stabiliţi în Bremen şi Nurnberg. În 1978 a repus piciorul pentru prima dată pe pămînt românesc după plecarea din 1966. Şi-a revăzut prietenii, colegii de la Operă. La cîtva timp a fost invitat să cînte pe scena Operei de la Bucureşti, Trubadurul de Verdi cu un succes imens. A primit colaborare cu Opera Română dar fără să accepte vreun onorariu pentru spectacolele cîntate. O făcea pentru publicul român. A făcut un papas de cîţiva ani la Opera Română unde a cîntat alături de marii interpreţi români ai vremii. A colindat apoi toate teatrele din marile oraşe din România. 

Dezamăgire după Decembrie 1989
 

       Momentul Decembrie 1989 l-a impresionat şi pe marele tenor al lumii şi i-a dat speranţe. ,,Pentru intelectualii care au slujit cu credinţă de-a lungul unei vieţi cultura şi arta, au urmat după acel decembrie, zile de umilinţă. Românii au sperat că în fruntea acestei naţii vor ajunge nişte persoane a căror credibilitate şi capital de moralitate să fie atît de mare încît atunci cînd vor explica neamului că avem de parcurs o etapă grea, că ne aşteaptă lipsuri şi că trebuie să ne unim pentru a face faţă unor imense dificultăţi, vor fi crezuţi, ajutaţi şi sprijiniţi. Ceea ce s-a numit revoluţia noastră, nu a fost o revoluţie, ci o mişcare a demnităţii, a nevoii de a ieşi din mizeria morală şi sprirituală. M-am întîlnit, după ani, cu un fost coleg, tenor al operei, gîrbovit, bolnav. Cîntase o viaţă şi acum ajunsese să supravieţuiască dintr-o sumă hilară ca pensie. Cine are interesul să-i batjocorească şi să-i agreseze pe intelectualii de seamă ai acestei ţări? Criteriul valorilor s-a shimbat. Minţi luminate au părăsit ţara, iar cele care au rămas s-au dezumanizat sub influenţa nefastă a banului. Tînăra generaţie este total dezorientată" este părerea marelui artist. 

Titlul academic ,,Doctor Honoris Causa"
 

     După 1990 a fost invitat să fie colaboratorul permanent al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO. A cîntat pe scena de la Bucureşti, Timişoara, Iaşi. A predat lecţii de canto studenţilor de la Academia de Arte din Iaşi. A devenit membru de onoare al Clubului ,,Dinu Lipatti" înfiinţat de prof. univ. dr. Petre Lefterescu, rectorul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. Comisia Naţională a României pentru UNESCO i-a realizat un film şi CD-uri cu rolurile sale. CD-ul intitulat ,,Maestros" a fost înregistrat la Electrecord în 2000, CD-ul ,,Ce-aţi văzut păstori" a fost realizat de Clubul ,,Dinu Lipatti UNESCO" în colaborare cu Patriarhia Română. A fost decorat cu medalia jubiliară ,,Mănăstirea Neamţ 1497-1997- aniversare Mondială UNESCO". Universitatea de Arte ,,George Enescu" din Iaşi l-a distins în anul 2004 cu înaltul titlu academic ,,Doctor Honoris Causa". (Lucia Baki)

,,Rucăr-picior de rai"
 

     ,,La poalele Munţilor Făgăraş, bătrînul Olt îşi deschide drum larg prin văile satelor, putînd pe urmele sale cîntecele duioase ale Ardealului, tînguitoarele doine din Ţara Bârsei. În faţă apusul de soare acoperă pînă în depărtare cerul cu o strălucire ruginie, aurie, verde, care se pierd încetul cu încetul. Linia de dealuri, care ascunde aproape cu totul munţii din dreapta, se prăbuşeşte în căderi repezi ca o costişă de cetate. Eşti foarte aproape de ştergarul de argint al Oltului întins pe pajiştea verde. Pe o modîlcă a şesului oltean, după ce treci peste un pod impunător, se revarsă un sat mare cu multe acoperişuri roşii şi două biserici, dintre care una mai îndepărtată este înnegrită de timpuri. O adevărată perlă a locului, satul Rucăr şi-a zidit cu temeinicie în el trecutul, mărturisit cu vigoare prin păstrarea vechilor tradiţii. Străbătut de bătrînul Olt, acest ţinut al lui Dumnezeu este o fericită împletire a tradiţiei cu prezentul, a muncii cu cîntecul, a sufletului cu natura. Dacă vei încerca să asemeni Rucărul cu altă aşezare va fi greu de făcut, cum tot atît de greu îţi va fi să afli care este cea mai frumoasă fecioară sau cel mai mîndru bărbat al locului. Pe rucărean îl recunoşti după statura lui înaltă şi privirea semeaţă şi impunătoare, după caracterul lui hotărît şi după cuvîntul cinstit rostit fără ocolişuri, după sufletul deschis pentru cîntec şi poezie, după umorul sănătos, ospitalitatea sa şi mai ales după optimismul său. Rucăreanul, frate geamăn cu muntele, cu crîngul şi cu apa a luat de la stîncă puterea, de la pădure cîntecul şi de la apă bunătatea. Sătenii acestui aşezămînt n-au socotit libertatea un privilegiu, ci un drept sacru al lor, pe care l-au apărat cu străşnicie şi sacrificii. Omul iubitor de natură, de linişte şi de aer curat vine să-şi petreacă vara aici. În zare munţii se dau la o parte, o luncă veselă, luminoasă se deschide jos la poalele codrilor lăsînd pînza lată a Oltului să-şi întindă o fîşie luminoasă pe sub razele soarelui. nu degeaba locuitori au numit acest ţinut ,,Rucăr-picior de rai". 

Eleganţa în alb şi negru
 

     ,,Cine nu a văzut costumul tradiţional purtat cu mîndrie de rucărence la horele de duminică, la marile sărbători, a pierdut legătura cu tradiţia locului. Fetele purtau cămăşi negre brodate cu fir de aur sau cu flori multicolore. Nuanţele de alb şi negru care alternează pe ia şi pe cămaşa bărbătească, imprimă o eleganţă şi o sobrietate pe care numai costumul de Bucovina îl mai are. Găteala de pe capul femeii din satul meu e unică. peste ştergarul alb, de borangic, este aşezată o formă dreptunghiulară care se prinde complicat, cu ace, pe creştetul capului, dînd femeii o distincţie moştenită din timpuri străvechi. Această formă purtată de femei pe cap se numeşte ,,conci". Rucărenii, meşteşugind timpul pe nicovala istoriei, trăiesc din plin prezentul, păstrînd totuşi cu sfinţenie obiceiurile lor, costumele şi graiul" descrie artistul frumoasele costume populare ale Rucărului.

Comments
Comentariu nou Cautare
Anonim   |04-02-2014 22:09:48
imi place
raa  - pub   |08-02-2014 17:59:32
Descoperaa jocull din browserr care te duce inapoi in timp. Intra intr-o
breasla, cutreiera voievodatelee romanestii, traiestee aventuraa, rescriee
istoriaa !
http://www.voievodate.ro/users.php?do=register:r eferrerid:9164
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

În ediţia tipărită

Salariile, în pericol să scadă cu 22%

 

      Ministerul de Finanţe a anunţat joi, 27 iulie, într-un comunicat de 16 rînduri că, de anul viitor, contribuţiile pentru pensii şi sănătate vor fi plătite doar de angajaţi. Nu şi de angajatori, cum este acum. Asta în condiţiile în care premierul Tudose anunţa ferm, marţi, 25 iulie, că sistemul va rămîne „după modelul actual“. Consultanţii fiscali avertizează că dacă toate contribuţiile vor fi trecute la angajaţi, aceştia vor fi împovăraţi cu 35%, faţă de 16,5%, cît datorează acum. În aceste condiţii, există pericolul ca în mediul privat să avem scăderi de salarii chiar şi cu 22 de procente. (continuarea doar în ediţia tipărită).

 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1393 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

6.JPG

Cartea

FaceBook

Informatii utile

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 710
Număr afişări conţinut : 3859151

Horoscop zilnic



Ziare